Evocare Jean, Constantin şi Lola Bobescu

Comentariu realizat de Costin Tuchilă – Luni 29 martie 2010, la ora 17,00, în sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti (str. Tache Ionescu nr. 4), va avea loc o nouă manifestare în cadrul primei Stagiuni Camerale a Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România, intitulată Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret (coordonator de proiect: dr. Mirela Zafiri), realizată în colaborare cu Biblioteca Metropolitană Bucureşti.

Sub titlul O dinastie de mari interpreţi, vor fi evocaţi Jean Bobescu, Constantin Bobescu şi Lola Bobescu, iluştri reprezentanţi ai artei interpretative româneşti. Prezintă: dr. Vasile Donose, preşedinte al UICCMR, dr. Miltiade Nenoiu, vicepreşedinte al UICCMR, Costin Tuchilă, şef secţie Critică UICCMR.

În cadrul evocării celor trei mari muzicieni, nume de referinţă în istoria teatrului liric şi al vieţii de concert din România dar şi din străinătate, vor fi ascultate lucrări dirijate de Jean şi Constantin Bobescu şi pagini celebre în interpretarea Lolei Bobescu, considerată de Yehudi Menuhin „cea mai mare violonistă a lumii”. Între acestea, Concertul în la minor pentru vioară şi orchestră de J. S. Bach, Introducere şi Rondo capriccioso pentru vioară şi orchestră de Saint-Saëns, Rapsodia Română nr. 1 în Do major de Constantin Bobescu, în versiunea compozitorului.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

În cazul suitei de muzicieni cu acest nume, cuvântul dinastie nu conţine, metaforic, nici o exagerare. Iluştrii reprezentanţi ai familiei Bobescu ocupă un loc special în istoria muzicii româneşti, acoperind la superlativ genuri diferite: operă şi operetă, muzică simfonică şi camerală, evidenţiindu-se deopotrivă în arta interpretativă şi componistică şi, nu în ultimul rând, în învăţământul artistic. Aron Boba Bobescu (1856 – 1915), tatăl lui Jean, Constantin, Aurel, Emil şi al Eleonorei Bobescu, a fost directorul primei trupe de operetă din România, fiind pe bună dreptate considerat întemeietorul teatrului de operetă din ţara noastră. Cântăreţ, actor de operetă şi vodevil, regizor, a înfiinţat în 1887 Opereta Naţională în cadrul Teatrului Teodorini din Craiova, apoi Compania Lirică „Aron Bobescu” (1893 – 1910). Emil Bobescu (1882 – 1961), fiul cel mare, care a studiat la Viena cu Max Reinhardt, a urmat în bună măsură cariera tatălui, în operetă, dar şi ca regizor de spectacole muzicale şi de teatru, şi coregraf (lui îi aparţine coregrafia la filmul O noapte furtunoasă, în regia lui Jean Georgescu, 1942). Istoria filmului românesc îl reţine ca regizor al scurtmetrajului comic Coana Siţa a lui Nea Nae Parlagiul (1925), din păcate pierdut. Tatăl Lolei Bobescu, Aurel (1885 – 1982), dirijor şi profesor, excelent cunoscător al tuturor instrumentelor orchestrei, a creat cele mai bune fanfare din şcolile militare româneşti. Vocaţia întemeierii şi a performanţei interpretative este, cu certitudine, o trăsătură a acestei ilustre familii de muzicieni. O vom regăsi peste ani în activitatea Lolei Bobescu, fondatoare şi conducătoare a orchestrei de cameră „Les Solistes de Bruxelles” (transformată în „L’Orchestre de Wallonie” şi apoi în Ensemble d’archets „Eugène Ysaÿe” din Liège) şi a Cvartetului de coarde „L’Arte del suono” din Bruxelles.
Se cuvine de asemenea menţionat faptul că muzicienii din această familie sunt personalităţi multilaterale. Jean Bobescu nu a fost numai excepţionalul dirijor de operă, ci şi un profesor redutabil şi violonist, printre ei elevii săi numărându-se violonistul Ilarion Ionescu-Galaţi. Constantin Bobescu s-a impus deopotrivă ca dirijor, violonist şi compozitor de muzică simfonică şi camerală, de operă şi orchestrator.

Jean Bobescu

În 20 de ani de activitate la pupitrul Operei din Cluj (1920 – 1940), unde ajunsese la recomandarea lui George Enescu, Jean Bobescu (5 aprilie 1890, Iaşi – 5 august 1981, Bucureşti) a dirijat 63 de opere în 1271 de spectacole, cărora li se adaugă 40 de concerte simfonice, 48 de concerte de muzică de cameră şi 314 spectacole de turneu. După 1940, timp de un sfert de veac îşi continuă cariera la Opera Română din Bucureşti, activând şi ca profesor şi şef de catedră la clasa de Operă a Conservatorului bucureştean. Repertoriul său cuprindea peste 100 de titluri, Jean Bobescu fiind dirijorul care ştia cele mai multe opere pe dinafară. „Dirija aproape tot repertoriul liric pe dinafară, stăpânind intuitiv stilul românesc şi italian, în special. Gestul era larg, expresiv, molcom (iubea nuanţele moi, pastelate ale orchestrei), de surprinzătoare eficienţă. Ştia să respire cu cântăreţii, pe care îi urmărea în cele mai mici intenţii.” (Viorel Cosma).

Constantin Bobescu

M-am întrebat care a fost domeniul prioritar în care trebuie reţinut numele lui Constantin Bobescu (21 mai 1899, Iaşi – 26 mai 1992, Sinaia): arta interpretativă a violonistului de şcoală franceză, dirijatul, compoziţia, în care s-a perfecţionat la celebra Schola Cantorum din Paris, cu Vincent d’Indy. Constat că e aproape imposibil să alegi. Discipol al lui George Enescu, violonistul avea un „sunet nobil şi o expresivitate ardentă” (Petre Lefterescu). „Cânta la vioară la fel de frumos ca Enescu şi era un muzician total”, spune Marcel Mihalovici. În 1936 Constantin Bobescu devine dirijor al Orchestrei de Studio Radio, rămânând la pupitrul orchestrelor Radiodifuziunii mai bine de 37 de ani. În repertoriul său, care cuprindea peste 300 de titluri, se regăsesc multe lucrări româneşti în primă audiţie absolută. A scris practic în toate genurile, cu predilecţie deosebită pentru muzica simfonică şi vocal-simfonică. Cu totul remarcabilă este Rapsodia Română nr. 1  în Do major (1948) prin caracterul temelor (prima dintre ele provenind probabil dintr-un strat arhaic), construcţia lor simfonică, prin tratarea coloristică şi ştiinţa aparte a orchestraţiei.

Lola Bobescu

„În mâinile ei vioara este caldă, aşa cum cântă îngerii în tablourile italiene din Trecento, cu glas luminos şi suav, dar cu un sentiment interior care o mână până la sinteza stilului”, o caracteriza Cella Delavrancea pe Lola Bobescu (9 august 1919, Craiova – 4 septembrie 2003, Spa, Belgia). Talentul său extraordinar, temperamentul pasional, sensibilitatea extremă se împleteau cu o forţă artistică la rândul ei necomună, păstrând însă mereu, poate paradoxal, o rigoare aproape clasică în interpretare. Lola Bobescu, scrie Viorel Cosma, „a parcurs – într-un timp extrem de scurt – un drum ascendent de la virtuozitate tehnică până la echilibru şi maturitate de concepţie şi stil, de la complexitate până la simplitate şi austeritate în expresia interpretativă, de la patos efervescent până la linişte şi gândire muzicală olimpiană.” Pentru o perioadă îndelungată, Lola Bobescu s-a aflat în fruntea violonisticii pe plan internaţional. Debutase la 6 ani, acompaniată de tatăl său, Aurel Bobescu. A studiat la Conservatorul din Paris şi a luat lecţii particulare cu George Enescu şi Jacques Thibaut. La 17 ani, în 1936, cânta în primă audiţie Concerto roumain de Stan Golestan cu Orchestra Colonne. Prodigioasă, activitatea sa concertistică a însumat şase decenii, repertoriul Lolei Bobescu cuprinzând muzică din toate epocile de creaţie, interpretată în compania unor mari dirijori şi orchestre ale lumii.
  

domeniu: 
categorie: