Cupa UEFA: Cine este Lokomotiv Sofia ?

Ajunsă în turul doi preliminar al Cupei UEFA din Cupa UEFA Intertoto, Oţelul Galaţi va juca cu formaţia Lokomotiv Sofia, locul trei sezonul trecut în campionatul Bulgariei.

Lokomotiv Sofia s-a înfiinţat pe 28 octombrie 1929, este condusă de Nikolay Gigov, antrenată de Stefan Grozdanov, şi îşi joacă meciurile de pe teren propriu pe stadionul Lokomotiv, o arenă cu 25.000 locuri.

Lokomotiv a câştigat de patru ori titlul în Bulgaria, ultima dată în 1978, de patru ori Cupa Bulgariei, ultima dată în 1995, a fost campioană balcanică în 1973 şi campioană a echipelor feroviare din Europa în 1961 şi 1963, adunând până acum 42 de meciuri în cupele europene, 16 victorii, şapte egaluri şi 19 înfrângeri, golaveraj 73-74.

Antrenorul Stefan Grozdanov mizează pe portarii Uros Golubovic (sârb) şi Rumen Tinkov, fundaşii Dian Donchev (o selecţie în naţionala Bulgariei), Adelino Lopes (două goluri în 36 de selecţii la naţionala din Guinea Bissau), Georgi Markov (un gol în 36 de selecţii la naţionala Bulgariei), Kristian Dobrev, Yordan Varbanov, Malin Orachev (două selecţii în naţionala Bulgariei), Darko Savic (sârb), Ivan Paskov (o selecţie în naţionala Bulgariei) şi Stefan Donchev, mijlocaşii Victor Spasic (croat), Marcho Dafchev (o selecţie în naţionala Bulgariei), Hristo Koilov, Kaloyan Karadjinov (un gol în două selecţii la naţionala Bulgariei), Hristo Zlatinski (11 selecţii în naţionala de tineret a Bulgariei), Nikolay Pavlov şi Dino Atanasov, şi atacanţii Vladimir Dzhilas (sârb), Saşa Antunovic (sârb), Rumen Rangelov, Zoran Baldovaliev (macedonean), Ivaylo Dimitrov şi Preslav Yordanov.

domeniu: 
categorie: