Istorii mai puţin ştiute: Vocalize în ger

Rubrică realizată de Costin Tuchilă – Notorie şi oferind un material bogat pentru biografi, prietenia dintre Feodor Şaliapin şi Maxim Gorki nu data din anii adolescenţei, cum cred mulţi.

Trăiseră amândoi la Tiflis, foarte aproape unul de altul, dar nu se cunoscuseră. În amintirile celebrului cântăreţ, „Pagini din viaţa mea”, legenda conform căreia la un examen pentru corul din Kazan, organizat de un impresar, Şaliapin ar fi fost respins iar Gorki, admis, nu e nici măcar luată în seamă. De altfel, cei doi nu se cunoşteau iar episodul nu a avut relevanţă, pentru că Şaliapin era în schimbare de voce.


saliapin


În copilărie, Şaliapin fusese ucenic la un cizmar din Kazan. Gorki, care era mai mare cu cinci ani, muncea la un brutar, la colţul străzii paralele. La 17 ani, în 1890, ca să vadă iarmarocul din Nijni-Novgorog, Feodor Ivanovici se ruga să fie luat pe un remorcher şi, pentru a-şi plăti drumul, ajuta la încărcatul şi descărcatul şlepurilor. Viitorul scriitor era salahor prin porturi, îmbrăcat cu pantaloni cusuţi din saci de făină. „Din discuţiile noastre ulterioare, scrie Şaliapin, ne-am dat seama că noi trăisem unul aproape de celălalt şi la Tiflis, iar în timpul când eu lucram la administraţia căilor ferate din Transcaucazia, la serviciul contabilităţii, Alexei Maximovici slujea la atelierele aceleiaşi administraţii ca ungător şi lăcătuş…” Asemenea episoade sunt desigur la mare cinste în toate biografiile romanţate, mai ales în cele din epoca proletcultistă, când, se înţelege, erau ideale pentru a demonstra chinurile îndurate de cei doi „titani ruşi, răsăriţi din masele largi ale poporului”. Că totul e mult sau mai puţin îngroşat e evident şi are, astăzi, mai puţină relevanţă. Şaliapin nu e lipsit, în memorii, de o ironie seacă, departe de orice nuanţă interpretabilă tezist: „În fine, îmi amintesc despre o vecinătate a mea cu Gorki, în acelaşi Tilfis. Pe timpul când eu devenisem artist şi cântam în prima mea stagiune de pe bulevardul Golovin, Gorki era prin apropiere… în închisoarea fortăreţei Meteh”. Amândoi fuseseră ispitiţi de gândul sinuciderii. Gorki, în decembrie 1887, la 19 ani, după moartea bunicii sale. Cam la aceeaşi vârstă, la Tiflis, Şaliapin se hotărâse să-şi cumpere un pistol de la un armurier şi să se sinucidă teatral în magazinul respectivului.Mult mai târziu, a rămas celebră întâlnirea dintre cântăreţul devenit atât de popular în Rusia şi Maxim Gorki, trimis în exil, sub atenta supraveghere a poliţiei.


maxim gorki


Era înainte de debutul lui Şaliapin la Scala din Milano, în 1902, în rolul lui Mefisto din opera lui Boito, pe care a readus-o strălucit în actualitate. Şaliapin reuşise cu greu să obţină pentru scriitorul exilat permisiunea de a veni, fie şi în trecere, la Moscova.


saliapin in mephisto


Ocazia ivită, călătoria exilatului cu trenul spre Crimeea, unde i se permisese să se stabilească, era într-adevăr excelentă şi nu trebuia ratată. Numai că temându-se de tulburări şi trăind obsesia conspiraţiilor, autorităţile au detaşat vagonul de la trenul care trebuia să ajungă în Moscova şi l-au garat în mica gară Podolsk, în apropierea Moscovei, de unde, desigur, urma să fie trimis la destinaţie pe altă linie.Înotând prin zăpadă, Feodor Ivanovici a reuşit să ajungă la timp la gară, cu un grup numeros de prieteni. Întâlnirea părea a se desfăşura departe de ochi şi urechi indiscrete. Când veselia era în toi şi poate că urma să se pună la cale cine ştie ce, un reprezentant al poliţiei apăru şi începu să-şi noteze fără explicaţii numele tuturor celor veniţi la Podolsk. Opoziţia vehementă a lui Şaliapin trecu doar ca un şir de vocalize, de altfel riscante în gerul zilei dar care, în registrele de fier ale Ohranei (Siguranţa Statului), puneau încă un semn de întrebare în dreptul numelui său. Numai că popularitatea imensă a artistului invita la prudenţă.

domeniu: 
categorie: