Lituania sărbătoreşte Ziua Statului

Republica Lituania sărbătoreşte astăzi, 6 Iulie, Ziua Statului.

Republica Lituania a devenit stat independent ca urmare a primului război mondial, în 1918. A fost încorporată în Uniunea Sovietică în 1940. la 11 martie 1990 şi-a proclamat independenţa, care a fost recunoscută în 1991, ca urmare a desfiinţării Uniunii Sovietice. Lituania a devenit stat membru al NATO şi UE în 2004.

Capitala şi principalele oraşe: Vilnius (capitala), Kaunas, Klaipeda, Siauliai, Panevezis.

Suprafaţă şi diviziuni teritoriale: 65.301 Km2 (locul 122 în lume), împărţită în 44 de regiuni şi 11 municipalităţi.

Populaţia: 3.545.319 (estimate 2010); lituanieni – 80,6%, ruşi ‑ 8,7%, polonezi ‑ 7%, beloruşi ‑ 1,6%, ucraineni ‑ 1%, letoni ‑ 0,1%, evrei ‑ 0,1%, alţii ‑ 0,6; confesiuni religioase: romano-catolică, luterană, ortodoxă. 

Limba oficială: lituaniană

Ziua naţională: 16 februarie - Ziua proclamării Independenţei de stat.

Forma de guvernământ: Republică parlamentară, conform Constituţiei adoptate la 25 octombrie 1992.

Situaţia politică internă: Preşedintele – Dalia Grybauskaite; Primul Ministru – Andrius Kubilius; Ministrul afacerilor externe - Audronius A¾ubalis; Preşedintele Parlamentului - Irena Degutiene.

Preşedintele ţării este ales pentru un mandat de 5 ani, pe baza votului universal, egal, direct şi secret.

Relaţii bilaterale între România şi Lituania

La 21 August 1924, a fost înfiinţată Legaţia Lituaniei în România, al cărei sediu era stabilit la Praga. La 26 august 1991, România recunoaşte oficial noul stat independent Republica Lituania. La 13 septembrie 1991 are loc restabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Republica Lituania, întrerupte în 1940, ca urmare a încorporării Lituaniei în URSS. Ambasada României la Vilnius a fost înfiinţată în anul 1992.

La 31.12.2009, volumul total al schimburilor comerciale romano-lituaniene a fost de 51,0 milioane Euro, din care export din România 28,40 milioane Euro şi import 22,99 milioane Euro, soldul balanţei comerciale fiind excedentar (5,41 milioane Euro).

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2008, volumul cometului bilateral a scăzut cu 18,18%; exportul a scăzut cu  7,60%, iar importul a scăzut cu 28,31%. Ponderea schimburilor cu Lituania în comerţul exterior al României a fost de 0,08%, din care 0.10 % la export si 0,06% la import.

La 31.01.2010, erau înregistrate în România 71 societăţi comerciale cu capital lituanian. Valoarea capitalului social subscris se cifrează la 3,11 milioane dolari SUA, Republica Lituania ocupând locul 70 la finalul lunii ianuarie 2010, în rândul investitorilor străini din România, cu o pondere a capitalului investit în total investiţii străine în România de  0,01%.

Printre principalele activităţi economice româneşti care au atras investiţii din Republica Lituania pot fi menţionate construcţiile şi tranzacţiile imobiliare cu o pondere de 85,13% din totalul investiţiilor lituaniene în România urmate de comerţul cu ridicata şi amănuntul (în principal cu produse cum ar fi furaje, cereale, seminţe, alte autovehicule, maşini agricole, cherestea, componente şi echipamente electronice) înregistrând 10,58%. O pondere mai scăzută a investiţiilor lituaniene se observă în industria prelucrătoare şi anume tăierea şi rindeluirea lemnului 2,64%, precum şi alte activităţi (activităţi ale tur-operatorilor) şi servicii prestate întreprinderilor  cu ponderi de 1,50% şi respectiv 0,6%.

Cooperarea sectorială

Cooperarea militară bilaterală româno-lituaniană se desfăşoară pe baza Acordului între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării din Republica Lituania privind cooperarea în domeniul militar şi a Planurilor Anuale de Cooperare Militară Bilaterală între cele două armate.

În perioada 31 iulie - 31 octombrie 2007, un contingent românesc sub comanda NATO a efectuat Serviciul de Poliţie Aeriană, în cadrul unei operaţiuni NATO de protecţie a spaţiului aerian al statelor baltice.

Activităţile de promovare ale României se desfăşoară prin Biroul de promovare turistică al României la Stockholm (Suedia), care gestionează întreaga piaţă turistică din Peninsula Scandinavă, precum şi ţările baltice.

Accesul cetăţenilor români pe piaţa forţei de muncă din Lituania

Guvernului lituanian a decis accesul nerestricţionat al cetăţenilor români şi bulgari pe piaţa muncii din Lituania. Începând cu 1 ianuarie 2007, cetăţenii români beneficiază de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi cetăţenii din celelalte state membre UE, în privinţa accesului pe piaţa lituaniană a muncii.

Notă: Pentru detalii suplimentare vă rugăm să contactaţi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă -.

Ambasadorul României în Lituania este Mircea Costineanu

Ambasadorul Lituaniei în România este Vladimir Jarmolenko

domeniu: 
categorie: