A început numărătoarea inversă pentru concertul Shakira

A rămas mai puţin de o săptămână până la show-ul pe care diva columbiană îl va susţine anul acesta pentru prima dată la Bucureşti. Prezentat de Ciuc Premium şi susţinut de Enel, concertul Shakirei este primul spectacol în aer liber pe care artista îl va susţine anul acesta în cadrul turneului The Sun Comes Out.

Parte din Emagic Summer Fest, evenimentul va avea loc pe 7 Mai, în Piaţa Constituţiei, show-urile din deschidere fiind asigurate de Smiley şi Bosquito.

Pregătirile pentru cel mai fierbinte concert al verii au intrat în linie dreaptă, astfel că, începând cu data de 4 Mai, Piaţa Constituţiei va fi închisă în vederea amenajării zonei de concert. Întreaga parcare din faţa Palatului Parlamentului se va transforma într-un mic oraş ce va găzdui pe durata a câteva ore unul dintre cele mai aşteptate show-uri ale anului, prin umare, în perioada 4 - 8 Mai, în zonă, se vor aplica şi o serie de restricţii de circulaţie după cum urmează:

- între 04 – 08 Mai, orele 07.00 – 23.00 se va restricţiona circulaţia rutieră pe banda I în alveolele de lângă Piaţa Constituţiei, între Bd. Libertăţii şi Bd. Unirii;

- începând cu data de 7 Mai, orele 13.00 şi până pe 8 Mai, orele 6.00, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe Bd. Libertăţii între Calea 13 Septembrie şi Bd. Naţiunilor Unite, precum şi pe Bd. Unirii, între Bd. I.C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei.

Pe 7 Mai, accesul publicului în zona de concert se va face începând cu orele 17.00, fie prin Bd. Libertăţii, dinspre Calea 13 Septembrie, fie prin Bd. Libertăţii, dinspre Naţiunile Unite, la fiecare dintre cele doua porţi de acces urmând a fi amplasat şi un punct de vânzare a biletelor rămase disponibile. Accesul publicului în spaţiul de concert nu se va putea face dinspre Bd. Unirii.

Accesul se va face pe baza biletului valid, la intrarea principală fiecare spectator urmând a primi o brăţara specifică pentru zona în care biletul oferă acces, respectiv golden VIP (prima categorie de preţ), cea de a doua categorie - 280 lei sau Gazon A. Atât biletul cât şi brăţara trebuie păstrate pe toata durata concertului, ele permiţând ieşirea şi reintrarea în zona de concert. Posesorii de bilete în gazon B nu vor primi brăţara decât la ieşirea din zona de concert şi doar dacă doresc să reintre în spaţiul de eveniment. Deoarece vor exista mai multe puncte de control, spectatorii sunt rugaţi să nu deterioreze sau să-şi scoată brăţara şi să păstreze asupra lor biletul.

Ca urmare a indisponibilităţii parcării din zona Pieţei Constituţiei, organizatorii recomandă folosirea mijloacelor de transport în comun. De asemenea, pentru evitarea aglomeraţiilor la intrarea în zona de concert, este recomandată folosirea ambelor căi de acces, începând chiar cu ora 17:00. Celor care deţin bilet în sectoarele A, C, E, F, I (prima categorie, Golden VIP) sau K, L, M, N (cea de a doua categorie), le este recomandat să folosească intrarea dinspre Calea 13 Septembrie, iar celor care au loc în sectoarele B, D, G, H, J din prima categorie, respectiv O, P, Q, R din cea de a doua categorie, le este recomandat să folosească intrarea dinspre Bd. Naţiunile Unite.

În zona de concert nu va fi permis accesul cu: sticle (inclusiv sticlele de parfum peste 100 ml şi deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve sau alte alimente, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, scaune, arme, băuturi sau mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanţuri, aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detaşabil) sau aparate de înregistrare audio-video. De asemenea, în caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat să-şi aducă pelerine de ploaie. În zona de concert, pentru eficientizarea accesului la bar, toate produsele vor fi comercializate în baza unor jetoane ce vor putea fi procurate de la punctele special amenajate în locaţie.

Shakira se va afla sîptămâna aceasta pentru a doua oară în România şi pentru prima dată în Capitală şi promite publicului un concert fascinant din care nu vor lipsi cele mai cunoscute piese din cariera sa. Ultimele bilete pentru concertul de sâmbătă vor putea fi achiziţionate in continuare de la punctele de vânzare autorizate. Pentru cei care nu şi-au cumpărat încă bilet, MyTicket va deschide de luni până vineri, între orele 11:00 şi 18:00, şi un punct de vânzare special, la casa de bilete Biletoo din Unirea Shopping Center (parter, aripa Călăraşi), unde se vor găsi bilete în categoriile de preţ rămase disponibile, respectiv 280 lei (cu loc), gazon A - 180 lei şi gazon B - 120 de lei, urmând ca, începând din data de 4 Mai până în ziua concertului, acestea să poată fi achiziţionate, în limita disponibilităţii, şi de la casele de bilete amplasate în Piaţa Constituţiei, pe fiecare dintre cele două căi principale de acces (Bd. Libertăţii dinspre Calea 13 Septembrie sau Bd. Libertatii dinspre Naţiunile Unite).

domeniu: 
categorie: