Criticul şi istoricul literar Fănuş Băileşteanu a încetat din viaţă

Miercuri 30 aprilie a încetat din viaţă criticul şi istoricul literar Fănuş Băileşteanu, director adjunct al Bibliotecii Academiei Române. Slujba de înmormântare va avea loc astăzi, la ora 13,30, la Biserica Sf. Nicolae Tabacu din Bucureşti (Calea Victoriei, nr. 180). Fănuş Băileşteanu va fi înmormântat la Cimitirul Bellu.

Născut la 21 iulie 1947, la Sălcuţa (Dolj), Fănuş Băileşteanu şi-a făcut studiile liceale la Craiova şi a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română din Bucureşti, în 1970. După o perioadă în care a lucrat ca instructor la Direcţia Literaturii şi Publicaţiilor din Consiliul Culturii, timp de un deceniu (1980–1989) a fost redactor şi secretar de redacţie la revista „Manuscriptum”, apoi publicist comentator la revista Academica (1990–1991), redactor responsabil al Analelor Academiei Române, şef al Biroului de presă al Academiei şi, din 1994, director adjunct al Bibliotecii Academiei Române.
     
Critic şi istoric literar foarte riguros, cercetător aplicat, Fănuş Băileşteanu a fost preocupat în primul rând de specificitatea literaturii române, a culturii româneşti în general, ceea ce s-ar putea traduce prin identificarea şi analiza acelor componente care conferă o identitate bine definită în context universal. Această preocupare dominantă în scrisul său continuă desigur linia călinesciană. După antologia „Mihail Sadoveanu interpretat de...” (1973), publică în 1977 „Introducere în opera lui Mihail Sadoveanu”, în care analizează temele fundamentale, semnificaţiile esenţiale desprinzând cu claritate viziunea scriitorului asupra lumii.

Fănuş Băileşteanu s-a impus ca unul dintre cei mai buni cunoscători ai operei sadoveniene, pe care a şi editat-o în colaborare cu Cornel Simionescu („Opere”, I–VIII, 1981–1997). A restituit o serie lungă de texte şi autori în paginile revistei „Manuscriptum” şi ale altor publicaţii.
     
„În comentarea literaturii române contemporane, Fănuş Băileşteanu s-a dovedit un critic cu egale disponibilităţi interpretative pentru poezie şi proză. În volumul «Abside» (1979) desenează cu o mână sigură profile ale unor poeţi precum Al. Andriţoiu, Ana Blandiana, Vasile Nicolescu, Aurel Rău, Marin Sorescu, Nichita Stănescu. O primă sinteză monografică asupra poeziei lui Nichita Stănescu realizează în eseul «Poeta ludens» (1979). Prozatori contemporani ca Marin Preda, Eugen Barbu, Paul Anghel, Constantin Ţoiu, Francisc Păcurariu sunt prezentaţi în volumul «Refracţii» (1980), pe când Geo Bogza, Laurenţiu Fulga, I. Lăncrănjan ş.a., alături de clasicii Liviu Rebreanu, Jean Bart, sunt comentaţi în paginile din volumul «Aorist» (1988). Revenind la poezie, Fănuş Băileşteanu consacră două sinteze monografice unor autori de prestigiu: «Grigore Vieru» (1995) şi «Marin Sorescu» (1998). Mai multe comentarii care au un orizont deschis spre filosofia culturii şi le-a reunit în volumele «Eseuri» (1982), «Personalităţi culturale româneşti din străinătate» (1999) şi «Feţele rostirii (2002).” (Teodor Vârgolici)
     
După ce a prefaţat romanul „Nemuritorii de la Agapia” (Editura Gramar, col "100+1 capodopere ale romanului românesc”, 1998), în 2005 Fănuş Băileşteanu a publicat prima monografie dedicată lui Constantin Virgil Gheorghiu, autorul celebrului roman „Ora 25”: „Nihil sine Deo sau Cruciada literară a ecumenistului Constantin Virgil Gheorghiu” (Editura Autograf MIM, Craiova). Romanul universalizat prin ecranizarea din 1963, „Ora 25”, este în viziunea criticului „o carte existenţialistă şi, în bună măsură, absurdă (poate mai mult în linia absurdului mitic al lui Ion Creangă)”. O analiză minuţioasă a ecourilor sale internaţionale evidenţiază locul distinct al acestui roman în literatura contemporană.
     
Ultima apariţie editorială a lui Fănuş Băileşteanu, volumul de peste 500 de pagini intitulat „Eseuri” (Editura Autograf MIM, Craiova, 2007) reuneşte texte „mai vechi sau mai noi, pe tema timbrului specific al poeziei şi, în genere, al artei româneşti.” Volumului cu acelaşi titlu din 1982 Fănuş Băileşteanu i-a adăugat acum peste 200 de pagini de critică şi istorie literară, care susţin o viziune integratoare asupra creaţiei româneşti, relevând, pe lângă particularităţile rezultate din lirismul său fundamental, orizontul mitologic şi înclinaţia spre meditaţia filosofică, dar şi spiritul de observaţie şi umorul. Analizând „Odă în metru antic” şi „Glossă”, Fănuş Băileşteanu propune o viziune personală, susţinută argumentat. Oda eminesciană este expresia unui paradox, pentru că, spune autorul, „mulează […] un zbucium romantic  pe un schelet eminamente clasic. Dar nu numai atât. Seria paradoxurilor rămâne, practic, infinită.”, Astfel, în acest poem „coexistă, anulându-se şi potenţându-se reciproc, două tendinţe contrare: una expresivă, de ordin cosmic, mitololgic, romantic, şi alta introspectivă, autoanalitică până la sondarea abisală, existenţialistă a fiinţei. Tema geniului superior şi neînţeles din Luceafărul se suprapune, fuzionând, cu cea a omului anonim alienat de propria-i contemplare în eul lăuntric.”
     
La Sadoveanu este identificat eminescianismul structural, în timp ce Brâncuşi a devenit însuşi simbolul patriei natale. Eseurile despre Goga, Ion Barbu, Emil Botta, Miron Radu Paraschivescu, Virgil Teodorescu, Vasile Cârlova sunt contribuţii importante pentru reliefarea particularităţilor acestor poeţi în contextul ideii generale a cărţii lui Fănuş Băileşteanu.

domeniu: 
categorie: