Izvorul Tămăduirii

Biserica Ortodoxă prăznuieşte, astăzi, Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare care este închinată Maicii Domnului şi care datează din secolul al V-lea al primului mileniu creştin. Praznicul face referire la vindecarea unui orb care şi-a recăpătat vederea după ce glasul Maicii Domnului i-a spus împăratului Leon cel Mare să-l ducă să se spele cu apa dintr-un izvor din apropierea Constantinopolului. Ulterior, pe acel loc, împăratul Leon a ridicat o biserică. Aceasta a primit hramul 'Izvorul Tămăduirii'.

În ţara noastră, sărbătoarea capătă semnificaţii deosebite în locuri în care tradiţia creştină interferează cu informaţia istorică conferind astfel evenimentului valenţe spirituale cu totul speciale. Un asemenea loc este Mănăstirea Dervent din Arhiepiscopia Tomisului, unde slujba praznicului Izvorului Tămăduirii se săvârşeşte pe locul unde însuşi Apostolul nostru, Sfântul Andrei, a făcut să apară un izvor tămăduitor.

Tradiţia spune că împăratul Leon (457-474), pe când era tânăr, încă neîncoronat, se plimba printr-o grădină din imediata apropiere a vechii cetăţii bizantine. Acolo ar fi întâlnit un bătrân orb cu care a discutat mult despre Dumnezeu şi Învierea Fiului Său. După un timp, bătrânul l-ar fi rugat pe împărat să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Tânărul împărat a căutat în jur un izvor, dar nu a găsit. În momentul acela însă Maica Domnului i-a spus: 'Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure şi, luând cu mâini apă tulbure, potoleşte cu ea setea orbului şi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi'. Aşa a găsit tânărul Leon un izvor din care a dat să bea orbului şi l-a spălat pe faţă. Apa l-a vindecat imediat pe orb, iar tânărul Leon a exclamat: 'Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit.'

Tradiţia mai spune că împăratul a ridicat pe acel loc o biserică şi că Maica Domnului s-a arătat oamenilor vindecându-le suferinţele. Mai târziu, împăratul Justinian (526-575), suferind de o boală grea, a venit la acest izvor şi s-a vindecat. El a ridicat, drept mulţumire, o biserică, distrusă de turci în 1453. Ruinele acesteia se mai văd încă şi acum. Rezistând tuturor vicisitudinilor, creştinescul izvor mai există şi astăzi la Constantinopol. Şi, ca şi în vremurile acelea, în pofida vicisitudinilor, mii de credincioşi vin la izvor pentru a primi ajutorul Maicii Domnului.

În amintirea faptelor petrecute în secolul al V-lea la minunatul izvor, Părinţii Bisericii au hotărât ca prima vineri de după Paşti să fie închinată Maicii Domnului.

Priveghere, Maslu, Acatist şi Sfânta Liturghie

Mănăstirea Dervent, poartă importantă şi tradiţională a creştinismului românesc, posesoarea unui izvor tămăduitor, s-a redeschis aseară la ora 19:00 miilor de credincioşi sosiţi aici din toată ţara şi din diasporă, odată cu slujba privegherii. La ora 24:00, preoţii au săvârşit Sfântul Maslu chiar la izvorul despre care tradiţia spune că ar fi ţâşnit din pământ în locul în care Apostolul Andrei a împuns piatra cu toiagul.

Conform tradiţiei, după cum ne-a relatat părintele arhimandrit Andrei, stareţul Mănăstirii Dervent, astăzi, după Acatist şi Sfânta Liturghie, pelerinii pornesc în procesiune la minunatul izvor care se află la peste 200 m de biserică. Aici au loc sfinţirea apei şi botezarea credincioşilor. Ca de fiecare dată, la această sărbătoare de la Dervent este prezent arhipăstorul locului, Înalt Preasfinţitul Teodosie.

Ca şi în vremurile de început ale sărbătorii, şi praznicul de la Dervent este o smerită mulţumire pentru minunile făcute de-a lungul anilor la acest izvor, dar şi în multe alte locuri de acest fel din lumea creştină. Agheasma pe care preoţii o fac în această zi în toate bisericile ortodoxe aminteşte de apa vindecătoare din izvoarele pe care Maica Domnului le-a dăruit lumii.

Aşezarea sărbătorii închinate Maicii Domnului în această zi nu este întâmplătoare. În Vinerea Patimilor, Maica Domnului a stat lângă Crucea lui Hristos, din care au izvorât viaţă şi mântuire. Din acest motiv, Vinerea Izvorului Tămăduirii simbolizează, prin Maica Domnului, harul vindecător al lui Hristos. De aceea, Fecioara Maria este cinstită într-un mod deosebit, ca aceea care mijloceşte rugăciunile credincioşilor.

Drumul duhovnicesc spre Izvorul Sfântului Andrei

Drumul de la biserică la izvorul tămăduitor de la Dervent este într-un alt fel un drum al mântuirii, un drum duhovnicesc spre locul împărtăşirii cu Mântuitorul Iisus Hristos. Această cale orientată spre Răsărit, 'urcând uşor şi drept spre cerul azuriu al Dobrogei şi căutând Ierusalimul Ceresc', cum spune un părinte al locului, ne pune în stânga, cam pe la jumătatea ei, spre alegere, perspectiva celeilalte căi: cea spre buruieneala locului şi a zilei, spre mlaştina de jos, din buza Dunării, spre neunde. Un altfel de drum, şerpuitor, plin de neprevăzut, spre prăpastie, care ne lasă aparent descoperiţi în faţa măreţiei lucrării Celui din Începuturi. Dar tocmai această posibilă opţiune sălbatică ne dă dimensiunea exactă a puterii lui Hristos şi a relaţiei noastre cu El. Această cărare spre neunde ne redescoperă forţa credinţei în Mântuitor. De aceea mergem mai departe, spre izvor. Un loc binecuvântat, simplu, protejat de un paraclis ridicat în cea mai firească dăinuire a stilului vechii arhitecturi dobrogene.

Faţă către faţă cu Apostolul începuturilor noastre creştine

Sub bolţile paraclisului, ne redescoperim pe noi românii cei din veacuri, cu toate ale noastre. Aici, la Izvorul Tămăduirii neamului nostru, vedem trecând prin faţa ochilor pe însuşi Apostolul Andrei, împărtăşind cuvântul Evangheliei lui Hristos, însetatului popor de la Istru. Episoadele acelui început se desfăşoară în faţa ochilor noştri, de la gestul lui Andrei, al datului cu băţul în piatră, asemenea celui al lui Moise, pentru ca apa să ţâşnească afară pentru însetaţii vremii. Apoi, botezul strămoşilor noştri, încununarea martirică a ucenicilor Primului chemat în antica cetate a Derventului, vindecarea miraculoasă a unui ciobănaş surdomut, chipul părintelui Elefterie care ne aminteşte despre osteneala marelui preot pentru ridicarea acestui lăcaş sfânt, iar pe peretele interior al zidului din faţă al paraclisului, icoana hramului celui mai cunoscut de credincioşii mănăstirii: Izvorul Tămăduirii.

'De sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, în mănăstirea noastră, credincioşii se împărtăşesc din vindecările apei izvorului tămăduitor, care în această zi primesc, alături de mijlocirile Maicii Domnului, şi pe cele ale Sfântului Apostol Andrei. Pentru noi, pentru obşte, dar şi pentru miile de credincioşi care vin an de an aici, acest hram ne aduce bucuria împlinirii rugăciunilor noastre către Maica Domnului, ocrotitoarea credincioşilor, monahilor şi a Mănăstirii Dervent', ne mărturiseşte părintele arhimandrit Andrei, stareţul mănăstirii.

Izvoare tămăduitoare din alte mănăstiri româneşti

În ţara noastră există mai multe izvoare ale tămăduirii în jurul cărora, cu prilejul acestui praznic, mii şi mii de creştini vin să se împărtăşească din binefacerile apei sfinţite. Amintim printre ele izvorul de la Biserica Greacă din Brăila, unde tradiţia spune că, acum câteva sute de ani, în timpul unor reparaţii la biserică, de sub altar a izvorât un fir de apă, despre care credincioşii spun că este vindecătoare de boli trupeşti şi sufleteşti. La Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova există un alt izvor tămăduitor, lângă care se află o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, adusă din Siria. Se spune că episcopul sirian care a adus icoana ar fi căzut în genunchi în mănăstire pentru a cere iertare Maicii Domnului pentru că a luat icoana de unde se afla. A doua zi, în acel loc a izvorât un izvor.

Şi la Mănăstirea Horăicioara din judeţul Neamţ există un izvor cu apă vindecătoare şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Mai trebuie amintit şi izvorul de la Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă din judeţul Argeş, despre care se spune că începe să izvorască chiar în ziua praznicului de astăzi (Articol realizat de Dumitru Manolache şi publicat în „Ziarul Lumina” din data de 9 aprilie 2010).
 
 
Sursă: site-ul Patriarhiei Române
 

domeniu: 
categorie: