In memoriam: Cernobîl, la 20 de ani de la dezastru

Pe data de 26 aprilie 1986, în fosta Uniune Sovietică, Reactorul 4 al centralei Nucleare de la Cernobîl a explodat provocând un incendiu care a durat 10 zile, în timpul căruia în atmosferă au fost eliberate cantităţi imense de substanţe radioactive. Centrala - situată în Ucraina, aproape de graniţa cu Belarus, era considerată vârful de lance al industriei sovietice. Numărul anticipat al victimelor era estimat la câteva zeci de mii, dar o cifră exactă care să fie acceptată de toate organismele nu a fost "găsită" nici până astăzi.

De efectele nocive ale exploziei nu am scăpat. La 20 de ani de la cel mai are dezastru nuclear sunt încă întrebări pentru care nu s-a găsit sau nu s-a dat un răspuns. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) susţine că explozia reactorului a eliberat circa 3-4% din combustibilul nuclear, expertul ucrainean Viktor Pojakov vorbeşte de circa 50%, iar oamenii de ştiinţă de la Institutul Kurceakov din Moscova cred că aproape întreaga cantitate de material radioactiv din acesta a fost împrăştiată în atmosferă.

Statisticile sunt neconcordante flagrant şi în ceea ce priveşte numărul victimelor. Conform AIEA în timpul exploziei au murit 56 de persoane, după Consiliul Naţional Ucrainean (CNU) doar 31. Şi seria neconcordanţelor nu se opreşte aici. În timp acelaşi CNU spune că au murit 34.499 de persoane, dar Organizaţia Mondială a Sănătăţii vorbeşte de 50.000 de decese.

Dar, ultimul bilanţ al ONU, publicat în septembrie 2005, estimează la 4.000 numărul deceselor provocate direct în Ucraina, Belarus şi Rusia, iar săptămâna trecută Greenpeace a făcut public un raport în care se arată că circa 100.000 de persoane vor muri din cauza cancerului, ca urmare a poluării nucleare de la Cernobîl.

Potrivit raportului organizaţiei ecologiste, mai mulţi experţi au concluzionat că aproximtiv 2 miliarde de oameni au fost afectaţi de radiaţii. Estimarea depăşeşte cu mult cifra stabilită de AIEA şi de guvernele ţărilor cel mai grav afectate.

Greenpeace atacă studiul acestora din urmă, afirmând că nu reflectă consecinţele reale pe care le-a avut explozia de la Cernobîl asupra sănătăţii umane, şi subliniind că estimările oficiale au fost reduse în mod semnificativ din motive politice. Reprezentanţii Organizaţiei afirmă că radiaţiile afectează sistemul imunitar şi aparatele circulator şi respirator, accentuând de asemenea riscul naşterii unor copii cu grave malformaţii. Totuşi, Greenpeace recunoaşte că, în lipsa unor cercetări ample, efectul real pe care acest accident l-a avut asupra sănătăţii umane nu va fi cunoscut niciodată.

Îngropat rapid, pentru liniştea puterii sovietice

A fost nevoie de 3 zile pentru a evacua populaţia din jurul Centralei, pentru că la momentul accidentului peste 273.000 de persoane locuiau în imediata vecinătate a acesteia. A fost necesară importarea de alimente necontaminate. Au fost interzise culturile pe 784.320 de hectare de teren agricol, iar pe alte 700.000 de hectare a fost interzisă plantarea de păduri. ONU a estimat costurile catastrofei la câteva sute de miliarde de dolari.

Imediat după explozie s-a declanşat un incendiu şi pe parcursul eforturilor de stingere a acestuia au fost internate în spital 203 persoane. 31 dintre acestea au murit. Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a anunţat ulterior că 56 persoane muriseră din cauza expunerii la radiaţiile provocate de explozie şi incidentele conexe.

Cel mai grav a fost însă faptul că despre explozia reactorului 4 al Centralei atomice de la Cernobîl lumea a aflat abia câteva zile mai târziu, după ce conducerea sovietică a fost nevoită să recunoască public dezastrul. În graba lor de a controla situaţia, pentru lichidarea efectelor exploziţiei, au fost mobilizate circa 600.000 de persoane.

"Lichidatorii" care au fost trimişi la locul catastrofei erau echipaţi cu mijloace rudimentare, lipsiţi de orice fel de protecţie împotriva radiaţiilor. Din rândul acestora au fost înregistrate cele mai multe victime.
La două decenii de la explozie efectele ei se fac încă simţite. Potrivit unui studiu britanic numărul deceselor din cauza cancerului provocat în urma exploziei oscilează între 30.000 şi 60.000 de persoane.

În afara victimelor umane s-au înregistrat şi importante pagube materiale. Cea mai puternic afectată a fost Belarusia, pe teritoriul căreia au căzut circa 70% din substanţele radioactive eliberate. Astăzi, circa 9 milioane de oameni trăiesc în zone ce au fost contaminate. În Ucraina circa 2,5 milioane de oameni, dintre care aproximativ 400.000 de copii, suferă de diferite probleme de sănătate legate de această catastrofă.

Rezervaţie naturală

În jurul sarcofagului, o zonă de aproxmativ 4.000 de kilometri pătraţi a fost evacuată şi închisă. Aici, natura pare să-şi fi reintrat în drepturi. În perimetru au fost aduşi în 1998 - 17 cai, numărul lor ajungând în prezent la 80-90, după cum spune un responsabil al unei companii care organizează vizite în regiunea supravegheată cu stricteţe.

Dat fiind faptul că aici prezenţa umană este redusă, animalele se comportă natural şi au condiţii mai bune de reproducere, spun specialiştii. Laboratorul Internaţional de Radioecologie de la Cernobîl a catalogat până acum circa 400 de specii diferite în zonă, printre care şi 50 ameninţate cu dispariţia în restul lumii. Situaţia în zonă este suficient de bună, astfel încât autorităţile ucrainiene - din 2003 încoace - au început să încurajeze turismul în ceea ce se transformă treptat într-o adevărată rezervaţie naturală. Şi, deşi pare uluitor, turiştii vin aici mânaţi poate de o curiozitate morbidă.

Sunt însă locuri care păstrează vie memoria dezastrului: numeroasele puncte de control şi supraveghere care interzic accesul în zonele încă puternic contaminate, cimitirul de maşini - unde sunt părăsite utilajele folosite la evacuare, dar şi la stingerea incendiului, precum şi numeroasele avertismente care indică nivelul radioactivităţii.

Periculos şi astăzi

Sarcofagul turnat în viteză peste rămăşiţele reactorului este însă corodat şi fisurat, şi ameninţă să se prăbuşească, fiind necesară construirea unei structuri solide, ermetice. Costurile unui astfel de sistem se ridică însă la aproape un miliarde de dolari, conform estimărilor Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

La conferinţa donatorilor de anul trecut de la Londra, guvernul ucrainean spera să obţină 300 de milioane de dolari pentru construirea unui nou sarcofag.

Ţările donatoare au promis să deblocheze 200 de mjilioane de dolari, după cum anunţa la momentul respectiv Ian Downing - preşedintele grupului de securitate nucleară din cadrul G8. Per total, 28 de stat deciseseră să contribuie la înlăturarea pericolului nuclear de la Cernobîl, alocând circa 760 milioane de dolari.

BERD speră să încheie în 2008-2009 construirea arcului gigantic de metal destinat să acopere sarcofagul construit în grabă după accident.

Pe de altă parte însă, Viktor Iuscenko făcea publică intenţia Ucrainei de a construi alte 11 reactoare nucleare până în 2030, pentru a-şi asigura independenţa energetică, informaţia confirmată ulterior şi de cabinetul premierului Iulia Timoşenko.

Pe teritoriul Ucrainei există în prezent 15 recatoare nucleare. Totuşi această republică este dependentă energetic de Moscova.

Siguranţa centralelor nucleare

La 20 de ani de la Cernobîl, controversele continuă. În timp ce o parte a baricadei e încrezătoare în siguranţa centralelor atomice, celaltă parte se opune categoric, subliniind faptul că echipamentele folosite în lume sunt învechite.

Ken Brockman, directorul pentru siguranţa instalaţiilor nucleare de la AIEA spune că "energia nucleară civilă este mai sigură acum decât în 1986 şi s-au adus îmbunătăţiri tehnologice importante reactoarelor, în special în ceea ce priveşte fiabilitatea acestora dar şi cultura securităţii".

"Nu am văzut un nou Cernobîl sau alt Three Mile Island. Iar acest lucru nu se datorează norocului. S-a datorat acţiunilor de corectare pe care le-am declanşat", subliniază Brockman.

De cealaltă parte, Frederic Marillier, purtătorul de cuvânt al Greenpeace subliniază "îmbătrânirea parcului de reactoare nucleare la nivel mondial". El atrage atenţia că este foarte îngrijorător fenomenul intrării în competiţie a operatorilor de electricitate. "La nivel global, există o situaţie mult mai riscantă decât în 1986, când parcul era aproape nou", avertizează Marillier.

Centrală nucleară şi în România

Obsedat de ideea unei economii închise, atotcuprinzătoare şi autosuficiente, care să sporească independenţa României faţă de participanţii la Războiul Rece, fostul dictator român Nicolae Ceauşescu a decis construirea unei centrale nucleare, în perioada 1975-1980.

Cu o capacitate netă de 655 MW, construirea Reactorului 1 de la Centrala Nulcear-Electrică de la Cernavodă a fost totuşi inspirată pentru că s-a ales tehnologia CANDU. În 50 de ani de folosire la nivel mondial a acestei tehnologii nu s-au produs accidente majore, mai mult chiar în cazul în care situaţia scapă de sub control unitatea se opreşte automat.

În România anului 2006, Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că va contracta un împrumut extern în valoare totală de 217 milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor la Unitatea 2 a Centralei Nuclear-Electrice de la Cernavodă şi achiziţionarea de apă grea.

"Sumele necesare pentru finalizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a Unităţii 2 de la Cernavodă sunt de 122 milioane euro. De asemenea, este necesară şi asigurarea sumei de 95 milioane euro pentru achiziţionarea de apă grea", arăta un comunicat de presă al Guvernului, dat publicităţii săptămâna trecută.

Executivul mandata Ministerul Finanţelor, printr-o hotărâre adoptată miercuri, 19 aprilie, să angajeze acest împrumut.

"Dacă proiectul de investiţii de la Unitatea 2 Cernavodă nu va fi finalizat, consecinţa ar fi înregistrarea unei creşteri semnificative a preţului mediu de achiziţie a energiei electrice", declara la momentul respectiv purtătorul de cuvânt al Guvernului, Oana Marinescu.

O altă măsură adoptată tot atunci de Guvern viza mandatarea Ministerului Economiei şi Comerţului de a împuternici reprezentanţii săi în AGA companiei Nuclearelectrica să aprobe încheierea acordului de împrumut subsidiar, dar şi în vederea aprobării, în regim de urgenţă, a contractării unui împrumut în lei, echivalent a 10 milioane euro de pe piaţa internă.

Acest al doilea împrumut este destinat acoperirii cheltuielilor lucrărilor de investiţii de la Unitatea 2 pentru perioada martie-aprilie 2006 şi urmează să fie restituit din suma de 122 milioane euro acordată de Ministerul Finanţelor Publice. Începerea probelor la Unitatea 2 este programată pentru luna decembrie 2006.

În prezent, Centrala de la Cernavodă funcţionează cu un singur reactor, cu o putere instalată de circa 700 MW, care asigură peste 10% din consumul naţional de energie electrică.

Filmul accidentului

Într-un documentar, National Geographic derulează "filmul" de la momentul zero, până la stingerea incendiului, acoperirea reactorului 4 cu un sarcofag de beton şi oprirea celorlalte 3 reactoare.

Centrala nucleară de la Cenobîl, situată la circa 20 de km de oraşul cu acelaşi nume din nordul Ucrainei, utiliza reactoare tip RBMK-1000, un reactor cu apă sub presiune, moderat cu grafit şi răcit cu apă uşoară.

Testul de rutină realizat la reţeaua electrică a reactorului 4 a declanşat în noaptea de miercuri, 25 aprilie spre joi, 26 aprilie 1986, un lanţ de evenimente tragice, care au provocat topirea şi explozia miezului.

Centralele nucleare nu doar generează energie, ci o şi consumă. De aceea, când un astfel de reactor este proiectat, el trebuie conceput de asemenea manieră încât să existe suficientă energie pentru a-l închide, în caz de urgenţă.

În noaptea respectivă fusese programată derularea unui test pentru a stabili dacă electricitatea rămasă, generată de turbină după închidere, putea acoperi intervalul de timp necesar pentru pornirea generatoarelor diesel de urgenţă - ceea ce trebuia să se întâmple în aproximativ 40-60 de secunde.

Un test similar, derulat anterior la unitatea 3 eşuase pentru că voltajul scăzuse mult prea repede. Noul test, programat să aibă loc în timpul unei proceduri de rutină derulate pentru închiderea reactorului 4, urmărea să verifice dacă un regulator de voltaj îmbunătăţit putea remedia această problemă. Consecinţele au fost însă fatale.

La miezul nopţii s-a efectuat schimbul de tură de personal în centrală. Seria de evenimente tragice care au dus la topirea reactorului s-a declanşat aproape imediat.

Accident Maxim Credibil

Miercuri noaptea la ora 01:00 a fost iniţiată prima etapă de reducere a energiei produse de reactor, de la nivelul nominal de 3.200 megawaţi până la 1.000 megawaţi. Această reducere a nivelului de energie era normală în cadrul procedurii de rutină derulate pentru închiderea reactorului. La ora 13:05, dispecerul din Kiev a trimis Centralei instrucţiuni să stabilizeze nivelul energiei produse la 1.600 MW. A doua etapă a reducerii nivelului de energie urma să se deruleze zece ore mai târziu.

joi, 26 aprilie, ora 00:28
Când nivelul energiei a atins 500 MW, operatorii din tura următoare au trecut pe sistemul de reglare automată a energiei. Dar acest sistem era defect, ca urmare valoarea-ţintă pentru regularizarea producţiei totale de energie a centralei nu a putut fi setată corect. Nivelul de energie al reactorului a scăzut neobişnuit de mult, până la 30 MW. În acest tip de reactor, când nivelul energiei scade, concentraţia de xenon-135 (un izotop) din miezul reactorului creşte temporar. Xenon-135 este un absorbant de neutroni foarte eficient, ceea ce însemna că, pe măsură ce se producea prea mult xenon-135, reactorul se afla în mare pericol de a fi xe-contaminat. Reactivitatea era şi ea scăzută din cauza concentraţiei tot mai ridicate de xenon-135.

ora 00:32

Ca răspuns la această situaţie, câteva dintre tijele de control au fost înlăturate, pentru a creşte producţia de energie a reactorului. Problema era că, în timp ce nivelul de xe-contaminare crescuse foarte mult, producţia de energie nu a putut fi ridicată decât la aproximativ 200 MW, sau 7 la sută din nivelul nominal. Regulamentul stipula că reactorul nu mai putea fi operat în condiţii de siguranţă dacă nivelul energiei produse cobora sub 20 la sută, dar reactorul tot nu a fost închis. Operatorii au ignorat şi faptul că nu existau suficiente tije de control în miezul reactorului. În mod incredibil, următoarea etapă a testului a fost iniţiată, independent de aceste aspecte.

ora 01:03

Principalele patru pompe de răcire, care acţionau ca o modalitate de a consuma energia în timpul testului, au fost comutate la putere maximă. Cum producţia de energie a reactorului era deja anormal de scăzută, iar fluxul de neutroni era, în consecinţă, scăzut, nivelul de contaminare a reactorului a crescut. În ciuda acţiunii de răcire extremă, asigurată de pompe, nivelul de reactivitatea continua să scadă. În încercarea de a stabiliza nivelul energiei produse, au fost înlăturate şi alte tije de control. La momentul respectiv, încă ar mai fi fost posibil ca reactorul să fie salvat, printr-o închidere de urgenţă a acestuia, însă operatorii nu au făcut acest lucru.

ora 01:15

În acest moment, reactorul devenise periculos de instabil. Chiar şi modificări infime ale parametrilor devin problematice în cazul unui reactor instabil, iar consecinţele pot fi dezastruoase. Pentru a se asigura că reactorul continuă să funcţioneze, operatorii au ocolit sistemul automat de siguranţă. Au fost ignorate mai multe semnale de avertizare.

ora 01:23

Au început testele electrice. Valva de alimentare a principalei turbine a fost închisă, oprind fluxul de energie spre generator. Pentru a măsura cu acurateţe nivelul energiei care încă se genera, conductele de energie termică provenind din reactor trebuiau închise; în timp ce temperatura se ridica, agenţii de răcire începeau treptat să formeze bule de aburi. În mod fatal, şi acest aspect a ridicat nivelul de reactivitate. În contrast cu reactoarele cu apă uşoară din Occident, unde agentul de răcire funcţionează şi ca moderator, tipul de reactor folosit la Cernobîl avea un coeficient pozitiv abur-bule (coeficient de vid) când nivelul de energie era scăzut. Fluxul crescând de neutroni însemna că toxinele neutronice din miez erau descompuse foarte rapid, făcând să crească în continuare nivelul reactivităţii şi producţia de energie a reactorului, ceea ce încălzea şi mai mult agentul de răcire. Reacţia nucleară evolua deja pe o spirală ascendentă, scăpată de sub control.

ora 01:23:35

În acest moment, directorul de tură a ordonat imediat iniţierea procedurii pentru închiderea în regim de urgenţă a reactorului. Pentru acest tip de închidere, este necesar ca toate tijele de control să fie reintroduse în reactor. Unul dintre defectele cruciale ale reactoarelor de la Cernobîl era că blocurile de grafit din vârful tijelor creşteau temporar radioactivitatea, în timp ce tijele erau introduse în miezul reactorului. Grafitul este principalul agent de moderare al reactorului.

ora 01:23:44
Tijele de control, în total 250, au fost reintroduse simultan în reactor. Această manevră a ridicat dramatic nivelul deja excesiv al activităţii neutronilor. Reactivitatea nucleară a atins în scurt timp un nivel la care chiar şi numai neutronii imediaţi puteau declanşa reacţia nucleară în lanţ, fără a fi necesară prezenţa neutronilor întârziaţi (un fenomen numit "stare critică imediată"). În decurs de câteva milisecunde, energia produsă a urcat rapid la un nivel de câteva sute de ori mai mare decât valoarea nominală - un gen de creştere bruscă denumită în limbajul tehnic drept o "cursă totală a energiei nucleare". Temperatura anormal de ridicată a deformat rapid canalele tijelor de control, împiedicându-le să mai intre complet în miezul reactorului, pentru a acţiona ca nişte agenţi absorbanţi eficienţi. Topindu-se din cauza căldurii, elementele combustibile s-au descompus, eliberând mari cantităţi de hidrogen. Acesta, combinat cu oxigenul din aer, a alcătuit oxi-hidrogen sau gaz detonant. Gazul s-a aprins la numai câteva secunde după cursa nucleară completă, provocând o explozie de proporţii. Calota de etanşare a reactorului, care cântărea peste 1.000 tone, a fost spulberată, distrugând acoperişul clădirii în care se afla reactorul, care fusese special conceput pentru a proteja reactorul împotriva elementelor naturii. Cum miezul reactorului nu mai era închis etanş, grafitul din miezul său a început să ardă. În următoarele zece zile, 250 tone de grafit au fost consumate în incendiu - aproximativ 15 la sută din rezerva totală a centralei. Au fost eliberate cantităţi mari de radiaţii. Temperatura uriaşă a grafitului cuprins de flăcări a permis materialelor radioactive să fie proiectate la mare distanţă în atmosferă. Acolo, izotopi volatili precum iod-131 şi cesiu-137 au format aerosoli mortali. Înainte ca aceştia să poată fi spălaţi din atmosferă de ploaie, au fost purtaţi de vânt sub formă de nori radioactivi care au străbătut sute şi chiar mii de kilometri. Metalele radioactive, cu puncte de fierbere chiar mai ridicate, au fost eliberate sub formă de particule de praf, care s-au depus în vecinătatea reactorului.

ora 05:00

Incendiile au fost stinse. Reactorul numărul 3 a fost oprit.

vineri, 27 aprilie - ora 01:12

Reactorul numărul 1 a fost oprit.

ora 02:13

A fost oprit şi ultimul reactor, numărul 2. Pentru a diminua eliberarea produselor de fisiune şi a înăbuşi grafitul care încă mai ardea în miezul reactorului numărul 4, acesta a fost îngropat sub un strat de argilă, dolomit, bor, plumb, humă şi nisip. Aproximativ 5.000 tone de asemenea materiale care absorb căldura şi radiaţiile au fost aruncate deasupra reactorului. În final, azotul a stins incendiul în care ardea grafitul. Datorită măsurilor luate pe scară mare pentru limitarea zonei afectate, eliberarea masivă de nuclide radioactive a fost în mare măsură oprită.

6 mai
Conducerea Centralei a anunţat că eliberarea de produse de fisiune practic încetase. (Sursa: National Geographic)

domeniu: 
categorie: 
Autor: