Dialogul Ion Iliescu - Vladimir Tismăneanu: 'Un stimulent pentru discuţia normală, civilizată'


 Miercuri, 31 martie, la prânz, aula Şcolii Naţionale de Studii Politico-Administrative a găzduit cea de-a doua lansare (cea universitară, după cea populară, de marţi) a volumului 'Marele şoc din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu'.

 În sală, printre studenţi, s-au aflat personalităţi mai apropiate sau mai depărtate de mediul prezidenţial - Daniel Dăianu, Augustin Buzura, Napoleon Pop, Dinu Zamfirescu, Mircea Maliţa, Horia Theodor Mihăescu, Dan Darabont. La masa prezidiului s-au aşezat, lângă autori, trei dintre profesorii Academiei: rectorul Vasile Secăreş (fost consilier prezidenţial în '90), Ioan Mircea Paşcu (fost şi el, consilier prezidenţial, în aceeaşi perioadă) şi Adrian Severin (fost ministru pe timpul lui Roman şi al lui Constantinescu) - toţi trei foşti membri ai Institutului de Economie Mondială al profesorului Murgescu, cel care, alături de 'Ştefan Gheorghiu', s-a dovedit a fi adevărata pepinieră de cadre a tranziţiei româneşti.
Rolul celor trei a fost de a prezenta succinte analize ale opului, înainte ca protagoniştii să-şi spună şi ei părerea.
Vasile Secăreş a deschis tirul critic amintind că l-a cunoscut pe preşedinte în 1985 şi că a început să lucreze cu dânsul din 27 decembrie 1989. 'Îl cunosc şi pe Tismăneanu de vreo 30 de ani!' - a echilibrat rectorul balanţa. 'O carte care se aşează cu greu în schemele mentale cunoscute', 'construită în jurul unui efort larg şi profund de a înţelege'. Ea reprezintă, în opinia rectorului 'evoluţia unui intelectual profund serios, care şi-a pus întrebări profunde, adeseori chinuitoare, despre lumea în care trăim', atribuindu-i personajului principal calitatea de 'a fi avut experienţa să conducă şi să ia decizii', iar cărţii calitatea de 'reper al evoluţiei elitelor politice la începutul sec. XXI'.

 Profesorul Ioan Mircea Paşcu (întâmplător şi ministru al Apărării - cum a fost prezentat) a făcut o mărturisire incendiară: a primit unul dintre primele exemplare, cu dedicaţie, pe care dacă l-ar fi citit normal, n-ar mai fi putut să-l prezinte.
A avut însă şansa zborului lung până la Washington, cu prilejul manifestărilor la NATO, şi înapoi, suficient ca să epuizeze o lectură pe care, altminteri, doar până la Bruxelles, n-ar fi reuşit. El a ţinut să observe că cititorii cărţii vor fi surprinşi nu atât de Iliescu, cât de Tismăneanu. 'Nu toate scrierile de prin '90 ale dlui Tismăneanu au fost favorabile dlui Iliescu!' (Ba din contră, pare să spună expresia de pe faţa preşedintelui). Pentru profesorul Paşcu, Iliescu este 'un om politic ce-şi asumă deschis condiţia de a fi de stânga şi care la sfârşitul mandatului reuşeşte performanţa de a fi acceptat şi de cei care-l contestau' (aluzie fină la coautor). Tot dl Paşcu mai observă o ironie a istoriei: 'A fost acuzat că e omul ruşilor, aşa cum şi Ceauşescu a fost acuzat că e omul americanilor!'

Adrian Severin a debutat cu un citat din Andre Gide - 'Fiecare carte îl are coautor pe Dumnezeu' - întrebându-se retoric care ar fi contribuţia divină la volumul în cauză, conform explicaţiei aceluiaşi autor (autorul scrie ce vrea să transmită, iar cititorul găseşte lucruri pe care autorul nu le-a scris intenţionat). În opinia lui Severin Dumnezeu ne ajută să vedem mai clar că Iliescu este un om al convingerilor, într-o lume în care convingerile se schimbă odată cu moda.
În acelaşi timp, este un om care îşi pune întrebări şi se îndoieşte.
De aici aptitudinea sa spre dialog, care nu e doar un ritual, ci se bazează pe fermitatea convingerilor şi sinceritatea cu care sunt exprimate'.
O altă contribuţie a Celui de Sus ar fi şi aceea că volumul se deschide spre mai departe. 'Cred că se găseşte în carte o invitaţie spre alte capitole care ar trebui să însemne o redefinire a stângii şi al rolului ei în această lume'. Şi, conchide dl Severin: 'este o carte în care Iliescu construieşte după tiparele lui, dar cu materialul clientului'.
Adică realitatea înconjurătoare.

Vladimir Tismăneanu s-a străduit din capul locului să demonstreze faptul că acest volum nu înseamnă o 'capitulare' a sa în faţa lui Iliescu. 'Am scris lucruri foarte dure despre el prin '90', precizează el adăugând: 'Ne menţinem punctele de vedere şi putem dialoga' - făcând o paralelă între cazul de faţă şi cel al cărţii lui Adam Michnik despre generalul Jaruzelski ('Adică eu aş fi un Jaruzelski?' - a ricanat preşedintele la tratativele pentru începerea cărţii). 'Iliescu este o personalitate de vârf, care şi-a pus amprenta asupra acestor 15 ani şi asta nu poate fi înţeles dacă nu-l ascultăm', iar 'oricine va scrie o biografie a lui Iliescu va trebui să folosească această carte ca sursă' - şi-a argumentat politologul româno-american introducerea. Apoi, universitarul a mărşăluit nonşalant printre doctrine, întrebându-se 'ce fel de stângă reprezintă Iliescu', şi răspunzând tot el cu obiectivitate: 'Posibilitatea stângii civilizate, moderate, este ideea care transpare din carte. Nu stânga iacobină, intolerantă, fanatică şi utopică'.
În concluzie: 'Experienţa politică a ultimilor 15 ani a dus la o sinteză între etica responsabilităţilor şi etica convingerilor la Ion Iliescu'.

După ce a ascultat răbdător toate aceste lucruri plăcute, la fel cum, în 15 ani, le-a ascultat şi pe cele neplăcute, preşedintele a demonstrat că acesta este terenul pe care se simte cel mai bine şi joacă fără nici un fel de complexe.
Apoi a făcut cunoscută geneza cărţii, a readus în discuţie câteva dintre temele sale favorite, tratate şi prin alte cărţi, de la secolul scurt, globalizare, sărăcie şi bogăţie, perspective, doctrine şi până la demografie. 'Mă apropii de 75 de ani - a spus cu naturaleţea omului care se ştie mult mai tânăr, sufleteşte - şi am avut şansa să particip la evenimente majore care şi-au lăsat amprenta şi asupra mea: N-am ocolit, în carte, nici o temă delicată. Una dintre trăsăturile acestei cărţi este că poate constitui un stimulent pentru discuţia normală şi civilizată'.
La final, lipsa de apetit pentru dialog a tineretului studios al Şcolii a fost compensată de câteva întrebări ale unora dintre invitaţii la manifestare.






domeniu: 
categorie: