In memoriam: Theodor Criveanu, un Schindler al românilor

 Avocatul roman Theodor Criveanu a fost onorat postum cu titlul de  "Drept intre popoare",  la memorialul Yad Vashem din Ierusalim, recompensa acordata unor non-evrei in numele poporului evreu in semn de recunoastere a eforturilor de a salva de la moarte membri ai comunitatii lor, informează yadvashem.org citat de agenţia "Bună dimineaţa, Israel". Ceremonia a avut loc la memorialul Yad Vashem din Ierusalim, in limbile engleza si ebraica, in prezenta lui Willie Criveanu, fiul lui Theodor, a reprezentantilor din partea ambasadei Romaniei in Israel si a unui numar de supravietuitori ale caror familii au fost ajutate de avocatul Theodor Criveanu in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
    
Dupa ce Germania nazista a invadat Uniunea Sovietica in vara anului 1941, Romania a reanexat Basarabia si nordul Bucovinei si a capatat control asupra Transnistriei  si a unei parti din Ucraina pe care germanii au invadat-o impreuna cu fortele romane.
    
Aproximativ 60.000 de evrei au fost ucisi in Bucovina si Basarabia de armatele romane si germane, cu ajutorul politiei si a locuitorilor din zona. Restul evreilor a fost fortat sa plece in Transnistria, zona unde au murit aproximativ 120.000 de reprezentanti ai acestui popor. Potrivit unui raport al Comisiei Elie Wiesel trimis in 2004 presedintelui Romaniei, aproximativ 280.000 – 380.000 de evrei au fost ucisi de romani in timpul Holocaustului.
    
Potrivit sursei citate, in octombrie 1941, regimul romanesc a concentrat cei aproximativ 50.000 de evrei din Cernauti intr-un ghetto, in cadrul masurilor preliminare deportarii lor in Transnistria. Pina la mijlocul lui noiembrie al aceluias an, aproximativ 28.000 de evrei au fost deportati. Deportarile au fost oprite dupa ce primarul din Cernauti, Traian Popovici, a reusit sa-i convinga pe guvernatorul militar roman si pe generalul Ion Antonescu sa crute aproximativ 20.000 de evrei care mai existau in zona pentru ca erau vitali pentru economia localitatii.
    
Astfel, evreilor li s-a permis intoarcerea acasa. Dar in vara anului 1942, primarul Popovici, care avea sa fie recompensat cu titlul de "Drept intre popoare" in 1969, a fost acuzat de acordarea de permise de munca unor evrei „care nu erau necesari" si a fost demis. Dupa demiterea lui, 5.000 de evrei au fost deportati peste riul Bug si majoritatea au murit. Aproximativ 15.000 de evrei cu permise legale au ramas in Cernauti si alti 2.000 au trait ascunsi.
   
Theodor Criveanu a fost un avocat din Brasov, recrutat ca ofiter in rezerva si insarcinat cu concentrarea evreilor din Cernauti intr-un ghetto. Printre altele, Criveanu trebuia sa ofere autoritatilor o lista cu evrei necesari pentru economia orasului. Impotriva ordinelor si cu riscul de a-si pierde viata, Theodor Criveanu a oferit mult mai multe permise de munca decit era necesar, salvind astfel un numar de evrei de la deportarea in Transnistria.
    
Dupa razboi, Criveanu a trait in Romania si a murit in 1988.

domeniu: 
categorie: