Delegaţia permanentă a PSD a schimbat cinci preşedinţi de organizaţii judeţene

La delegaţia permanentă a PSD de astăzi, mai marii partidului de guvernământ au decis schimbarea din funcţie a cinci preşedinţi ai organizaţiilor judeţene. Este vorba despre Ioan Rus din Alba, care a fost înlocuit cu senatorul Cornel Filipescu, specialist în sociologie, care va fi preşedinte interimar, până în toamnă, când vor fi organizate alegeri locale pentru conducerea organizaţiilor PSD din teritoriu. Dan Nica, fostul ministru al Informaţiilor, a fost numit preşedinte interimar al organizaţiei judeţene Galaţi, la Caraş Severin, în locul lui Gheorghe Bălan a fost numit Barbu Enache, în Dolj conducerea partidului a revenit lui Călin Ion, iar organizaţia PSD Constanţa va fi condusă, cel puţin până în toamnă, de Marin Chintoanuta.

domeniu: 
categorie: