Istorii mai puţin ştiute: Furtul Giocondei (I)

Rubrică realizată de Costin Tuchilă – După aproape un secol, furtul celebrului tablou al Leonardo da Vinci, „Gioconda”, rămâne învăluit în mister.

Par neverosimile relativa uşurinţă cu care hoţul a sustras tabloul de la Luvru, cei peste doi ani în care nu s-a ştiut nimic, circumstanţele în care el a fost recuperat, mai exact felul în care enigmaticul personaj a predat tabloul, cel puţin prin comparaţie cu desfăşurarea de astăzi a unor evenimente similare. Practic, de la cartea lui Winfried Löschburg, „Răpirea Giocondei” (1966), nu s-a mai adăugat nimic acestui episod.

  Gioc 
Foto: Leonardo da Vinci, „Gioconda”, ulei pe pânză, 77 x 53 cm, 1503 – 1506, Muzeul Luvru, Paris

Întâmplarea din anii premergători primului război mondial creează încă perplexitate, fiind un amestec teribil de şiretenie şi prostie, de indiferenţă şi indecizie. Hoţul era un zugrav italian, Vincenzo Perugia, născut la Dumenza, în regiunea Como. În 1913, când a fost recuperat de la el fascinantul tablou, avea 32 de ani. Îşi dăduse o identitate falsă, spunând că se numeşte Leonardi, probabil pentru a sugera apropierea de numele maestrului şi se autointitula pictor decorator. Se mândrea cu unele încercări de pictură. După o şedere la Milano, ajunsese la Paris, împreună cu alţi italieni. Locuia într-o colonie italiană din Rue de l’Hôpital Saint-Louis şi lucra ca zugrav la Luvru. Din ancheta făcută după reţinerea lui, s-a aflat că era un om liniştit, retras, conştiincios. Nimeni nu l-ar fi putut bănui de o asemenea faptă care, oricum, pentru responsabilii Muzeului, părea imposibilă. S-a dovedit însă că, în 1911, când a fost furată „Mona Lisa”, lucrurile erau departe de a fi puse la punct în privinţa siguranţei exponatelor.

Mona.Lisa.smile.by.da.Vinci 
Foto: „Gioconda”, detaliu

Muzeul Luvru era închis lunea, zi rezervată curăţeniei. Aveau acces doar personalul de serviciu, fotografii cu autorizaţie specială, cercetătorii de artă, restauratorii. Suprafaţa enormă a Muzeului şi a curţilor, peste 200 000 de metri pătraţi, făcea destul de dificil controlul persoanelor care lucrau la curăţenie. Pentru pază, Luvrul avea angajaţi 120 de paznici şi supraveghetori. Noaptea era păzit de gardieni înarmaţi, între posturile lor existând legături telefonice. Ziua însă, din cauza mulţimii de vizitatori, supravegherea se făcea cu dificultate. La acestea se adăugau dispunerea propriu-zisă a saloanelor, lungimea unora dintre ele, numeroasele scări, pivniţe, magazii, încăperile laterale din care se putea ieşi în curte sau direct în stradă. Şi mai ales o anume atmosferă de relaxare care domnea lunea şi de care hoţul „Giocondei” a profitat din plin.

mona-lisa-luvru 

Luni 21 august 1911, bărbatul nu prea înalt, cu mustaţă neagră, îmbrăcat în halat, a venit la serviciu la ora 7, odată cu ceilalţi muncitori. După un scurt dialog cu câţiva decoratori, a urcat la etajul I, a străbătut Marea Galerie, care are o lungime de 350 de metri, şi a intrat în Sala Pătrată, în care este expusă „Gioconda”. Sala era goală, personalul de întreţinere aflându-se într-o cameră unde primea instrucţiuni. Cât despre supraveghetori, muzeul fiind închis şi ora atât de matinală, nici nu se punea problema. Aşa încât Perugia nu a avut nici o dificultate în a desprinde tabloul de pe perete, din suporturile de fier forjat pe care era fixat atunci. E drept că, datorită ramei masive, „Gioconda” cântărea 40 de kilograme, dar cum galeriile erau goale, a avut timp să desfacă rama în bucăţi pe care le-a ascuns sub o scară mică, puţin folosită, din spatele Sălii primitivilor italieni. Acolo se ajungea pe o uşă tapetată. Casa scării avea ieşire direct în curte. Cele trei zăvoare erau uşor de tras. Mai rămânea doar încuietoarea, pe care a încercat să o forţeze cu briceagul. Ţinea tabloul sub halatul alb. Auzind paşi în curte, a avut prezenţă de spirit, cerând cu candoare să i se deschidă uşa. Un tinichigiu s-a executat rapid şi l-a lăsat să treacă văzând că poartă halat alb, ca al paznicilor. Din curtea Sfinxului, hoţul a ajuns rapid la poarta de pe Cheiul Luvrului, larg deschisă în ziua de curăţenie. A profitat de lipsa paznicului de la poartă, care se dusese în curtea învecinată să aducă apă. În stradă, a învelit tabloul în halat şi a dispărut în mulţime.

15_luvru 
Foto: Palatul Luvru

Dar lanţul de neglijenţe care au făcut posibil, cu atâta uşurinţă, furtul, nu se opreşte aici. Nimeni din personalul de serviciu nu s-a impacientat că „Gioconda” lipseşte de la locul ei. Au crezut că tabloul a fost luat de vreun editor de artă pentru a fi fotografiat, conform obişnuinţei şi cum nu e bine să-i deranjezi pe şefi, n-au spus nimic. Marţi 22 august, Muzeul s-a deschis ca de obicei. Abia pe la ora 13, au fost descoperite bucăţile de ramă şi s-a dat alarma. Muzeul a fost golit în mare grabă de vizitatori, intrigaţi că sunt scoşi afară fără explicaţii. A fost anunţată Poliţia. Era însă târziu, trecuseră aproape 30 de ore, interval enorm, în avantajul hoţului, într-un furnicar ca Parisul. Aşa că nu s-a mai putut face nimic.
Presa a explodat. Ancheta Poliţiei a demonstrat gravele lacune în supravegherea sălilor muzeului, făcând şi un experiment, o simulare care a dovedit o dată în plus felul în care se poate scoate un tablou din Luvru. Un colaborator puţin cunoscut al Luvrului a fost pus să ia un tablou din cadrul său şi să plece cu el din muzeu. Simularea a reuşit de minune.

grande galerie 
Foto: Luvru, Marea Galerie

Mai mult decât această dovadă clară, în redacţia „Paris Journal” s-a prezentat un parizian care a declarat că, în ultimii ani, a sustras din muzeu mai multe obiecte mici. După semnalarea faptului în ziar, s-a făcut inventarul mai multor colecţii. Din ele lipseau într-adevăr diverse piese.

monet132

Foto: Claude Monet, „Cheiul Luvrului”, 1867

Au trecut mai bine de doi ani până la recuperarea tabloului şi prinderea hoţului. Despre acestea, în episodul viitor.

domeniu: 
categorie: