Covasna: Traian Băsescu, la Festivalul 'Pomana Porcului' de la Balvanyos

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, se află la Festivalul „Pomana Porcului” ce are loc în acest week-end  în localitatea covăsneană Balvanyos, transmite corespondentul Informatia.ro (AMOS News).

Şeful statului a ajuns în această dimineaţă la Balvanyos, făcând o baie de mulţime şi conversând cu cei prezenţi la Festival, intrând apoi pentru a lua masa într-o pensiune ce aparţine primarului comunei Turia, Attila Daragus.

Festivalul 'Pomana Porcului', ajuns la cea de-a patra ediţie, este organizat de Primăria Turia şi Agenţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) şi a devenit deja o tradiţie în Covasna, marcând, practic, ieşirea din iarnă.

În acest an, la Festival participă 17 echipe de bucătari din ţară şi de peste hotare, acestea urmând a se întrece în a prepara diverse feluri de mâncare ce vor avea ca principal ingredient carnea de porc.

În cadrul Festivalului, porcii, fiecare de 100 de kilograme, vor fi sacrificaţi în mod tradiţional, iar echipele participante vor primi câte o jumătate de porc, din care vor fi preparate nu doar mâncăruri gătite, ci şi preparate precum cârnaţii, catalboşii ori toba de porc.

În judeţul Covasna, manifestările de acest gen au devenit obişnuite, printre cele mai renumite numărându-se şi celebrul Festival al Cârnaţilor de la Sfântu Gheorghe, unde în fiecare an se adună bucătari din ţară şi din străinătate, pentru a prepara diverse feluri de cârnaţi, de lungimi cât mai impresionante.

Traian Băsescu se află la cea de-a doua vizită în judeţul Covasna în ultimele două săptămâni, la finele săptămânii trecute el aflându-se, pentru aproape două zile, în staţiunea Covasna.

La Covasna, preşedintele s-a întâlnit cu reprezentanţii administraţiilor locale din Covasna şi Harghita, discuţiile cu aceştia axându-se pe dezvoltarea celor două judeţe, pe infrastructurile acestora, pe situaţia din administraţie şi pe tema autonomiei.

domeniu: 
categorie: 
Autor: