Inundaţii şi în judeţul Bihor

Judeţul Bihor, ocolit pâna acum de inundaţii, a cunoscut pentru prima dată în această vară furia apelor. Datorită lucrărilor de îmbunătăţiri funciare executate în fiecare an în Bihor, pagubele nu au fost însă foarte mari. Din cauza apelor, a fost inundată zona Marghita şi sectoarele adiacente din judeţ. Astfel, în municipiului Marghita, demisolul Spitalului „Pop Mircea”, canalizarea spitalului, vestiarele Secţiei Chirurgie şi Obstetrică, magazia unei societăţi comerciale şi incinta unei alte societăţi au fost complet inundate.

Societăţile nu au înregistrat pagube. De asemenea, dormitorul unităţii de pompieri din Marghita a fost sub apă. Viitura a cauzat un prejudiciu de 10.000 de euro unui atelier de mobilă şi a inundat 3 case de locuit din municipiul Marghita. Au mai fost afectate comuna Abrămuţ şi satul Petreu, unde circa 40 de case şi 10 hectare de grădini au fost inundate.

În comuna Balc au fost acoperite de ape patru case, 100 de curţi şi 150 hectare de terenuri agricole ale comunei, precum şi Văile Marginea, Suiug, Dijir şi Iteu, care au ieşit din matcă, inundând 50 ha teren agricol şi 40 locuinţe. Dintre acestea, două construcţii sunt în pericol să se prăbuşească. La ora actuală, apele sunt în retragere.

categorie: 
Autor: