Septembrie 2008

Data publicării: 09/30/2008 - 23:54

După ce Ministerul Sănătăţii Publice a solicitat distribuirea taloanelor returnate de Oficiile Poştale la sediul CAS Suceava şi apoi către primăriile din judeţ, cele 53.400 taloane rămase la sediul CAS Suceava au fost sortate pe localităţi, transmite c

Data publicării: 09/30/2008 - 23:50

Deşi este nerefăcut complet după problemele medicale avute în ultimul timp, Mirel Rădoi va evolua din primul minut al partidei pe care Steaua o susţine împotriva italienilor de la Fiorentina în etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor.

Data publicării: 09/30/2008 - 23:47

Un număr de 370.988 persoane din judeţul Suceava au fost evaluate de medicii de familie, din iulie 2007, de când a demarat Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate şi până in luna august (inclusiv) a acestui an, transmite corespondentul AMOS

Data publicării: 09/30/2008 - 23:47

Igor Hulak, preşedintele Aero Vodochody, compania cehească interesată de preluarea IAR Ghimbav şi Avioane Craiova, regretă poziţia Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului de a sista negocierile în vederea preluării companiei din Bănie.

Data publicării: 09/30/2008 - 23:45

Mijlocaşul român Tiberiu Ghioane este în primul 11 pe care antrenorul lui Dinamo Kiev, Yuri Semin, îl va arunca în lupta la meciul din deplasare cu Fenerbahce Istanbul, din etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor.

Data publicării: 09/30/2008 - 22:22

20 de poliţişti şi vameşi doljeni sunt anchetaţi pentru că ar fi sustras baxurile cu ţigări confiscate, pe care imediat le-au ascuns in locuintele mai multor cetateni din localitatea Bechet, transmite corespondentul AMOS News.

Data publicării: 09/30/2008 - 22:10

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat astăzi, 30 septembrie, următoarele decrete:

Eliberare din funcţie judecători/procurori:

Data publicării: 09/30/2008 - 22:00

Principalele subiecte ale zilei reflectate în ediţiile emisiunilor de ştiri din această seară:

Data publicării: 09/30/2008 - 21:57

Pentru prima dată, Campania de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice  „Marea Debarasare” se va desfaşura şi în mediul rural sub forma unui proiect pilot - în judetele Argeş şi Covasna, informează un comunicat de presă al Minist

Data publicării: 09/30/2008 - 21:31

În data de 3 octombrie va avea loc Consiliul Unional al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX la care vor participa toţi reprezentanţii sindicatelor bugetarilor (muncă şi inspecţia muncii, mediu, finanţe, vamă, primării, consilii judeţe

Data publicării: 09/30/2008 - 21:28

Întrebat dacă educatorii vor primi de ziua lor tichete-cadou, primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae, a răspuns printr-un NU categoric.

Data publicării: 09/30/2008 - 21:24

Studenţii amenintă că vor declanşa greva generală în cazul în care două dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă- lipsa locurilor din cămine şi bursele prea mici pe care le primesc – nu vor fi rezolvate de autorităţi.

Data publicării: 09/30/2008 - 21:06

Ministerul Afacerilor Externe în  colaborare cu Accademia di Romania din Roma organizeazã luni, 6 octombrie 2008, orele 16,30  în sala de conferinţe a Accademiei întâlnirea-dezbatere cu tema “România – Italia: valori comune, prospective convergente”.

Data publicării: 09/30/2008 - 21:00

Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC), companie membră a Grupului Rompetrol, a achitat la finele săptămânii trecute peste 148 milioane RON (aproximativ 40,2 milioane Euro) către bugetul de stat al României, reprezentând dobânda anuală la obligaţiunile con

Data publicării: 09/30/2008 - 20:55

„Încredere ridicată” este calificativul primit de Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, în urma evaluării efectuate de Agenţia Română Academică de Control al Învăţământului Superior, transmite corespondentul AMOS News.

Data publicării: 09/30/2008 - 20:47

Senatorul conservator Marius Marinescu acuză că, la comanda şmecherilor imobiliari, s-a refăcut alianţa portocalie PNL-PDL şi spune că „portocalii” fac orice pentru a bloca şi a tergiversa adoptarea Legii, se arată într-un comunicat de presă al PC, rem

Data publicării: 09/30/2008 - 20:35

Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a avut astăzi la Bruxelles o întâlnire de lucru cu Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, informează un comunicat de presă al Executivului, remis AMOS News.

Data publicării: 09/30/2008 - 20:31

Din data de 20 octombrie, apelurile false la 112 prin reţeaua de telefonie mobilă vor putea fi depistate după ce Ministerul Telecomunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei va trece peste faza de testare a tehnologiei prin care acest lucru va fi posibil,

Data publicării: 09/30/2008 - 20:28

Ioan Şuţă a murit la sfârşitul lunii iulie în sanatoriul de pneumoftiziologie de la Geoagiu.

Data publicării: 09/30/2008 - 20:28

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Iuliu Hossu, a transmis o declaraţie de presă referitor la programul de guvernare al Partidului Democrat – Liberal. Redăm textul integral al declaraţiei:

Data publicării: 09/30/2008 - 20:26

Părinţii mai multor copii de grădiniţă din municipiul Petroşani sunt revoltaţi pentru că odraslele lor trebuie să îndure frigul din clase.

Data publicării: 09/30/2008 - 20:25

Senatorul PD-L de Hunedoara, Viorel Arion, vrea parlament unicameral, fiind de părere că legile pot suferi transformări la transferul de la o cameră la alta, transmite corespondentul AMOS News.

Data publicării: 09/30/2008 - 20:04

TVR Internaţional, primul post tv al românilor de pretutindeni, este şi în acest an nominalizat la premiile Hot Bird TV Awards, fiind prima televiziune din ţară care a reuşit această performanţă.

Data publicării: 09/30/2008 - 20:00

Senatorul conservator Irinel Popescu consideră că pentru a fi aplicabilă măsura ridicării plafonului la medicamente trebuie să existe nişte mecanisme de control.

Data publicării: 09/30/2008 - 19:54

Deşi a fost introdusă ulterior pe ordinea de zi, a şedinţei Consiliului Judeţean Bihor acordarea unei sume pentru bugetul clubului FC Bihor a fost aprobată cu unanimitate de consilieri, transmite corespondentul AMOS News.

Data publicării: 09/30/2008 - 19:35

Camera Deputaţilor a stabilit, astăzi, că orice gospodărie poate produce, pentru consum propriu, ţuică sau rachiu de fructe, în cantitate de 250 de litri alcool pur, fără a fi plătite accize.

Data publicării: 09/30/2008 - 19:33

In perioada  7-11 Octombrie 2008, în Complexul Expoziţional ROMEXPO, pavilionul 15, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, prin Direcţia Transfer Tehnologic şi Infrastructuri organizează, în colaborare cu S.C.

Data publicării: 09/30/2008 - 19:28

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 138 de voturi pentru, 48 împotrivă şi şapte abţineri, o lege prin care chiriile aferente locuinţelor RA-APPS cresc până la cinci ori.

Data publicării: 09/30/2008 - 19:21

La sediul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a avut loc deschiderea ofertelor depuse în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică pentru proiectul de construcţie a variantei de ocolire a municipiului Caransebe

Data publicării: 09/30/2008 - 19:19

Propunerea legislativă pentru completarea OUG 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, iniţiată de deputatul PC Lia Ardelean, vizează dreptul oricăruia dintre părinţii copilului de a beneficia, opţional, de concediu plătit p

Pages