Istorii mai puţin ştiute: O aventură sinistră

Rubrică realizată de Costin Tuchilă - Peste o jumătate de veac a durat sinistra aventură a sicriului cu rămăşiţele pământeşti ale lui Niccolò Paganini. Această istorie neagră, încă suficient de misterioasă, este de-a dreptul incredibilă pentru o minte cât de cât sănătoasă. Să recapitulăm.

În după-amiaza zilei de joi 27 Mai 1840, la ora 5.00, Paganini moare în casa Contelui de Cessole din Nisa, în urma unui violent atac de tuse, urmat de hemoptizie. După exact cinci luni urma să împlinească 58 de ani.

 

mana dreapta a lui paganini mulaj in ipsos

Foto: Mâna dreaptă a lui Paganini, mulaj în ipsos

Starea din ziua respectivă nu prevestise sfârşitul. La ora prânzului, bolnavul se aşezase la masă. E adevărat că de zece zile nu mai scrisese un rând şi vorbea în şoaptă. Preotul Caffarelli, în a cărui parohie se afla casa contelui, nu-l putuse spovedi cu câteva zile înainte din cauza acceselor de tuse şi a vărsăturilor. Bolnavul îi promisese că-şi va scrie spovedania pe o tăbliţă de ardezie. Reputaţia neagră, conform căreia marele violonist şi-ar fi vândut sufletul Satanei, ajunsese şi la înaltele feţe bisericeşti, sau la ele în primul rând. Preotul povesti episcopului de Nisa, Galvano Domenico, cum că pe pereţii camerei în care stătea Paganini s-ar fi aflat patru tablouri indecente şi că bolnavul nu dădea nici un semn de pocăinţă. Tablourile nu erau altceva decât copii ale unor picturi celebre de la Vatican şi Galeria Farnese.

Prin testament, artistul ceruse să fie înmormântat fără pompă şi mai ales fără să i se cânte un recviem. Dorea doar o sută de mise celebrate de călugării capucini. Totul părea a decurge normal, în ciuda cortegiului de zvonuri. Mulţimea se îngrămădea la catafalcul din casa contelui, să vadă chipul uşor diabolic, cu nas acvilin şi mâinile cu degete lungi, parcă supranaturale, care revoluţionaseră tehnica violonistică. Verdictul vine însă rapid: episcopul Galvano refuză să elibereze autorizaţia de înmormântare, considerând că un eretic ca Paganini nu poate fi înhumat în cimitir.

Recursul la verdictul de erezie, făcut de prietenii muzicianului, este respins, mărturia preotului Cafarelli fiind considerată o dovadă de neclintit. Sicriul este dus în taină în pivniţa casei.
Încercarea de a obţine autorizaţia de înmormântare în cimitirul din Genova, oraşul natal al lui Paganini, eşuează, în ciuda intenţiei regelui Carol Albert de a o aproba. Guvernatorul Genovei, Filippo Paolucci, interzice aducerea sicriului la Genova, iar cardinalul Tardini recomandă înmormântarea ereticului în cimitirul protestanţilor sau în oricare alt cimitir necatolic, în secret.
Este interzisă publicarea în ziarele din Genova a vreunui articol despre Paganini.
După un an şi jumătate, fiul muzicianului, Achille, obţine o audienţă la papa Grigorie al XVI-lea, în urma căreia se hotărăşte o nouă anchetă. Între timp sicriul este mutat din pivniţa casei la Spitalul din Nisa, apoi la Lazaretul din Villafranca. Nu poate rămâne nici aici: în şuieratul vântului unii spun că aud strigăte de strigoi. Suficient pentru suspiciunea că, odată descoperit, sicriul cu trupul „ereticului” ar fi considerat cauza tuturor nenorocirilor. Aşa că este îngropat noaptea lângă zidul unei fabrici de ulei, dar locul se dovedeşte precar, pământul fiind îmbibat cu reziduuri de la presele de ulei.

De aici încolo detaliile sunt neclare, transformând cumplitul episod în legendă. Posibil ca sicriul să fi fost dus de Contele de Cessole pe insula Saint-Ferréol, lângă Coasta de Azur. Se ştie cu exactitate, din certificatul de transport, că în 22 Aprilie 1844, barca Maria Magdalena îl aduce în portul Genova. Din certificatul respectiv aflăm că defunctul baron Paganini „a fost îmbălsămat după toate regulile artei”, aşezat într-o cutie de zinc închisă ermetic şi pusă într-un coşciug de lemn de nuc, la rândul lui pus într-un paralelipiped de lemn alb. Poliţia genoveză aprobă transportul sicriului la vila lui Paganini şi înmormântarea într-un loc profan.

Cu greu, Achille obţine în 1845 aprobarea unei slujbe religioase în Biserica Steccata a Ordinului Cavalerilor Sf. Gheorghe din Parma şi apoi reînhumarea în grădina Vilei Gajona. În vila de la Parma, rămăşiţele pământeşti ale muzicianului de geniu rămân 20 de ani, până în 1876, când nepotul său, Attila Paganini, fiul lui Achile, obţine de la Vatican anularea hotărârii de erezie.
Niccolò Paganini poate fi în sfârşit înmormântat într-un cimitir catolic, la Parma. Aventura neagră pare a se fi încheiat.

În 1893, la insistenţa violonistului ceh Franti¹ek Ondøièek, Achile Paganini deschide sicriul tatălui său. Chipul defunctului era conservat impecabil, dar din trup nu mai rămăsese decât scheletul…
Şi pentru că nu era de ajuns, în 1896 Primăria oraşului Parma hotărăşte mutarea cimitirului.

domeniu: 
categorie: