Monica Macovei luptă cu corupţia din Macedonia

Monica Macovei a acceptat postul de consilier pe problema anticorupţie al primului ministru al Macedoniei, Nikola Gruevski.

Monica Macovei şi-a început activitatea în guvernul macedonean de luni, 2 iulie.

Macovei a fost ministru al Justiţiei în perioada 2004-2007.
La data de 29 decembrie 2004, Monica Macovei a fost numită în funcţia de Ministru al Justiţiei în Guvernul Tăriceanu. Ea nu este membru al nici unui partid politic, intrând în cadrul executivului ca independentă, fiind susţinută de către Partidul Democrat şi de preşedintele României, Traian Băsescu.

Monica Macovei în calitate de ministru al justiţiei a iniţiat o serie de proiecte de lege care au fost incluse în Strategia naţională de luptă împotriva corupţiei declanşată de către Guvernul Tăriceanu. Dintre aceste proiecte de lege, menţionăm legile privind reforma justiţiei (legea privind Consiliul Superior al Magistraturii, legea privind organizarea judecătorească şi legea privind statutul magistraţilor) care au fost adoptate în urma procedurii de asumare a răspunderii guvernamentale, Legea nr. 90 / 15 aprilie 2005 (în virtutea căreia orice fost ministru poate fi anchetat pe baza dreptului comun, fără nici un fel de aviz al Parlamentului) şi proiectul de lege privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate, al cărei scop este controlarea averilor deminitarilor.

Monica Macovei a fost înlocuită din funcţia de ministru al justiţiei la data de 5 aprilie 2007, odată cu restructurarea Guvernului Tărciceanu prin ieşirea Partidului Democrat de la guvernare. Cu ocazia bilanţului, ea a prezentat printre realizări îndepărtarea steguleţelor roşii existente în anul 2004 la capitolul justiţie şi anticorupţie din tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, demararea lucrărilor pentru codul de procedură penală şi civilă a căror formă finală era aproape definitivată, informatizarea instanţelor parchetelor şi a sistemului penitenciar din România, mărirea salariilor magistraţilor, precum şi independenţa magistraţilor în relaţiile cu Ministerul Justiţiei.

"Cred că nu mai sunt în Guvern pentru că am refuzat să avizez legi cu destinaţie şi pentru că am insistat puţin cam mult pe legislaţia anticorupţie", a declarat ea, referindu-se la înverşunarea mai multor partide pentru a o înlătura de la conducerea Ministerului Justiţiei.

domeniu: 
categorie: