Monedă de argint dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea economistului Kiriţescu

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 6 Iunie 2008, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea economistului Costin Kiriţescu.

Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele:

valoare nominală: 10 lei
material: argint 999 ‰;
greutate: 31,103 grame;
formă: rotundă;
diametru: 37 mm;
calitate: proof;
margine: zimţată;

Aversul prezintă, în partea superioară, imaginile a trei monede care au circulat în ţările române, respectiv: gros emis de Petru Muşat, ducat muntean emis de Vladislav I şi taler-leu olandez; în zona centrală, textul „ROMANIA” şi valoarea nominală a monedei – 10 LEI; iar în partea inferioară, anul emisiunii – 2008, scris vertical, stema României şi imaginile primelor monede româneşti de circulaţie – 1 BAN 1867 şi 1 LEU 1870. Cele 5 monede fac trimitere la monumentala lucrare a lui Costin Kiriţescu: „Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui”. La exterior, lângă chenar, se află un cerc perlat.

Reversul prezintă, portretul economistului Costin Kiriţescu, un citat din opera sa – „Am simţit înfiorat respiraţia adâncă a istoriei”, o carte deschisă şi o călimară cu o pană de scris – simboluri ale activităţii publicistice ale profesorului Kiriţescu; la exterior, inscripţiile circulare „COSTIN KIRITESCU”, „1908” şi „100 ANI DE LA NASTERE”, iar lângă chenar, un cerc perlat.

Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a tematicii emisiunii, redactate în limba română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile Guvernatorului Băncii Naţionale a României şi Casierului central. Monedele vor fi prezentate în cutii adecvate, pe al căror capac este inscripţionată sigla BNR.

Tirajul emisiunii este de 500 de exemplare.

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a monedelor din argint, din emisiunea dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea economistului Costin Kiriţescu se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

domeniu: 
categorie: