Jurnalul lui Carol I, lansat în prezenţa familiei regale

Editura Polirom lanseaza marţi, 26 iunie, începând cu ora 11.00, primul volum din Jurnalul Regelui Carol I al României.

Evenimentul va avea loc la Palatul Elisabeta, în prezenţa Maiestăţii Sale Regele Mihai I, a Maiestatii Sale Regina Ana, a Altetei Sale Regale Principesa Margareta si a Alteţei Sale Regale Principele Radu de Hohenzollern-Veringen.
Alături de familia regală, la lansare vor mai participa istoricul Vasile Docea, îngrijitorul ediţiei, şi Silviu Lupescu, directorul general al Editurii Polirom.
Intrarea se face pe baza de invitaţie.

Păstrat în arhiva familiei regale şi, mai apoi, la Arhivele Statului din Bucureşti, jurnalul lui Carol I, până acum inedit, cu excepţia câtorva fragmente, cuprinde patru volume, dintre care primul acopera anii 1881-1887. Purtând amprenta personalităţii regelui, jurnalul, altfel un lucru, se pare, obişnuit pentru Casa Regala a României – regele Ferdinand, regina Maria şi Carol al II-lea au ţinut şi ei jurnale –, conţine însemnările zilnice ale suveranului, notaţii de regulă sumare, de câteva rânduri, dar foarte riguroase despre activităţile sale şi despre evenimente ale zilei mai mult sau mai puţin importante. Autorul nu urmăreşte o idee anume, ci redă cu fidelitate fapte, iar aprecierile personale şi comentariile, care ar putea da seama mai bine de gândurile regelui, sunt succinte şi destul de rare. Importanţa majoră a însemnărilor pentru istoriografia acestei perioade provine tocmai din reflectarea fidelă a politicii externe şi interne a României, de la, de exemplu, pregătirea şi semnarea în 1883 a alianţei cu Puterile Centrale şi atitudinea regelui faţă de această decizie până la lupta continuă dintre liberalii şi conservatorii ce se succedă la guvernare.

domeniu: 
categorie: