Comentariu: Amintirile Bucurescilor: Hanul lui Manuc (IV)

În vara anului 1807 s-au purtat intense tratative între Poarta Otomană şi Rusia ţaristă în vederea negocierii unui tratat de pace între cele două imperii.

Drept urmare, la 24 august 1807 s-a ajuns la încheierea armistiţiului de la Slobozia în prezenţa generalului Guilleminet, reprezentant al Franţei. Acum rolul de intermediar al lui Manuc cunoaşte o importanţă deosebită, mai ales datorită fricţiunilor din interiorul Imperiului Otoman, care au dus la asasinarea sultanului Selim, instaurarea pe tron a lui Mahmud al II-lea şi numirea ca mare vizir a lui Mustafa-paşa, prieten apropiat al lui Manuc. Marele vizir a reluat convorbirile pentru încheierea păcii şi după cum notează Manuc: „m-a însărcinat pe mine să fac pregătirile necesare în această privinţă şi să intru în corespondenţă cu prinţul Prozorovski, noul comandant al trupelor ruse de la Dunăre”.

1 Manuc_bei 
Foto: Manuc-bei

Într-o scrisoare adresată lui Manuc, Mustafa-paşa îi comunică faptul că: „Guvernul turc nu va ceda nici un petic de pământ, iar majestatea sa imperială a interzis să se vorbească despre aceasta... Având încredere în domnia voastră şi cunoscând, de asemenea, priceperea voastră precum şi buna conducere a treburilor, ne-aţi face un serviciu nouă şi îndeosebi marelui devlet dacă, neocupându-vă de alte lucruri, veţi putea obţine în aceste momente încheierea unei păci cu Rusia. Numai să judecaţi asupra celor ce aveţi de făcut şi să fiţi cu grijă pentru că ecoul în Franţa asupra acestor negocieri ne poate aduce neplăceri”.

2  hanul lui manuc 
Foto: Hanul lui Manuc

Ca o răsplată a serviciilor aduse de Manuc, la 22 septembrie 1808, marele vizir a intervenit pe lângă sultan cu propunerea să-i acorde lui Manuc titlul de „prinţ de Moldova” pentru „serviciile importante aduse Sublimei Porţi privind repararea fortăreţelor de pe malurile Dunării şi aprovizionarea trupelor imperiale” (numai în anul 1808 Manuc plătise 1.220.024 de piaştri pentru buna funcţionare a cetăţilor otomane de la Dunăre) şi în documentul amintit mai sus se continuă: „...zelul pe care l-aţi arătat în afacerile imperiului ajungând la cunoştinţa prea graţiosului nostru suveran... majestatea sa a onorat expozeul pe care i l-am prezentat cu următoarea inscripţie: Dragomanul Manuc îşi îndeplineşte cu credinţă serviciile. Apreciez zelul pe care-l depune în afaceri şi-i mulţumim că a justificat în ochii întregii lumi ideea bună pe care o avem despre el. Ca recompensă a devotamentului său îi acord titlul de prinţ al Moldovei şi doresc ca de acum înainte el să dubleze zelul în serviciul meu”. Se părea că lucrurile încep să se aşeze pe calea dreaptă a păcii dar izbucnirea răscoalei ienicerilor, la 15 noiembrie 1808, a dat totul peste cap, prietenii lui Manuc dispărând în cursul acestei răzmeriţe.

 3 curtea veche, bucuresti 
Foto: Curtea Veche, Bucureşti

O relatare explicită a celor înfăptuite de Manuc pentru Ţara Românească, în prima parte a războiului ruso-turc din anii 1806 – 1812, găsim într-un document semnat de mitropolitul Ţării Româneşti, Dositei. „Dumnealui dragomanul Manuc Bei, din vremea nenorocită când Pasvan Oglu, paşa de Vidin, însărcinase pe neomenosul Manaf Ibrahim să prade această ţară cu o bandă de hoţi şi să ducă în robie pe nenorociţii creştini. Atunci, acest prieten al creştinătăţii, după stăruinţele domnului şi rugăciunile boierilor ţării, s-a dus la Rusciuc şi a căpătat de la Mustafa-paşa, care comanda atunci în oraş, trupe la sosirea cărora această bandă a părăsit ţara şi am scăpat de prăpastia care ne ameninţa numai prin înrâurirea şi activitatea sa”. În continuare se precizează că atunci când ţara era călcată de oştirile ruşeşti şi cele otomane, Manuc a sfătuit pe boieri să trimită la cartierul general al armatei ruse pe logofătul Varlaam cu misiunea de a orândui totul pentru „hrana oştilor ruseşti şi uşurinţa mersului lor”.

4 ienicer 
Foto: Ienicer

Totodată, Manuc a determinat pe Mustafa-paşa ca „oastea otomană să se pună în mişcare cu o lună mai târziu, ca ruşii să poată câştiga vreme. Din nenorocire, ruşii întâmpinând piedici şi otomanii luând până atunci Bucureştii, Manuc a impus ca şef al oastei otomane de la Bucureşti pe prietenul său Kiose Ahmed Efendi care, chemându-ne a declarat că prietenul său Manuc rugându-l să ia comanda oraşului, ne îndemna să fim liniştiţi… Nu se va întâmpla nici un rău, nici vouă, nici ţării voastre.

5 patrula de ieniceri 
Foto: Patrulă de ieniceri

Poruncile pe care le aduc cuprind osânda la moarte a mai multora din voi pentru că au ajutat intrarea trupelor ruseşti în ţară. Prietenului meu Manuc datoraţi păstrarea vieţii voastre şi a ţării voastre. Vă jur pe legea mea că dacă ruşii se arată cu putere, voi părăsi acest oraş fără a face cel mai mic rău. Dar ştiind că această declaraţie ar putea să-mi atragă urmări nenorocite, păziţi taina şi nu spuneţi nimănui nimic. Aşa ne-a scăpat de moarte, aşa a scăpat ţara de pradă, fără să cruţe nici bani, nici osteneli, chiar cu primejdia vieţii. Şi în loc să primească o răsplată oarecare datorită meritelor sale deosebite, a plătit însuşi o datorie de 60.000 lei pe care ţara o avea faţă de Mustafa-paşa şi al cărui sinet se află încă în arhivele Sfintei Mitropolii a Bucureştilor.”

domeniu: 
categorie: