Deputatul Savu, trimis în judecată

Deputatul PSD Ioan Vasile Savu a fost trimis în judecată, joi, de procurorii DNA. El este acuzat de trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Conform anchetatorilor, în perioada 2002 – 2003, Savu – în calitate de preşedinte al Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, ar fi folosit o parte din fondurile colectate pentru a obţine favoruri organizaţiilor pe care le-a reprezentat.

Prejudiciul creat se ridică la aproape 10 miliarde de lei. Pentru a oferi o aparenţă de legalitate acestor fapte, Savu ar fi falsificat diverse acte ale Companiei Naţionale a Huilei Petroşani şi Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, cum ar fi dispoziţii de plată, ordine de deplasare, referate pentru decontarea avansului.

domeniu: 
categorie: