Lansare de carte: 'Memoria fiinţei. Poezia şi sacrul' de Horia Bădescu

Sâmbătă 22 Noiembrie, la ora 14,00, la standul Editurii Junimea (stand 325, nivel 7.70) din cadrul Târgului de Carte „Gaudeamus” va avea loc lansarea volumului „Memoria fiinţei. Poezia şi sacrul” de Horia Bădescu (Editura Junimea, Iaşi), versiunea românească a eseului „La mémoire de l’Être. La poésie et le sacre”, publicat la Editions du Rocher, Paris (2000), eseu care are la bază lucrarea de doctorat a autorului.

Participă autorul şi Barasab Nicolescu.„Această carte, scrie Horia Bădescu în „Preambul la ediţia românească” nu este doar o încercare de hermeneutică asupra raporturilor dintre poezie şi sacru, ci şi o profesiune de credinţă. Ea este şi rodul propriei noastre lămuriri, propriei noastre deveniri întru Fiinţă, prin fiinţa poeziei şi, în acelaşi timp, un semnal pe care, într-un moment de criză a umanităţii, am voit să-l dăm asupra prezenţei în orizontul existării noastre a unui punct de reper şi a unui sprijin care nu ne-a părăsit niciodată: poezia.”


Badescu_Horia_04 Foto: Horia Bădescu

Eseul, atât în ediţia franceză, cât şi în cea românească, este prefaţat de Michel Camus: „Pentru poetul şi eseistul Horia Bădescu, adevărata sa profesiune a fost totdeauna cercetarea orientată, pe calea experimentală a autotransformării, către autocunoaştere şi autotranscendenţă; chiar dacă şi-a asumat, în acelaşi timp, înaltele responsabilităţi ale unor profesiuni secundare: director al Teatrului din Cluj-Napoca, director al Radioteleviziunii Cluj, preşedinte al Festivalului Internaţional de Poezie «Lucian Blaga», mai înainte de a fi numit, de către Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, director al Centrului Cultural Român de la Paris.


Coperta Memoria Fiintei 

Asemenea multor români, Horia Bădescu vede în «sacrul de coeziune» esenţa poeziei. El este un poet mistic atipic, mistic în sensul înţeles de Novalis, pentru care «Poezia este religia originară a umanităţii», sau, altfel spus, în sensul în care mistica sa poetică nu este înfeudată nici unei obedienţe religioase. Horia Bădescu nu este doar un poet mistic, prin relaţia sa cu infinitatea misterului Fiinţei, ci şi un metafizician, prin viziunea sa transpersonală şi transreligioasă asupra transcendenţei imanente a Fiinţei, «în realitatea sa de terţ secret inclus», inaccesibilă dar tăcut perceptibilă, mai presus de cuvinte şi gânduri, prin enigmatica prezenţă a absenţei sale. Horia Bădescu ar putea spune precum Lucian Blaga, pe care-l citează: «Caut lumina stinsă pe care-o tot laud». […] «Memoria Fiinţei» este un tratat riguros structurat şi de o excepţională putere lămuritoare asupra paradigmelor mitice, orfice şi ontologice ale «spaţiului sacru» şi «timpului sacru», sau ale naturii absolute a sacrului imanent căutării transcendentale a poeziei, în calitatea sa de «amintire de sine a Fiinţei». Întreaga trialectică a lui Bădescu este orientată către trezirea «conştiinţei de sine a infinitului» (Novalis), altfel spus, către identitatea infinită, fără formă şi fond, a conştiinţei de sine. Horia Bădescu interoghează absoluta tăcere a Fiinţei fără de nume şi fără de chip, care traversează şi înglobează toate nivelele de realitate, ca şi gradul de complexitate a realului, virtualului şi imaginarului, cu o asemenea densitate de sens încât orice sinteză devine imposibilă. În fond, «Memoria Fiinţei» este o operă profetică, de citit şi de meditat, de la care plecând se poate enunţa următoarea axiomă: Poezia viitorului va fi metafizică sau nu va fi deloc. În concluzie, după lectura tratatului său despre poezie şi sacru, se poate spune că poetul Horia Bădescu ar putea afirma precum René Char: «Suntem o scânteie necunoscută care arde totdeauna cu mult înainte».”

domeniu: 
categorie: