Istorii mai puţin ştiute: Fărâmiţă Lambru în audienţă

Rubrică realizată de Costin Tuchilă – De amintirea Mariei Tănase, de la naşterea căreia s-au împlinit recent (25 septembrie) 95 de ani, se leagă şi figura unuia dintre cei mai pitoreşti lăutari din deceniile de după 1950: Fărâmiţă Lambru.

Acordeonist de geniu, solist vocal, cântând deopotrivă în restaurante şi în concerte, la Televiziune, oriunde era chemat, cu aerul de om modest, umil, care se pleacă adânc în faţa „domnilor”, Fărâmiţă Lambru fusese descoperit de Maria Tănase care văzuse în el muzicantul excepţional, cu un simţ aparte al intonaţiei şi o intuitivă ştiinţă armonică, având o memorie muzicală fabuloasă şi o expresivitate unică mai ales în interpretarea repertoriului lăutăresc. Era într-adevăr o fărâmă de om, nu prea se vedea din spatele acordeonului uriaş cu mulţi başi, încât te gândeai că greutatea instrumentului îl va dărâma dintr-o clipă în alta.

f lambru 

Acompaniind-o pe Maria Tănase, însoţind-o în turnee, devenise repede celebru, pe bună dreptate. Avea desigur şi un dram de ingenuitate fermecătoare când se supunea docil partenerilor de seamă pe care îi egala sau chiar îi întrecea în măiestrie. Era, în toate, inclusiv în interpretarea muzicală, surprinzător. Putea să improvizeze ore în şir, găsea combinaţii neaşteptate, inflexiuni personale prin care cântece binecunoscute păreau a se naşte atunci.

faramita lambru 

Fărâmiţă dăduse pe la începutul anilor şaizeci de necaz. Fusese sfătuit să facă o cerere şi să se ducă în audienţă la preşedintele Uniunii Compozitorilor, profesorul şi compozitorul Ion Dumitrescu, un om atât de generos cu confraţii, cărora le sărea imediat în ajutor. Sau poate că nu-l sfătuise nimeni, Fărâmiţă ştia unde poate cere sprijin. În „Filele mele de calendar”, jurnal în parte inedit, de un interes absolut excepţional, Ion Dumitrescu povesteşte:

„Odată cu Budală îmi răsare din adâncul amorului pentru muzicanţii populari, şi Fărâmiţă Lambru. Negru, uscat, puţintel, numai ochi şi tendoane, vibra ca o coardă-ntinsă, ardea ca o făclie. Cu mâinile pe acordeon, plângea, râdea, vorbea... «Fărâmiţă»... A plecat prea devreme...

«Tovarăşe Maistre Preşedinte, subsemnatul Fărâmiţă Lambru, artist, cu onoare v-aduc la cunoştinţă că azi noapte am fost incendiat. Mi-au ars scaunele, masa, plapoma, biblioteca…»
«– Biblioteca? Aveai cărţi multe?»
«– Păi, să fi fost vro treizeci...»
«– Pune 300... dacă tot au ars.»...
După ce-a încasat, a venit cu acordeonul:
«– Sărut mâna! Lasă-mă să-ţi cânt una, să-ţi placă...»”

domeniu: 
categorie: