Consemnări: Octavian Ştireanu - 'Ambiţia şi semnul duratei'

Recent apărutul volum de publicistică "Anul 2000: Schimbarea schimbării" de Octavian Andronic a făcut obiectul unei analize critice efectuate de reputatul jurnalist Octavian Ştireanu şi publicată în cotidianul "Azi".

Un eveniment editorial, care a fost cam repede acoperit de venirea sărbătorilor de iarnă, l-au constituit, la sfârşitul lunii noiembrie anul trecut, apariţia şi lansarea volumului de publicistică scris de Octavian Andronic, "Anul 2000 - Schimbarea Schimbării" (Cronologia comentată a mileniului III).

Am participat la lansare, autorul oferindu-mi privilegiul de a rosti câteva cuvinte de prezentare a volumului tuturor celor prezenţi atunci la standul respectiv. Revin acum asupra acestei cărţi, pentru că ea inaugurează un ambiţios proiect publicistic, care merită mult mai multă atenţie decât efemerida de rutină a unei lansări de carte. Este vorba de cuprinderea în câte un volum de comentarii, observaţii sau relatări critice a tot ceea ce se petrece în fiecare dintre anii mileniului III. Prima întrebare - care e mai mult retorică şi trimite la simţul umorului - este cât anume se va întinde în timp acest efort editorial, câte anume dintre zilele şi anii mileniul III va reuşi Octavian Andronic să acopere prin însemnările sale?... Deocamdată avem certitudinea primului pas, referitor la anul 2000, ultimul din secolul şi mileniul trecut.

Octavian Andronic a vrut să dea un semnal spectaculos despre existenţa proiectului său - fapt care i-a reuşit pe deplin. Anul 2000 a fost unul generos în subiecte politice, astfel încât Ando l-a ales cu inspiraţie ca prefaţator editorial pentru cronologiile comentate ale anilor care vor urma.

Am recitit pe îndelete acest volum, cu lentila propriei mele memorii de contemporan al evenimentelor relatate în carte. Multe dintre aceste evenimente îmi erau cunoscute, altele, ce ţin mai ales de experienţele şi trăirile nemijlocite ale autorului, mi s-au dezvăluit abia acum.

Anul 2000 a fost anul-ax al tranziţiei româneşti. A fost linia mediană, trasă după prima jumătate a unei perioade zbuciumate, despre care mulţi credeam, cu îndreptăţire, că ar fi trebuit să se calmeze în a doua sa jumătate, în deceniul următor, expirat şi acela în 2010. Din păcate, actuala conducere politică a ţării face ca dezideratul pacificării în societatea românească să se amâne, fiind înlocuit cu tot felul de aşa-zise "reforme" iresponsabile ale statului...

Anul 2000 a fost unul electoral, în care s-a produs schimbarea schimbării la conducerea politică a ţării. Sloganul "vrem schimbare!" cu care, în 1996, veniseră la putere Convenţia Democratică şi Emil Constantinescu, era acum preluat de fosta opoziţie.

Din această perspectivă, evoluţia evenimentelor anului 2000, spre finalul electoral ce încununa zbuciumul politic al întregului final de secol XX, reprezintă pentru Octavian Andronic o generoasă materie primă, pe care simţul său de observaţie, tuşele rapide, dar esenţiale pe care le face evenimentelor şi spiritul asociativ, de-a dreptul debordant, în care le conexează contribuie la realizarea unor vitralii de publicistică, prin care răzbate lumina unei întregi epoci.

Cartea anului 2000 cuprinde destule pagini de referinţă istorică, prilejuite de împlinirea a 10 ani de la multele întâmplări petrecute în fierbintele an 1990. Evocarea acestora reprezintă pentru Octavian Andronic prilejul unor introspecţii pătrunzătoare, avantajate de perspectiva calmă timpului parcurs. Iată câteva dintre aceste evocări sau evenimente ce-şi aveau, la vremea respectivă, importanţa lor, dar care, şi după un deceniu sau chiar şi astăzi, după două decenii - cum e cazul multora dintre ele - mai păstrează intacte destule semnificaţii.

Octavian Andronic evocă, în cartea sa, între altele: 10 ani de la prima şedinţă a CFSN, din 6 ianuarie 1990, la care a fost martor ocular; înfiinţarea partidului Alianţa pentru România, condus de Theodor Meleşcanu; împlinirea a 10 ani de la venirea lui Ion Raţiu în România (19 ianuarie 1990); un an de la mineriadele de la Costeşti şi Stoeneşti; destructurarea PNŢCD (31 ianuarie), devenită ireversibilă; numirea lui Petre Roman la conducerea MAE; înfiinţarea Partidului Naţional Român (viitoarea pepinieră a PD, inventată de Virgil Măgureanu la 7 februarie); crearea Alianţei Naţionale Creştin Democrate, condusă de Victor Ciorbea, premierul demisionat în 1998; demisia lui Victor Babiuc din PD, considerată un "cutremur" la vremea respectivă; 8 ani de la crearea Convenţiei Democrate; darea sentinţei în procesul Chiţac-Stănculescu; procesul Stoica-Caritas; numirea lui Mugur Isărescu în fruntea Guvernului (16 martie); scandalul "firului roşu" cu Moscova; numirea unui preşedinte - director general la TVR, în persoana eternului şi fascinantului... Alexandru Lăzescu, acelaşi care conduce şi acum televiziunea publică; introducerea tva la gaze naturale şi energie electrică; încă o nouă reformă a Justiţiei, lansată pe 18 aprilie de ministrul Valeriu Stoica; căderea FNI (27 mai); disputa Băsescu-George Pădure-Cătălin Chiriţă pentru Primăria Capitalei; 10 ani de la stingerea demonstraţiei din Piaţa Universităţii; întâlnirea cu Klaus Johannis, la 31 iulie, despre care Octavian Andronic scria atunci: "Tare mi-ar place să-l regăsesc peste vreo zece ani (prin 2010 - cum ar veni, n.m.!) în prim-planul bătăliei politice naţionale! Ca un viitor prim-ministru sau, de ce nu?, preşedinte!". N-a fost să fie...

Calendarul îi îngăduie lui Octavian Andronic să extindă senzorul observaţiilor şi evocărilor sale dincolo de perimetrul strict al vieţii politice. Sunt zone în carte în care comentatorul şi analistul politic lasă condeiul în mâna prozatorului şi nuvelistului cu acelaşi nume. Stagiul militar făcut în aceeaşi unitate militară cu Valentin Ceauşescu şi Jean Maurer, evocarea cutremurului din 1977, "stupiditatea fiscală" a impozitării convenţiilor civile (ce războaie se purtau atunci, ce vremuri!), un veritabil elogiu al simplităţii făcut lui Ion Diaconescu, moartea lui Corneliu Mănescu (28 iunie 2000), reportajele de la Expoziţia mondială de la Hanovra, unde a fost prezent un grup numeros de jurnalişti români (ce vremuri, ce vremuri!) sunt doar câteva dintre subiectele prin care comentatorul Octavian Andronic intră cu eleganţă pe teritoriul reportajelor literare.

Mi-a făcut plăcere să recitesc această carte şi, cu acest prilej, să constat ce importantă este existenţa unor asemenea cronici din contemporaneitate asupra vremurilor pe care le trăim.

Luate separat, editorialele şi comentariile lui Octavian Andronic au fineţea unor eboşe izolate, a unor schiţe de tablouri în mişcare; luate împreună şi adunate fiind între coperţile unei cărţi, ele capătă, însă, forţa unei fresce ample asupra unei întregi epoci. Efortul editorului şi tipografului Ştefan Dulu, un împătimit al galaxiei Gutenberg, face ca volumul acesta să stea sub semnul duratei şi din punct de vedere al condiţiilor grafice, care sunt cu totul lăudabile în asemenea vremuri de cumplită recesiune a tiparului.

Din toate aceste motive, nu numai contemporanii, ci şi viitorimea vor găsi în cronologiile promise de Octavian Andronic şi inaugurate cu acest volum o bibliografie palpitantă de istorie socială şi, deopotrivă, o literatură politică de nivel înalt.

domeniu: 
categorie: