Educaţie rutieră: Cine este de vină?

Logo-RusiComentariu realizat e Alexandru RUŞI - Unii formatori de opinie susţin că poliţia rutieră nu asigură acel climat de ordine şi siguranţă de natură să reducă permanent sfera de exprimare a ilicitului rutier finalizat cu evenimente grave şi foarte grave.

Cu alte cuvinte, sarcina protecţiei colectivităţii împotriva riscului de accident este, în exclusivitate, la mâna poliţiei rutiere. Nici pe departe. Dacă ar fi să ne referim numai la Raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ar trebui să menţionăm faptul că personalităţi proeminente ale lumii au ţinut să învedereze faptul că siguranţă rutieră a fiecarei ţări este o problemă de importanţă capitală a sistemului socio-politic, că fiecare ţară trebuie să abordeze problematica siguranţei rutiere într-o manieră inter şi pluridisciplinară în care fiecare minister trebuie să contribuie prin modalităţile specifice la îndeplinirea acestui deziderat.

În contrast cu cele de mai sus, abordarea sugerată de unii reprezentanţi ai presei scrise  este, cel puţin, curioasă şi poate veni din raţiuni ce ţin de o anume stare de răbufnire pentru cine ştie ce conflict mocnit sau deschis între susţinătorii unei asemenea teorii şi reprezentanţii poliţiei rutiere.

Cine susţine că la momentul reţinerii permisului de conducere are asemenea efuziuni sentimentale că este pe punctul de a-l îmbrăţişa pe agenttul care a luat măsura, sigur că, cel puţin exagerează. Da, aţi văzut şi dumneavoastră că vedetele scenei plătesc şi rabdă perioada de suspendare, preşedintele camerei deputaţilor, plăteşte şi îşi propune să nu mai vorbească la mobil în timp ce conduce pentru a evita cumulul punctelor de penalizare, primul ministru este avertizat de păţăniile colegilor săi, aşa că, nu putem zice decât... "brovo poliţiei rutieră, iată un domeniu în care, întradevăr legea este una şi aceeaşi pentru toţi".

Cadrul general de supraveghere al traficului rutier implică un sistem în care omul în uniforma îşi are rolul său bine determinat. Aţi reţinut dispoziţia şefului politiţiei române de a se realize oprirea celor din trafic numai atunci când se desfaşoară acţiuni tematice care urmăresc anumite genuri de abateri săvârşite de anumiţi şoferi care conduc anumite tipuri de autovehicule. Sigur dispoziţia nu îşi propune să interzică oprirea şi sancţionarea conducătorului care săvârşeşte o contravenţie evidentă.
 
Între numărul celor care se constituie în echipaje de supravegherea traficului şi numărul celor diseminaţi pe sute de kilometri de şosele, străzi şi uliţe la volanul a sute de mii de vehicule există o contradicţie majoră, anume diferenţa şi imposibilitatea asigurării unui sistem calibrat, permanent şi eficace, de supraveghere a comportamentului la volan a tuturor celor aflaţi în miscare, pe de o parte ca şi imposibilitatea supravegherii disciplinei pietonale pe toată suprafaţa de responsabilitate.

Aceste limite ale sistemului pot fi suplinite prin măsurile de educaţie adecvate, adoptate şi de poliţie, măsuri care însă, atenţie, sunt de durată şi îşi fac simţită eficienţa, tot în lungul timpului.
 
Există totuşi zone în care poate fi vorba de responsabilitatea reprezentanţilor acestei structuri specializate? Da, există şi iată o posibilă explicaţie. Poliţia rutieră poate fi învinuită dacă, spre pildă, deşi echipajul acesteia este de faţă şi vede, constată nemijlocit una sau mai multe încălcări de lege şi nu se formalizează de asemenea situaţii sau dacă, deşi i se aduc la cunostinţă diverse abateri ale unor participanţi la trafic refuză să se deplaseze şi să verifice semnalările şi, permit atfel dezvoltarea acţiunii ilegale deşi putea şi trebuia să se implice pentru neutralizarea unei astfel de atitudini.
Atenţie însă. Chiar şi într-o asemenea situaţie nu poliţia rutieră în întregul său poate fi inculpată ci doar oamenii care, făcând parte din componeneţa echipajului amintit nu s-au formalizat de cele constatate.

Personalizarea răspunderii este un principiu de drept democratic şi nu poate fi excedat după bunul plac al unuia sau altuia.
 
Legea rutieră oferă suficiente modalităţi de descurajare a atitudinii de sfidare ori încalcare efectivă a regulilor stabilite.

Când se pune problema suportării consecinţelor faptelor noastre devenim critici neobosiţi ai legii, când ne dorim să ne ştim apăraţi de lege, cerem cu cerbicie să fie aplicate, fără nicio reţinere, dispoziţiile cu caracter aflictiv ale legii.
 
A învinui poliţia, în ansamblul ei, ori pe altcineva de faptele săvârşite de alte persoane, responsabile din punctul de vedere al discernământului, este ca şi cum am căuta şi declara culpa exclusivă a celui care a lansat un blestem ale cărui elemente fatidice nu s-au îndeplinit ori îndeplinirea nu a fost pe măsura aşteptărilor.

Deocamdată, în vârtejul general al nebuniei de natură politică, socială şi economică în care se zbate această ţară şi locuitorii ei, poliţia rutieră consecventă dorinţei de a reduce aria de manifestare a ilicitului rutier este singura care acţionează, modestă, tăcută şi eficientă, pentru prezervarea vieţii celor ce folosesc drumul în deplasarile lor zilnice, în calitate de şoferi sau pietoni.

domeniu: 
categorie: