Curtea Constituţională are un nou preşedinte

Judecătorii Curţii Constituţionale reuniţi, marţi seară, după depunerea jurămîntului de către trei noi membri, l-au ales pe noul preşedinte al instituţiei, pentru o perioadă de trei ani, în persoana lui Ioan Vida. Potrivit Biroului de presă al Curţii Constituţionale, profesorul universitar doctor Ioan Vida a fost ales cu unanimitate de voturi.

Cu cîteva ore mai devreme, în prezenţa preşedintelui Ion Iliescu, a preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, premierului Adrian Năstase şi membrilor Curţii Constituţionale,au depus jurămîntul Acsinte Gaspar, Ion Predescu şi Aspazia Cojocaru.

domeniu: