Istorii mai puţin ştiute: File din arhiva Teatrului Naţional Radiofonic (XXX)

Rubrică realizată de Costin Tuchilă – Pentru a rămâne, pentru început, la dramatizările marilor romane din literatura română, sub forma teatrului radiofonic serial, se cuvine să amintesc Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu, în şase episoade difuzate în premieră în perioada 6 – 11 decembrie 1971.

Regia artistică aparţine lui Constantin Moruzan, spectacolul avându-l pe Ion Caramitru în rolul lui Apostol Bologa, alături de Constantin Brezeanu, Fory Etterle, Emeric Schäffer, Ion Marinescu, Clody Bertola, Andrei Codarcea, N. Luchian Botez, Rodica Tatalagă, Mihai Heroveanu, Ilie Ion. Regia muzicală este semnată de Romeo Chelaru.

LiviuRebreanu

Liviu Rebreanu

În ansamblu, spectacolul este o bună versiunea teatrală a celbrului roman al lui Rebreanu, Ion Caramitru făcând aici unul dintre cele mai bune  roluri ale sale dintr-o îndelungată colaborare cu Teatrul Naţional Radiofonic.

 

caramitru

Ion Caramitru

Dramatizarea, foarte reuşită, aparţine lui Valeriu Sîrbu, poet, prozator, dramaturg – unul dintre puţinii autori dedicaţi în exclusivitate teatrului radiofonic, pentru a scris un număr mare de piese, majoritatea cu o tematică de actualitate, un anume fel de actualitate, temele şi subiectele sale fiind puţin frecventate de alţi autori. Pe lângă bogatul inventar de piese originale, Valeriu Sîrbu s-a dovedit şi un excelent autor de dramatizări, una dintre marile sale reuşite fiind Istoria ieroglifică de Dimitrie Cantemir, în regia lui Cristian Munteanu, datând din octombrie 1973. O sumară prezentare a scriitorului se impune aşadar în acest context.
Născut în 18 septembrie 1931, la Bujoreni, Valcea, Valeriu Sîrbu face o figură aparte în literatura contemporană. Autorul unui Tratat de fantezie (1997), artă poetică scrisă cu amărăciune şi autoironie de un literat care crede înca în valorile spiritului, a debutat un 1969 cu volumul Poeme banale, continuând sa publice poezie (Ora translucidă, 1974, Pregătirea pentru echinox, 1977, Amfora de rezervă, 1979, Antinomii, 1986, Învinşi de abstracţiuni, 1995, Partitură pentru uimire, 1999 ş.a.) şi, mai recent, proză (romanele Departe între ieri şi mâine, 1991, Destin de împrumut, 1995, Generaţia Fast-Food, 2001). Valeriu Sîrbu, care a refuzat fără pic de ostentaţie mirajul scenei luminate de reflectoare, are un profil distinct în lumea teatrului de astăzi. Piesele sale imaginate într-o singură dimensiune au impus o dramaturgie desprinsă din teatrul absurdului, pe teme care vizează în general lipsa de adecvare, raportul dintre realitate şi contrafacerea ei iluzorie, surogatul existenţial, vidul instalat cu suficienţă „pe soclul admiraţiei unanime”, dar şi oportunismul, obedienţa, degradarea morală etc. Ar fi, de altfel, dificil de cuprins în câteva cadre tematice literatura dramatică a autorului Vieţii între paranteze, un scriitor convins că prin artă ajungi mai degrabă la disperare.

 

valeriu sirbu

Valeriu Sîrbu

Prima piesa a dramaturgului, Balerina portocalie, era difuzata în 10 august 1968 pe fostul program III al Radiodifuziunii Romane. Din distribuţie făceau parte Olga Turdorache, Valeria Seciu, Valentin Plătăreanu, regia artistică îi aparţinea Elenei Negreanu, muzica lui Adrian Ciceu. Piesa reprezenta la data aceea o noutate prin problematică dar mai ales prin modernitatea limbajului, putând trece drept o creaţie de avangardă (motiv pentru care premiera fusese difuzată pe programul III, ca experiment şi reprogramată pe programul I abia în anul următor, după ce a fost premiată la Concursul Internaţional „Prix Italia” de la Roma). Nu spun nimic nou afirmând că, adesea, scriitorii prefigurează evenimente care devin în timp descoperiri preţioase din istoria omenirii. Această trăsătură nu este proprie numai literaturii de anticipaţie, science-fiction (un gen mult mai vechi decât se crede). O idee, un sentiment, o temă, un subiect, faptele imaginate de scriitor sunt ulterior confirmate de realitate. Într-o manieră ingenioasă, deloc convenţională, de la numele şi identitatea simbolică a personajelor la conflictul propriu-zis, de natură mai degrabă poetică, autorul pledează în Balerina portocalie pentru păstrarea dreptului de a visa.

aselenizare

Piesa fusese scrisă înainte de evenimentul epocal al vizitei primilor oameni pe Lună. A mai rămas intact, fascinant misterul astrului nopţii după ce lumea întreagă a urmărit la televizor imaginea primilor paşi pe Lună făcuţi de semenii noştri muritori? Am mai putut zbura pe aripa visului după ce evenimentul a intrat ştiinţific, riguros în enciclopedii?

ballerina ed degas

Edgar Degas, Balerină

„Vor să mă-nchidă într-o enciclopedie şi eu vreau sa zbor”, spune un personaj al piesei, Aselenizarea. Balerina portocalie, eroina alcătuită parcă numai din vocale, rămâne aici simbolul poeziei, adică al dreptului de a visa, tot mai ameninţat de perfecţionarea instrumentelor de cunoaştere, de memoria electronică a calculatoarelor, de extraordinara noastră ştiinţă de a defini totul, până şi inefabilul. Tema din aceasta piesă care păstrează farmecul unei fluturări de aripi va fi reluată în varii forme, cu efecte uneori surprinzatoare, „adusă la zi” în multe alte creaţii pentru teatrul radiofonic semnate Valeriu Sîrbu.
Balerinei portocalii i-au urmat Cursa pentru Sfânta Elena (1968), Rodeo (1970), Acceptaţi retrovizorul (1971), Cenaclul adevărului (1976), Echipa de civilizare (1979), Stewardesa (1984), Viaţa între paranteze (1989), Teme-te de caii roz (1990), Vorbiţi esperanto? (1993), Codul genţianei (1998), Eclipsa ’99 sau nefireasca expansiune a întunericului şi restrângerea drepturilor de consum (1999), Vechiturile din garderoba istoriei (2000), pentru a cita doar câteva dintre piesele lui Valeriu Sîrbu. În 1986, Editura Eminescu îi publica antologia de teatru radiofonic Multiplii faptului divers iar în 2003 apărea o a doua culegere de piese, intitulată foarte sugestiv Cartelă pentru iluzii (Editura Viitorul Romanesc).

coperta

În piesa difuzată în anul 2000, Vechiturile din garderoba istoriei, câştigătoare a Concursului pentru scenarii radiofonice organizat de Teatrul Naţional Radiofonic în 1999, autorul imaginează un spaţiu închis, parabolic, în care existenţa este alcătuită din amintiri, iluzii, frânturi de realitate. Personajele sunt locatarii unui azil-spital cu nume elocvent, „Caritatea” (mai degrabă un lazaret). Tema e veche în literatură şi în teatru, de la Maxim Gorki la Thomas Mann sau Max Blecher. Valeriu Sîrbu reuşeşte să-i dea atât conotaţia de actualitate prin contextualizarea acţiunii şi caracterizarea personajelor, cât şi universalitate. Există astfel două posibile chei de descifrare a textului sau dramatic: pe de o parte, o lectură în codul ironiei, în care elementul caricatural devine prevalent; pe de alta parte, drama universală a omului marginalizat. Aşa încât elementele comice, circumscrise mai ales limbajului, sunt devansate de cele dramatice, provenind din tema-cadru, a inadaptării, cu consecinţa ei neîntârziată: marginalizarea. Purtătoare a acestei ambiguităţi ridicole în aparenţă, tragică în esenţă, personajele sunt „vechituri din garderoba istoriei”, oameni pe care timpul i-a depăşit, al căror unic refugiu a rămas amintirea. De fapt, o colecţie de singurătăţi reunite arbitrar sub acoperişul azilului, la fel ca multe alte personaje, cu identităţi şi orizonturi complet diferite, din dramaturgia şi proza lui Valeriu Sarbu, scriitorul care, într-un volum recent, Caleidoscopul cu nedumeriri, adresează semenilor următoarele îndemnuri (facultative) pentru supravieţuire: „Pluteşte printre sau peste evenimente, nu te lăsa înecat în ele; „Dacă-ţi displace cum exişti, schimbă-ţi radical viaţa: ia prânzul la miezul nopţii, dormi agăţat de tavan, mută-te într-un perimetru necunoscut, vorbeşte altă limbă, colorează-ţi altfel tenul.” Fără îndoială, este îndemnul de altădată, reluat acum într-o formă poetic-aforistică. Sau mai exact, dreptul la vis şi imaginaţie într-o lume tot mai grăbită şi mai robită automatismelor.

domeniu: 
categorie: