Christian Tămaş: Cuvântul este iubire

Christian Tămaş s-a născut în data de 13 noiembrie 1964, în comuna Letca, judeţul Sălaj.

Este licenţiat în limba şi literatura arabă, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi străine, secţia arabă – franceză, 1988; masterat în „Managementul educaţiei adulţilor”, 2006; doctor în filosofie. Scriitor, filosof şi traducător din opt limbi străine: engleză, franceză, arabă, spaniolă, italiană, portugheză, celtă, catalană, Christian Tămaş este Consilier pentru Ştiinţe Umaniste (Arts and Humanities Adviser), International Biographical Centre, Cambridge, (Marea Britanie), din 2000. Profesor invitat, Università degli Studi, Perugia, 2000; director, Editura Ars Longa, Iaşi, din 1994; redactor-şef, Editura Graphix, Iaşi, 1992 – 1994; redactor, Editura Junimea, Iaşi, 1991 – 1992; lector (limba italiană), Universitatea de Stat din Chişinău (Republica Moldova), 1990 – 1991; lector (arabă, franceză, italiană, spaniolă), Universitatea Ecologică, Iaşi,1991– 1992; redactor, revista „Moldova”, Iaşi, 1990. Actualmente este profesor asociat (limba arabă) la Centrul de Limbi Străine al Facultăţii de Litere, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

1 Ch.Tamas 
Foto: Christian Tămaş

Lucrări originale: „Cavalerul negru” (roman), Junimea, Iaşi, 1992;  „Blestemul catharilor” (roman), Graphix, Iaşi, 1993; „Labirint” (roman), Ars Longa, Iaşi, 1995; „Trezirea la nemurire” (studii), Ars Longa, Iaşi, 1997; „Crize contemporane: disoluţia sacrului”, Ars Longa, Iaşi, 2003; „Crize contemporane: ofensiva islamului”, Ars Longa, Iaşi, 2004; „Liniştea albă” (nuvele), Ars Longa, Iaşi, 2004; „Strategii de comunicare în Coran”, Ars Longa, Iaşi, 2007. Versiunea engleză a „Liniştii albe” („The White Silence”) se află din această lună la Biblioteca Naţionala a Franţei.

2 Christian Tamas 

Volume colective: „Dimensiunea contemporană a sacrului” (studiu) în „Orizontul sacru”, Polirom, Iaşi, 1998; „Conservatorismul ortodox” (studiu) în „Un destin istoric: Biserica Română unită”, Vatra & Arhipelag, Târgu-Mureş, 1999; „Comunicarea religioasă în contextul neopăgânismului contemporan” (studiu), Colegiul Noua Europă, Bucureşti, 2002; „The east-European Man: from Homo Sovieticus to Homo Occidentalis” (studiu), în Comparative Cultural Studies, „Purdue series of Books”, Boston, 2005; „Relativism şi etnocentrism în educaţia pentru valorile culturale”, IRDO, Bucureşti, 2005; „Paradigme antropologice: spiritul românesc între homo occidentalis şi homo orientalis” (studiu),  Ed. Fondazione culturale Casamarca, Treviso, 2005; Daniel Callam, „Mere Christianity” şi paradigma puritană a convertirii” (trad. din limba engleză), în „Inklings. Litera şi spiritul” (R. Albu, coord.), Ed. Univ. „Alexandru I. Cuza”, Iaşi, 2004.

3 Christian_Tamas 

Prefeţe şi îngrijiri de ediţie: Tereza din Ávila, „Castelul interior”, Ars Longa, Iaşi, 1995; Tereza din Ávila, „Drumul perfecţiunii”, Ars Longa, Iaşi, 1995; Tereza din Ávila, „Întemeierile”, Ars Longa, Iaşi, 1998; Tomas Spidlik, „Calea spiritului” (în colaborare), Ars Longa, Iaşi, 1996; Tadeusz Rostworowski, „Din gândirea filosofică a Papei Ioan Paul al II-lea”, Ars Longa, Iaşi, 1994; M. P. Gallagher, „Ajută necredinţei mele”, Ars Longa, Iaşi, 1996; Paolo Dezza, „Filosofia”, Ars Longa, Iaşi, 1996; Pierre Louys, „Psyché”, Mediapress, Iaşi, 1994; Ignaţiu de Loyola, „Exerciţii spirituale”, Polirom, Iaşi, 1996; John B. Keane, „Un taur în august”, Ars Longa, Iaşi, 2004; Iustina Martin, „Călător prin trecutul meu”, Ars Longa, Iaşi, 2001; Mircea Bostan, „Chirurgia cuvintelor”, Ars Longa, Iaşi, 2004.

4 Disolutia sacrului mare 

Traduceri din limba spaniolă: Tereza din Ávila, „Cartea vieţii mele”, Institutul European, Iaşi, 1994; Tereza din Ávila, „Castelul interior”, Ars Longa, Iaşi, 1995; Tereza din Ávila, „Drumul perfecţiunii”, Ars Longa, Iaşi, 1995; Tereza din Ávila, „Întemeierile”, Ars Longa, Iaşi, 1998; Ignaţiu de Loyola, „Exerciţii spirituale”, Polirom, Iaşi, 1996; F. F. Carvajal, „De vorbă cu Dumnezeu” (I), Ars Longa, Iaşi, 1998; F. F. Carvajal, „De vorbă cu Dumnezeu” (II), Ars Longa, Iaşi, 2000; F. F. Carvajal, „De vorbă cu Dumnezeu” (III), Ars Longa, Iaşi, 2001; F. F. Carvajal, „De vorbă cu Dumnezeu” (IV), Ars Longa, Iaşi, 2003; F. F. Carvajal, „De vorbă cu Dumnezeu” (V), Ars Longa, Iaşi, 2005.

5 Ofensiva islamului 

Traduceri din limba italiană: Tadeusz Rostworowski, „Din gîndirea filosofică a Papei Ioan Paul al II-lea”, Ars Longa, Iaşi, 1994; Marko I. Rupnik, „În focul rugului aprins”, Ars Longa, Iaşi, 1997; Michelina Tenace, „Anticristul”, Ars Longa, Iaşi, 1997; Tomas Spidlik, „Calea spiritului” (în colaborare), Ars Longa, Iaşi, 1996; Mark I. Miravalle, „Maria”, Ars Longa, Iaşi, 2000; Gaetano Mollo, „Dincolo de angoasă” (educaţia etico-religioasă la Soeren Kierkegaard), Ars Longa, Iaşi, 2000; Marco Bandini, „Lettere alla Santa Sede” („Epistole cître Sfântul Scaun”), ed. bilingvă, Ars Longa, 2008.

6 Strategii 

Traduceri din limba franceză: Pierre Louys, „Psyché”, Mediapress, Iaşi, 1994; J. F. Thomas, „Edith Stein, Simone Weil”, Ars Longa, Iaşi, 1996; P. Dumoulin, Apocalipsa, Ars Longa, Iaşi 2002; Molière, „Căsătorie cu de-a sila”, regia Bogdan Ulmu, Teatrul Luceafărul, Chişinău, stagiunea 1992 – 1993; Jean Cocteau, Părinţi teribili”, regia Bogdan Ulmu, Teatrul Luceafărul, Chişinău, stagiunea 1993 – 1994.

7 Linistea 

Traduceri din limba engleză: M. P. Gallagher, „Ajută necredinţei mele”, Ars Longa, Iaşi, 1996; Aine Ní Ghlinn, „Lacrimi nevărsate”, Ars Longa, Iaşi, 1999; Seán Ó Tuama, „Moarte în ţara tinereţii”, Ars Longa, Iaşi, 1999; Glen Wright & Juraj Nemec (eds.), „Finanţe Publice”, Ars Longa, Iaşi, 2000; Nuala Ní Dhomhnaill, „Păpuşa spartă”, Ars Longa, Iaşi, 2001; Máirtín Ó Direáin, „Copiii lui Cain”, Ars Longa, Iaşi, 2001; Benjamin A. Kranc & Karina Roman, „Totul despre Canada” (în colaborare), Ars Longa, Iaşi, 2002; Peter Fallon, „Ştiri din lume”, Ars Longa, Iaşi, 2003; Vona Groarke, „Zbor”, Ars Longa, Iaşi, 2003; Pearse Hutchinson, „Cîntec de cimpoi”, Ars Longa, Iaşi, 2003; John B. Keane, „Un taur în august”, Ars Longa, Iaşi, 2004.

8 the white silence 

Traduceri din limba portugheză: Victoriano Baquero, „Afectivitatea integrată eliberatoare”, Ars Longa, Iaşi, 1997.
Traduceri din limba arabă: Abd El Rahman El Sharqawi, „Vise mărunte”, Graphix, Iaşi, 1992;
Traduceri din limba celtă: Gabriel Rosenstock, „Poeme alese”, Ars Longa, Iaşi, 1998; Cathal Ó Searcaigh, „Drumul spre casă”, Ars Longa, Iaşi, 1998; Seosamh O’Guairim, „Inima pietrei”, Ars Longa, Iaşi, 1998; Colm Breathnach, „Omul fără viaţă”, Ars Longa, Iaşi, 1999; Micheál Ó Conghaile, „Poveştile cumetrelor bătrîne”, Ars Longa, Iaşi, 2001; Liam Ó Muirthile, „Walking Time”, Ars Longa, Iaşi, 2002; Gearóid Mac Lochlainn, „Şuvoi de limbi”, Ars Longa, Iaşi, 2002; Michael Davitt, „Partida de squash”, Ars Longa, Iaşi, 2002; Biddy Jenkinson, „Cele mai frumoase poeme”, Ars Longa, Iaşi, 2002; Micheál Ó Conghaile, „Rătăcirile lui Jack Sheáin Johnny”, Ars Longa, Iaşi, 2003;Celia de Fréine, „Despre verze şi regine”, Ars Longa, Iaşi, 2003; Louis de Paor, „Insula celor morţi”, Ars Longa, Iaşi, 2003; Gabriel Rosenstock, John Minihan, „Şoapte uitate”, Ars Longa, Iaşi, 2004; Jackie Mac Donncha, „Supărarea mării”, Ars Longa, Iaşi, 2004; Micheál Ua Ciarmhaic, „Râul năvalnic”, Ars Longa, Iaşi, 2004; Micheál Ó Conghaile, „Cei cinci din Conamara”, Ars Longa, Iaşi, 2008; Bríd Ní Mhóráin, „Seminţe de intuiţie”, Ars Longa, Iaşi, 2008.

9 Picture 
Foto: Cu poetul catalan Carles Miralles, la Târgul Internaţional de Carte „Liber” Barcelona, octombrie 2008

Traduceri din limba catalană: Carles Miralles, „La ciutat dels plátans” („Oraşul cu platani”), ed. bilingvă, Ars Longa, Iaşi, 2007; Carles Miralles, „Dulci şi aspre” (şi prefaţă), Ars Longa, Iaşi, 2008.
Inclus în următoarele lucrări de referinţă: Ioana Feodorov, „Presence of the Arab World in Romania. A Bibliography” (1964 – 1994), „Cris Book Universal”, Bucureşti, 1994; Nicolae Busuioc, „Scriitori ieşeni contemporani. Dicţionar biobliografic”, Junimea, Iaşi, 1997; Nicolae Busuioc, „Scriitori şi publicişti ieşeni contemporani”, ed. a II-a, revizuită şi adăugită, Vasiliana ’98, Iaşi, 2002; „TRASNA. o­nline bibliography of Irish literature in translation; bibliographical information o­n translators”, Centre for Translations and Textual Studies, Irish Research Council for Humanities and Social Sciences, Dublin, Irlanda; „Dictionary of International Biography”, ed. XXVII – XXXI, International Biographical Centre, Cambridge, Marea Britanie 1999-2003; „Outstanding People of the 20th Century”, ed. I, II, International Biographical Centre, Cambridge, Marea Britanie 1999, 2001; „2000 Outstanding Writers of the 20th Century”, ed. I, International Biographical Centre, Cambridge, Marea Britanie 2001; „1000 Leaders of World Influence”, ed. a IX-a, American Biographical Institute, Raleigh, North Carolina, SUA 2001; „International Authors and Writers Who’s Who”, ed. a XVII-a, International Biographical Centre, Cambridge, Marea Britanie 2001; „Great Minds of the 21st Century”, ed. I, American Biographical  Institute, Raleigh, N. C., SUA, 2003; „Who’s Who in the 21st Century” ,ed. I, II, International Biographical Centre, Cambridge, Marea Britanie 2001, 2003; „Outstanding People of the 21st Century”, ed. I, II, International Biographical Centre, Cambridge, Marea Britanie, 2002, 2003; „2000 Outstanding Europeans of the 21st Century”, ed. I, International Biographical Centre, Cambridge, Marea Britanie, 2003; „2000 Outstanding Intellectuals of the 21st Century”, ed. I, II, International Biographical Centre, Cambridge, Marea Britanie, 2002, 2003; „The Contemporary Who’s Who 2002 – 2003”, American Biographical Institute, Raleigh, N. C., SUA, 2003; „2000 Outstanding People”, ed. I, International Biographical Centre, Cambridge, Marea Britanie, 2003.

10 c t b t m albu 
Foto: Christian Tămaş, Brânduşa Tămaş, Mircea Albulescu, Bucureşti, iunie 2008

Christian Tămaş este membru al Asociaţiilor: LiterArt XXI (SUA), Research Board of Advisers, ABI (SUA), IBC Research Council (Marea Britanie), ASPRO, SITA – Société internationale des traducteurs d’arabe (Franţa), ACROSS – Asociaţia română de studii semiotice.

Titluri şi distincţii: Outstanding People of the 20th Century; International Man of the year 1999 – 2000; Outstanding Writer of the 20th Century, conferite de IBC, Cambridge, Marea Britanie; Diploma şi medalia pentru merite culturale deosebite, conferită de Episcopia Romano-Catolică de Iaşi.

Ştefania Stan: Ce înseamnă pentru filosoful Christian Tămaş prezenţa într-un dicţionar internaţional?
Christian Tămaş: A picat ca din cer. M-am bucurat enorm, pentru că mi-am dat seama că în străinătate valorile nu trec neobservate, pe când la noi, din păcate, trec. Nici nu-mi dau seama cum am intrat în atenţia celor din Anglia. Poate pentru că am participat la diverse manifestări internaţionale. Am o editură, Ars Longa, împreună cu soţia mea, şi participăm de vreo câţiva ani la târgurile de carte de la Frankfurt şi Leipzig. Poate şi pentru faptul că am fost invitat la o serie de conferinţe şi colocvii internaţionale. Cu ceva timp în urmă, de exemplu, am participat la un colocviu ce a avut drept temă importanţa cărţii în societatea contemporană, unde s-a discutat şi despre cum este perceput conceptul de sacru în contemporaneitate. Manifestarea a fost organizată de Accademia di Romania şi de ambasada României la Vatican, în colaborare cu UELCI – Asociaţia editorilor şi librarilor catolici din Italia, şi s-a concretizat, după câte am înţeles, graţie eforturilor lui Teodor Baconsky şi Marian Papahagi. Acestea zic eu că ar fi cele câteva lucruri care m-au semnalat atenţiei englezilor. Bucuria cea mare a fost când am primit invitaţia de a trimite CV-ul şi să mă credeţi că am citit scrisoarea de cinci ori să văd dacă am înţeles bine. Mi-a părut bine că am fost unul dintre cei privilegiaţi, pentru că este o mare o­noare.

Ştefania Stan: Domnule Tămaş, întrebarea pe care doresc să v-o adresez, cred că şi-au mai pus-o şi alţii: sunteţi prezent şi în dicţionarele româneşti?
Christian Tămaş: Da, sunt prezent într-un dicţionar scos la Iaşi, „Scriitori ieşeni contemporani”, apărut la Editura Junimea, un dicţionar extrem de serios făcut de dl. Nicolae Busuioc, directorul Bibliotecii judeţene „Gh. Asachi”, care îi include pe toţi scriitorii moldoveni importanţi, de la Mihail Sadoveanu încoace. Eu, la origine sunt transilvănean, dar, dacă tatălui meu
i-a plăcut Moldova şi a spus, chiar din studenţie, că numai la Iaşi vrea să stea, iată-mă în acest dicţionar.
A apărut şi un dicţionar al generaţiei ’80 – ’90, sub îngrijirea lui Ioan Bogdan Lefter, dar în acesta nu sunt trecut.

Ştefania Stan: Vă consideraţi un poet sau un traducător de poezie?
Christian Tămaş: Am tradus poezii, am tradus şi teatru, dar nu am fiorul necesar pentru a scrie poezie, am o minte mai discursivă.
Ştefania Stan: Ştiu că traduceţi din cel puţin şapte limbi străine…
Christian Tămaş: Ultima mea achiziţie a fost celta sau irlandeza, cum mai este ea numită. În Irlanda, din 3,5 milioane de locuitori, există un milion de vorbitori ai acestei limbi, dar şi ceilalţi o înţeleg.        

Ştefania Stan: Celta este o limbă a poeziei?
Christian Tămaş: Desigur. Este limba lui Oisin (Ossian), fiul lui Fingal, limba atâtor barzi, fie ei legendari sau contemporani. Şi, chiar dacă am tradus destul de mult din limba arabă, franceză, engleză, italiană, spaniolă şi portugheză, celta îşi va păstra mereu locul privilegiat în inima mea.

Ştefania Stan: Dintre toate aceste limbi, pe care le ,,controlaţi” spiritual, de care credeţi că sunteţi mai apropiat sufleteşte?
Christian Tămaş: Cred că de limba italiană, pe care o simt ca pe o limbă maternă. Motivele, poate, am să vi le împărtăşesc cu o altă ocazie. Şi spaniola mi-e foarte dragă – este limba marilor mistici, a Sfintei Tereza din Ávila, a Sfântului Ignaţiu de Loyola, a lui Lope de Vega şi Cervantes. Şi de franceză mă simt foarte apropiat... şi de engleză... de portugheză... Fiecare limbă exprimă fiinţa naţiunii şi a culturii care o utilizează şi cultivă. M-am apropiat de aceste limbi pentru că mi-a plăcut ce au oferit vorbitorii lor nativi omenirii, într-un moment sau altul al istoriei. Araba însă rămâne ceva aparte...

Ştefania Stan: Filosofic vorbind?
Christian Tămaş: Şi filosofic…

Ştefania Stan: Sunteţi un ,,incomod” pentru prieteni?
Christian Tămaş: Cred că ar trebui să-i întrebaţi pe ei!

Ştefania Stan: Eu l-am întrebat pe filosof, cum simte el?
Christian Tămaş: Sunt un om singuratic. Am prea multe de făcut şi, astfel, prea puţin timp liber pentru a-mi face prieteni. După studenţie s-a cam terminat totul. Am avut câţiva amici apropiaţi printre scriitori: Mircea Nedelciu, la Bucureşti (între timp, Mircea Nedelciu, a părăsit această lume, n. n.), Al. Cistelecan, la Târgu Mureş, Liviu Antonesei, la Iaşi, Adrian Popescu, la Cluj...
Însă un loc aparte l-a ocupat relaţia mea cu regretatul Corneliu Sturzu.
Mi-aduc aminte că, în ’88, când m-am dus la el cu o traducere din arabă, o proză scurtă, „Nunta de diamant” de Mikha’il Nu’aime, un scriitor libanez foarte cunoscut, mi-a publicat-o imediat. M-a întrebat, după aceea, de ce nu scriu lucrări originale. I-am răspuns: ,,Degeaba scriu, maestre, că tot nu se publică!” El mi-a zis: ,,Lasă, scrie! Se schimbă şi la noi treaba! Şi traducerile merg, dar ai mână şi trebuie să scrii.” Şi a avut dreptate. A venit revoluţia, a venit schimbarea, am putut să public. Cu acest prilej, ţin minte că a făcut un gest extraordinar, cu câteva luni înainte de a muri, în februarie 1992, cred: eu eram la „Junimea” şi scrisesem deja primul roman, „Cavalerul negru”. Publicarea acestuia era însă mereu amânată din pricina faptului că editura avea nişte socoteli de încheiat cu tipografia Dosoftei, pentru nişte cărţi mai vechi, tipărite, dar neachitate. Astfel, dacă voiai să-ţi vezi cartea publicată, trebuia să baţi la toate uşile sau să le deschizi cu capul, ca să faci rost de hârtie şi de carton. Cartea era deja pe flux, iar eu nu prea ştiam ce să fac. Într-o seară, pe când mă aflam acasă la el, Corneliu Sturzu mi-a spus că are hârtie şi carton puse deoparte pentru un roman de-al său ce urma să apară şi pe care ştiam că şi-ar fi dorit să-l vadă înainte de moarte, spunându-mi (citez textual): ,,Eu mai am cărţi. Du-te la Radu Olaru (la acea vreme, directorul tehnic al tipografiei) şi spune-i că te-am trimis eu să-ţi dea hârtia mea.” Aşa am făcut şi „Cavalerul negru” a apărut.

Ştefania Stan: Dintre oamenii pe care i-aţi cunoscut, care v-au fost aproape, a existat cineva care v-a marcat existenţa?
Christian Tămaş: Dintre profesorii de la facultate, există doi oameni care mi-au marcat viitorul. Nu cunosc dacă ei ştiu lucrul acesta, nu-mi dau seama. Întâi, Corneliu Mihai Ionescu (CMI, cum i se spunea), cu care făceam literatură comparată. Ba, aş putea să spun, nu numai literatură comparată, ci şi cultură comparată. După aceea, profesorul Ilie Bădicuţ de la Catedra de limbă arabă. Un om cu o minte enciclopedică. Pornea de la un nasture şi ajungea la istoria lumii.

Ştefania Stan: Apoi, în ordine cronologică sunt părinţii… Ştiu că un loc foarte important în viaţa dumneavoastră îl ocupă doamna Brânduşa Tămaş, soţia. În această relaţie de familie, filosoful este ocrotit, fiind exceptat de la corvezile zilnice?
Christian Tămaş: Da, soţia mea este un martir şi şi-a asumat liber această condiţie. E greu să creezi şi să mergi pe atâtea planuri, dacă nu ai un spate asigurat.

Ştefania Stan: Prin urmare sunteţi conştient că ,,cineva” vă răsfaţă?
Christian Tămaş: Ei, sigur că sunt şi încerc să ofer cât mai mult în schimb, atât afectiv cât şi profesional, dincolo de editură, de alergătura de rigoare de care mă scuteşte aproape în întregime. De fapt, amândoi încercăm să oferim cât mai mult celorlalţi, chiar dacă acest lucru înseamnă o luptă acerbă cu morile de vânt. Din acest punct de vedere, al „alergăturilor” noastre „cele de toate zilele”, îmi vine în minte o carte, „Paris, carrefour des saints” (,,Parisul, loc de întâlnire al sfinţilor”), al sfinţilor şi martirilor care au trecut pe acolo de la Saint Denis încoace, şi mă gândesc, în acest context – fireşte, păstrând proporţiile – la martirii, de multe ori necunoscuţi, proveniţi din sânul „Misiunilor străine”, din secolul al XIX-lea, din Vietnam, China şi Coreea. Dar, dacă, în cazul multora dintre ei, martirajul dura destul de puţin, având în vedere că după vreo două săptămâni de la debarcare erau prinşi şi decapitaţi, „chinurile” noastre par, adesea, mult mai îndelungate.

Ştefania Stan: Putem oare sau îndrăznim să ne permitem să punem semnul egalităţii între vis şi realitate?
Christian Tămaş: Dacă stau bine să mă gândesc, ceea ce facem noi este o sinecură. Însă, în tot ce se face pe lumea asta, unicul lucru care contează sau ar trebui să conteze este idealul, scopul în stare să confere sens unei existenţe ce tinde să se superficializeze şi să-şi piardă finalitatea reală.

Ştefania Stan: Desigur, există idealuri şi idealuri…
Christian Tămaş: Spirituale, materiale, exterioare, mari, mici, efemere, perene... Totul e să ştii să discerni, să faci alegerea justă. Să distingi esenţialul... Politicul, economicul, socialul, toate manifestările exterioare ale omului nu sunt altceva decât expresia a ceea ce se întâmplă în interior, în sufletul şi în mintea lui. Or, ceea ce am remarcat şi aproape m-a îngrozit de multe ori este faptul că la noi, în România, omul nou, comunist, a prins, există, trăieşte. A depăşit faza de experiment şi a rămas ascuns, undeva, în fiinţa multora, ca o a doua natură. A devenit o mentalitate. Iar mentalităţile este foarte greu, dacă nu aproape imposibil, să le schimbi. Toată lumea spune: ,,Domnule, lasă, că vine tânăra generaţie”, dar tânăra generaţie are nevoie de modele, acestea fiind încă guvernate la noi, din nefericire, de logica clientelismului, a corupţiei şi a „învârtelii”. Există, e adevărat, şi modelul occidental, dar acesta este dublat de un sistem clădit, de multe generaţii, pe fundamentele unei paradigme culturale destul de diferite de a noastră, căruia, odată adaptat, îţi va fi, tânăr fiind, greu să îi mai întorci spatele pentru a te întoarce să lupţi cu morile de vânt din propria-ţi ogradă.

Ştefania Stan: Pentru aşa ceva ai nevoie şi de vocaţie... dar şi de un dram de nebunie...
Christian Tămaş: De aceea, este greu de spus cum vor evolua lucrurile la noi sau, mai bine zis, cu noi, românii, odată intraţi în Uniunea Europeană. Economic, politic şi social, probabil că bine. Din punct de vedere uman însă, cine ştie? Îmi pun speranţa într-o Europă a oamenilor şi a culturilor, mai puţin într-una a intereselor şi a banilor, îmi pun speranţa într-un homo europaeus în stare să se asume, la nivel atât individual, cât şi colectiv, din perspectiva unei reale unităţi în diversitate, şi să admită că toţi au de învăţat de la toţi.

Ştefania Stan: Filosoful Christian Tămaş are nevoie de umor ca să treacă mai departe?
Christian Tămaş: În general, cred că sunt un om vesel. Cu toate acestea însă, nu veselia mă ajută să merg mai departe, ci, mai curând, îndârjirea şi încăpăţânarea. Sunt genul de om care trebuie împuşcat „de tot”, ca să zic aşa, pentru a fi oprit din drum, dar nici atunci nu este foarte sigur că nu aş mai putea furniza surprize... În rest, îmi place să cred că sunt ironic, de multe ori fără să-mi dau seama. Aproape din reflex. Nu sunt prea sociabil, dar, cu toate astea, nu am agreat niciodată oamenii ,,închişi”, „ermetici”, care păstrează totul pentru ei înşişi. Caut să mă dăruiesc altora, însă în felul meu şi, în măsura posibilului, după propriile-mi reguli, iar scopurile de atins le socotesc, de obicei, mai presus de mijlocul întrebuinţat pentru atingerea lor. Fireşte, dacă reuşesc să ajung la concluzia că sunt bune, ceea ce nu e lucru uşor, credeţi-mă.

Ştefania Stan: Faceţi uşor rost de timp, în economia ,,de viaţă”?
Christian Tămaş: În general, nu doresc să-mi fac timp pentru a-l pierde. Călătoria noastră terestră este şi aşa îngrozitor de scurtă.

Ştefania Stan: Ce muzică vă place?
Christian Tămaş: Muzica bună în general. În momentul acesta, de exemplu, mi-aş dori să ascult Bach. Mă regăsesc deseori în muzica lui. Mâine, poate Verdi... Depinde de modul în care simt sau de ceea ce fac...

Ştefania Stan: Când spui, în societatea actuală, cutare filosof, oamenii te privesc zâmbind, unii cu înţelegere, alţii cu neîncredere. Filosoful ,,X”, o sintagmă care nu creează o stare de mari dimensiuni sau de încredere ca atunci când spui profesor, doctor, inginer etc. În această societate plină de contradicţii mai avem şi filosofi. Sigur, ştiţi aceste lucruri şi totuşi nu părăsiţi reduta pentru îndeletniciri mai practice.
Christian Tămaş: Nu o părăsesc pentru că în lumea de astăzi, marcată de un utilitarism şi de un materialism aproape obscen, aş zice, trebuie să existe şi persoane care să predice în deşert, care să încerce să deschidă ochii celor care nu sunt în stare să vadă, din vina lor sau a altora, mai departe de lungul nasului. În ce priveşte sintagmele de felul celor la care vă referiţi, acestea rămân, până la urmă simple sintagme efemere, aidoma persoanelor cărora le sunt atribuite. La urma urmelor, doar faptele contează şi conştiinţa că ţi-ai făcut treaba bine şi până la capăt, după mintea şi puterile tale. Dacă eşti hulit sau lăudat, are mai puţină importanţă.
Aceasta este părerea mea, nu caut să o absolutizez. Oamenii de cultură nu au o soartă de invidiat, mai cu seamă că viaţa cotidiană şi mentalităţile ei se străduiesc să le păstreze viu în minte spectrul „inutilităţii”. Dar, totuşi, merg înainte.

Ştefania Stan: Conştienţi fiind…
Christian Tămaş: Conştienţi fiind de misiunea lor. Condiţia intelectualului român este una ingrată. Mă uit şi observ ciocoimea din jur: e ceva îngrozitor, parcă ne aflăm sub un blestem cu consecinţe liber asumate, proferat şi perpetuat de noi înşine, de a da cu piciorul la valori. Şi nu mă refer doar la această societate, în care trăim. Sunt metehne vechi. Mă gândesc la Brâncuşi care a fost taxat, într-o societate liberă, drept decadent. Şi-a luat bocceaua în spate, a plecat de la Hobiţa pe jos şi a ajuns la Paris, demonstrând cine este de fapt. Acum ne batem cu pumnul în piept, susţinem sus şi tare că este român şi ne supărăm că francezii şi alţii afirmă că Brâncuşi este un artist francez. În cazul lui Enescu, s-a întâmplat cam acelaşi lucru, dar, până la urmă, cine ştie... „Nimeni nu este profet în ţara lui”...

Ştefania Stan: Sau Cioran, Ionescu, pentru a aminti numai pe câţiva. Simţind supărarea filosofului, vreau să vă întreb: pe lângă filosofie, eseistică, proză, traduceri mai aveţi şi alte pasiuni?
Christian Tămaş: Da, joc şah, seara, când fac o pauză. Joc împotriva calculatorului şi îl bat de fiecare dată, deşi nu-mi propun în mod special acest lucru. Este o pasiune veche... Joc şah cam de pe la cinci ani. Întâi am jucat cu tata care m-a învăţat să mut piesele. Şi, de antrenat, tot cu el m-am antrenat, ca să zic aşa. Îmi amintesc că pe la treisprezece ani am făcut o pneumonie care m-a ţinut în pat câteva luni... Îmi omoram timpul citind şi, când îmi odihneam ochii, jucam şah. Tatăl meu e artist plastic, sculptor, şi avea mereu ceva de făcut, dar, cu toate acestea, de şah nu avea cum scăpa…

Ştefania Stan: Şi acum sunteţi în lupta cu calculatorul pe care-l învingeţi…
Christian Tămaş: Da. Şi nu numai la şah. Calculatorul este o pasiune şi aş putea afirma că sunt un destul de bun utilizator. În afară de asta, şi mie şi soţiei mele ne place să ne căţărăm prin munţi, pe unde se poate şi pe unde nu se poate, mai ales. Eu sunt omul pariurilor imposibile. Am urcat pe Negoiu, Făgăraş şi Bucegi. Îmi place să ajung pe vârful muntelui de unde lumea se vede altfel. Este o senzaţie deosebită. Paradoxal, „marea” ca loc de agrement nu-mi place în mod deosebit. Marea în sine, ca semnificaţie cosmică, universală, da. Mi-a plăcut foarte mult, Marea Marmara, la Istanbul. În ’90 am mers acolo, când tocmai se deschiseseră graniţele. Am stat într-un hotel, Kibele (care înseamnă „lună”), în Cornul de Aur, nu departe de Bulevardul Ienicerilor, unde se află Universitatea de Stat şi aproape de bazarul cărţilor, în perimetrul campusului universitar. Bazarul cărţilor este o zonă asemănătoare cu cea a buchiniştilor de pe malul Senei. Într-una din zile, m-am întâlnit, la un moment dat, pe cheiul dinspre Fener, cartierul creştinilor (unde se află şi sediul Patriarhiei) cu un căpitan turc care mi-a spus că avea un vapor şi că ar fi dispus să mi-l pună la dispoziţie pentru o scurtă croazieră. Nu arăta a căpitan, ci, mai degrabă, a pescar, ceea ce mi-am dat destul de repede seama că şi era. „Vaporul” lui era un fel de coajă de nucă, mirosind a peşte, iar tariful, 10 dolari ora. Nu era prea scump, aşa că ne-am dat întâlnire a doua zi, la ora zece dimineaţa. Deşi, după ce m-am despărţit de el, după câteva clipe de reflecţie, am ajuns să fiu aproape convins că nu aveam să-l mai revăd nici pe el şi nici arvuna pe care i-o dădusem, totuşi, a doua zi, la ora stabilită, l-am găsit aşteptându-mă în acelaşi loc. Ei, şi m-a dus turcul meu în larg, până când Cornul de Aur a început să se piardă în zare. Ţin minte cât m-am distrat atunci, când, aproape că ne-au flancat două fregate americane şi ne-au salutat de la pavilion. Turcul, foarte solemn, şi-a ridicat drapelul destul de soios şi a răspuns la salut, în timp ce un val de siaj trecea peste noi, udându-ne ciuciulete (mai ales pe mine). A fost o experienţă de neuitat, dar, cu toate acestea, parcă tot la munte mă simt mai în elementul meu.

Ştefania Stan: Cum vă simţiţi nominalizat la titlul de om al mileniului?
Christian Tămaş: Normal. Acelaşi om care am fost şi până acum. Nu mi s-a lungit nasul, nici nu mi s-a „reciclat”.

Ştefania Stan: E o greutate în plus?
Christian Tămaş: Nu, fiindcă eu merg în ritmul meu, cât o să vrea Cel de Sus să mă ţină sănătos şi în viaţă. Am să încerc să o­norez acest titlu văzându-mi, ca şi până acum, de treabă. Idealul pentru care scriu nu-l reprezintă banii şi acest lucru cred că e valabil pentru toţi cei care trudesc în această, ingrat privită, cultură din zilele noastre. Dar, chiar dacă satisfacţiile nu vor fi neapărat materiale, ele vor exista cu toate că noi nu o să ştim cu siguranţă vreodată.

Ştefania Stan: Cum este definită iubirea în lumea filosofică? Putem afirma că există o iubire filosofică, aşa ca o piatră filosofală?
Christian Tămaş: Pentru vechii greci, iubirea (eros) reprezenta forţa primordială a naturii, principiul armoniei universale care, în mediul fizic, uneşte materia alcătuind obiectele, în mediul social îi uneşte între ei pe cetăţeni, permiţând, astfel, formarea cetăţii, iar în mediul psihologic îi uneşte pe indivizi suscitând prietenie şi dragoste. Pentru presocratici, ea constituia, ca factor de unire şi de armonie, alături de ură, opusul său, ansamblul determinant, cosmic şi divin, al devenirii. Pentru Platon, ea era iubirea pură, spirituală, cerească, opusă iubirii carnale. Şi definiţiile ar putea continua.
Dincolo de toate acestea însă sau, mai bine zis, pornind de la ele, iubirea ar putea fi socotită, ceea ce şi este, de fapt, condiţia sine qua non a creaţiei, principiul său, dorinţa şi voinţa de a iubi şi de a fi iubit prin acel „fiat” primordial.

Ştefania Stan: Cuvântul este tot iubire?
Christian Tămaş: Cuvântul este, în primul rând, iubire. Pentru că el, Cuvântul, este Dumnezeu, indiferent cum se numeşte în diversele limbi ale lumii, iar Dumnezeu este iubire.

domeniu: 
categorie: