Gen Costica Silion:Jandarmeria Română continuă să fie în slujba cetăţenilor

Jandarmeria Română a sărbătorit, marţi, împlinirea a 157 de ani de existenţă. Cu această ocazie, ziarul "Ultima oră" a realizat un interviu cu  inspectorul general al Jandarmeriei Române, Costica Silion.

Costica Silion, inspectorul general al Jandarmeriei Române

- Domnule general, pe 3 aprilie, jandarmii sarbatoresc „Ziua Jandarmeriei Române”, anul acesta implinindu-se 157 de ani de la infiintarea acestei arme... Care sunt principalele repere ale evolutiei acestei institutii? - In 1850, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a semnat ofisul pentru reformarea corpului slujitorilor in jandarmi, care este actul de nastere al armei noastre. Prin aceasta lege s-a dat statut juridic Jandarmeriei si i s-au fixat principiile de organizare si functionare, inscriindu-se printre cele mai moderne institutii de specialitate in Europa. Un alt reper important este 1 septembrie 1893, când intra in vigoare Legea asupra Jandarmeriei Rurale, prin care se atribuie Armei personalitate distincta, dupa modelul francez al vremii. La 30 decembrie 1947, Jandarmeria este reorganizata dupa un model strain traditiei latine, fiind subordonata „dictaturii proletariatului”. Noile Trupe ale Ministerului de Interne, care au purtat mai multe denumiri si au functionat in diferite structuri, au indeplinit misiuni de paza si aparare a obiectivelor de importanta deosebita, a sediilor ambasadelor si oficiilor consulare, a aerogarilor si aeronavelor. Revolutia din 1989 a repus Jandarmerie in locul sau firesc, o institutie in slujba cetatenilor si a comunitatilor locale. Unul dintre reperele democratice de credibilitate si eficienta il constituie revenirea Jandarmeriei Române la atributiile traditionale.- Tot in contextul istoric, care au fost ratiunile principale ale reinfiintarii Jandarmeriei Române, in 1990, dupa 40 de ani in care regimul comunist a considerat ca nu mai este nevoie de aceasta institutie de traditie, in forma ei initiala?- In timpul regimului comunist, Jandarmeria nu a disparut, dar a indeplinit doar o mica parte din misiunile pe care le executa in perioada interbelica. Reinfiintarea ei a fost impusa de realitatile sociale - România avea nevoie de o forta dotata, pregatita si gata in permanenta sa restabileasca ordinea publica. In primii ani ai democratiei, fiecare intelegea libertatea in mod individual, iar Jandarmeria a trebuit sa asigure stabilitatea si ordinea pentru consolidarea institutiilor democratice si sa asigure linistea pentru ca ele sa functioneze. In cei 17 ani de cautari si evolutie, Jandarmeria si-a definit foarte clar locul in sistemul de siguranta publica - o forta de politie cu statut militar, care indeplineste doua dintre cele trei aspecte ale ordinii publice - asigurarea acesteia, cu ocazia unor manifestari cu public numeros si restabilirea când a fost grav tulburata. De asemenea, Jandarmeria are atributii de a mentine ordinea publica in statiunile montane, de a asigura paza si protectia unor institutii, a transporturilor speciale si participa la limitarea si inlaturarea efectelor calamitatilor naturale. Vreau sa subliniez ca, acum, Jandarmeria este o institutie care isi canalizeaza eforturile, in principal, pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale.- Regimul comunist a transformat Jandarmeria in Directia Trupelor de Securitate... Ce misiuni indeplineste Jandarmeria acum, in comparatie cu rolul acelor trupe de dinainte de 1990? - Imi este foarte greu sa fac o comparatie... Inainte de 1989, Jandarmeria asigura paza obiectivelor si participa la misiuni de protectie civila, acum spectrul misiunilor noastre este mult diversificat - in plus, avem atributii importante, pe care le-am enuntat mai devreme.- La prima vedere, multe atributii ale Jandarmeriei sunt indeplinite si de institutii precum Politia... De ce este nevoie de jandarmi, daca avem politisti?- Politia si Jandarmeria au atributii diferite... Jandarmeriei ii revine atributia asigurarii ordinii publice, cu prilejul manifestarilor sportive, culturale, de protest, mitinguri, marsuri etc., precum si in situatii de tulburare. Politiei ii revine misiunea de mentinere a ordinii publice. Doresc sa fac o paranteza si sa reamintesc puternicele convulsii sociale din anul 1992, din Los Angeles, S.U.A., situatie in care politia americana a fost depasita de amploarea manifestatiilor, iar cum S.U.A. nu detine o forta de tip Jandarmerie a fost necesara interventia Garzii Nationale (armata regulata a S.U.A.) pentru restabilirea ordinii legale. Aceasta interventie a fost vadit disproportionata. In ultima perioada, am fost vizitati de diferite delegatii ale unor colegii militare din SUA, iar, dupa ce le-am prezentat ce face Jandarmeria Româna, concluzia lor a fost „trebuie sa infiintam si noi o Jandarmerie”. - Inca din perioada de preaderare a României la Uniunea Europeana, Jandarmeria s-a aflat in permanent contact cu institutia similara din Franta? La ce nivel se situeaza, in prezent, Jandarmeria Româna raportat la Jandarmeria Franceza?- De aproape 15 ani, intre Jandarmeria Franceza si Jandarmeria Româna s-au desfasurat o serie de programe de cooperare menite sa creeze premisele dezvoltarii Jandarmeriei Române. Axul principal al cooperarii a fost domeniul pregatirii personalului. In acest sens, mentionez numeroasele stagii de pregatire in cadrul centrelor din Franta la care au participat jandarmi români. Putem afirma ca in prezent, din punct de vedere al pregatirii, jandarmii români nu sunt cu nimic mai prejos fata de colegii francezi, profesionalismul lor fiind dovedit in numeroase exercitii si misiuni desfasurate in tara si peste hotare. La fel ca Jandarmeria Franceza, Jandarmeria Româna se bucura de un grad ridicat de incredere a cetatenilor, fiind, conform sondajul INSOMAR, clasata pe local 4 (dupa biserica, armata si mass-media), in topul increderii cetatenilor in institutii. - Jandarmeria Româna este parte a Asociatiei Fortelor de Politie Europene si Mediteraneene (FIEP), un „club select” la care participa Jandarmeria Nationala Franceza, Carabinierii italieni, Garda Civila Spaniola, Jandarmeria Turca etc. Ce presupune acest statut al Jandarmeriei Române? - Statutul de membru al FIEP este o confirmare a faptului ca Jandarmeria Româna se ridica la standardele celorlalte forte de jandarmerie sau politie cu statut militar din spatiul european si mediteranean, fiind, la rândul ei, un model pentru astfel structuri din spatiul european. Exigentele sunt mari, plecând de la organizarea interna, pregatirea personalului, tipul de misiuni, dotare, posibilitatea de a actiona in cadrul unor misiuni internationale. Daca esti membru F.I.E.P. inseamna ca poti sa faci aceleasi lucruri pe care le face fiecare membru al asociatiei. Anul acesta, in luna octombrie, Jandarmeria Româna va prelua presedintia FIEP, fapt care ne onoreaza, dar constituie si o responsabilitate deosebita si dorim sa ne achitam in mod exemplar de atributiile ce ne vor reveni.- România este angrenata, de câtiva ani, in ceea ce se numeste lupta contra terorismului, cu trupe in Irak si Afganistan. Cât este România de expusa in acest moment amenintarilor teroriste? Jandarmeria primeste semnale in acest sens?- Cu toate ca România este angrenata in campaniile militare desfasurate in Afganistan si Irak, statul român nu s-a aflat printre tarile nominalizate in mesajele emise de catre organizatiile teroriste. Totusi, pot sa afirm ca acest aspect nu determina o scadere a vigilentei factorilor responsabili si cu atât mai mult relaxarea masurilor de prevenire a actelor teroriste. Constatam cu ingrijorare ca, din pacate, terorismul a capatat o amploare mondiala, devenind modul preferat al multor „organizatii”, de rezolvare a diferendelor politice, etnice sau religioase. Stabilit de Serviciul Român de Infromatii, nivelul de alerta terorista pentru aceasta perioada este „precaut”, ceea ce presupune ca informatiile disponibile releva existenta unui risc scazut de producere a unui atentat terorist. Jandarmeria executa misiuni de interventie antiterorista la obiectivele aflate in responsabilitate sau pentru capturarea si neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune in pericol siguranta cetatenilor. De asemenea, in cooperare cu alte institutii ale statului, jandarmii participa la misiuni de prevenire si neutralizare a actelor teroriste pe teritoriul României. Raspunderea este mare, si chiar daca, din fericire, România nu a fost tinta unui atentat terorist, noi suntem permanent vigilenti si ne pregatim atât fizic, psihic, cât si logistic, fiind capabili sa indeplinim profesionist orice misiune incredintata. - La solicitarea O.N.U., Jandarmeria Româna desfasoara misiuni foarte dificile de mentinere a pacii in Kosovo, o zona in care razboiul a lasat in urma o situatie conflictuala interetnica extrem de aprinsa...Credeti ca jandarmii s-ar putea confrunta cu un astfel de conflict si pe teritoriul României?- Va raspund la aceasta intrebare, delicata de altfel, intr-un singur mod: România este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil, democratic si social, este patria comuna a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor sunt garantate. Am ales sa va raspund folosind intentionat un citat din Constitutie. Principiile generale statuate de aceasta se aplica si se respecta in România, fara a lasa loc de interpretari, eliminând astfel speculatia unui posibil conflict interetnic sau a unei comparatii cu situatia din Kosovo, aceasta provincie greu incercata având istoricul si particularitatile sale.

domeniu: 
categorie: