La Istanbul se deschide Muzeul Dimitrie Cantemir

Ca urmare a demersurilor iniţiate în urmă cu doi ani de Ministerul Afacerilor Externe, la Istanbul se va deschide în perioada următoare Muzeul Dimitrie Cantemir. Acesta va fi găzduit de casa din Ortakoy, situată pe malul Bosforului, care a aparţinut domnitorului român şi în care acesta a locuit, cu intermitenţe, vreme de 22 de ani.

Renovarea Casei Cantemir face parte dintr-un proiect mai amplu de reabilitare a cartierului Fener-Balat, finanţat de Uniunea Europeană şi de statul turc. Edificiul este primul din cele aproximativ 100 ce vor fi restaurate în zona veche a oraşului.

România s-a alăturat acestor eforturi în 2005 când, secretarul de stat din MAE Valentin Naumescu a convenit cu primarul districtului Fatih modalităţile concrete prin care statul român se putea angaja în finalizarea proiectului unui muzeu dedicat personalităţii ilustrului cărturar român.

Clădirea va găzdui la parter un centru pentru activităţi sociale, iar la etaj Muzeul Cantemir, a cărui organizare revine în întregime statului român. La realizarea acestui proiect au cooperat Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Cultelor şi Institutul Cultural Român.

Muzeul va fi inaugurat printr-o expoziţie documentară dedicată principelui român, realizată de Institutul Cultural Român din Istanbul şi Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor sub coordonarea profesorului Ionel Cândea, preşedintele Comisiei şi directorul Muzeului Brăilei. După finalizarea lucrărilor de amenajare, coordonarea activităţii muzeului va reveni Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir”, condus de profesorul Mihai Maxim.

Dimitrie Cantemir (1673 – 1723), istoric, scriitor, filosof şi muzician, membru al Academiei din Berlin, domn al Moldovei, este în acelaşi timp o personalitate proeminentă a culturii turce, autor al  „Creşterii şi descreşterii Curţii Otomane” şi întemeietor al  muzicii culte otomane.

domeniu: 
categorie: