Cristian Adomniţei: Ecaterina Andronescu obligă angajaţii ministerului să voteze împotriva sistemului de învăţământ

Astăzi, 29 Mai, în Comisia de învăţământ a Consiliului Economic şi  Social, angajaţii Ministerului Educaţiei au votat împotriva proiectului de Legi ale Educaţiei, creat în mandatul meu şi depus la Parlament săptămâna trecută, a precizat, într-un document trimis presei, fostul ministru al Educaţiei, Cristian Adomniţei.

Fostul ministru consideră că decizia acestora are în spate ordinul ministrului Ecaterina Andronescu, care nu doreşte ca proiectul să fie acceptat, pe motiv că nu are semnătura ei. În acest timp, reprezentaţii sindicatelor au votat pentru susţinerea proiectului de Legi, la care au muncit, alături de specialiştii ministerului, cadrele didactice, studenţii şi organizaţiile nonguvernamentale din toată ţara, mai bine de un an de zile.

"Este inadmisibil ca un ministru să blocheze reforma în învăţământ şi să întoarcă sistemul la condiţia mizeră de dinainte de 2004, aşa cum face Ecaterina Andronescu. Este inadmisibil ca ministrul Andronescu să se folosească de autoritatea funcţiei, ca să-i oblige pe subordonaţi să nu dea aviz favorabil unui proiect legislativ atât de necesar cadrelor didactice, elevilor şi studenţilor. Incapacitatea ministrului Educaţiei de a se achita de promisiunile electorale, de a gestiona sistemul şi ministerul sunt, din nefericire, dublate de un orgoliu inutil", a mai precizat fostul ministru.

"Condamn atitudinea iraţională a ministrului Educaţiei, care vitregeşte prin deciziile sale, din nou,  sistemul de educaţie românesc", a încheiat Cristian Adomniţei.

domeniu: 
categorie: