Geo Saizescu, cetăţean de onoare al Severinului

Marele regizor şi scenarist Geo Saizescu, de altfel născut pe meleaguri mehedinţene, a vizitat în aceste zile municipiul Drobeta Turnu Severin. La întâlnirea pe care a avut-o la Palatul Cultural Theodor Costescu cu oamenii de cultură, au luat cuvântul, rând pe rând, istoricul de film Călin Căliman, scriitoarea Ileana Roman, criticul literar Stela Popescu, directorul Arhivelor Statului, Tudor Răţoi. După aceste emoţionante momente de evocare a vieţii şi operei lui Geo Saizescu, mehedinţean prin naştere, a urmat ceremonia decernării titlului de cetăţean de onoare al municipiului Drobeta Turnu Severin marelui om de cultură. Au fost avute în vedere, cu această ocazie, numeroasele distincţii şi medalii, dintre care amintim diplome de excelenţă, Trofeul Ionesco, premiul Constantin Tănase, Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de cavaler, conferit de preşedintele României, care demonstrează adevărata valoare a personalităţii lui Geo Saizescu.

‘Având în vedere contribuţia deosebită pentru preocupările dintotdeauna ale domniei-sale, pentru dezvoltarea actului cultural în municipiul Drobeta Turnu Severin şi în judeţul Mehedinţi, Consiliul Local hotărăşte acordarea, lui Geo Saizescu, a titlului de cetăţean de onoare al municipiului Drobeta Turnu Severin, pentru merite deosebite în domeniul culturii româneşti şi universale’, a spus Ioţa Rogobete, secretarul Primăriei Drobeta TUrnu Severin. Vizibil emoţionat, Geo Saizescu a mulţumit celor prezenţi pentru onoarea făcută. ‘Nu ştiu dacă meritam sau nu aşa ceva. Dar important este faptul că, în România, cultura nu a murit şi nu va muri niciodată’, a declarat marele regizor.

categorie: