Monument al eroilor români la Erevan

Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor inaugurează, miercuri, 25 octombrie, Monumentul Eroilor Români de la Erevan - primul monument comemorativ dedicat românilor căzuţi pe Frontul de Est, realizat integral de către statul român. Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor inaugurează Monumentului Eroilor Români de la Erevan - primul monument comemorativ dedicat românilor căzuţi pe Frontul de Est, realizat integral de către statul român.

Ceremonia va fi organizată de Ambasada României la Erevan, în colaborare cu autorităţile publice centrale şi locale din Republica Armenia. Din partea României va participa o delegaţie a Oficiului, condusă de domnul director dr. Cristian Scarlat, precum şi doi preoţi ortodocşi din cadrul Secţiei Asistenţă Religioasă a Ministerului Apărării.

Din datele pe care le deţinem, rezultă că - în perioada 1944 -1948 - în lagărul de la Erevan au decedat cca. 90 de prizonieri români, din totalul celor aproape 800 de morţi în cele 11 lagăre N.K.V.D., care au funcţionat pe teritoriul actualei Republici Armenia.

Decizia ridicării Monumentului Eroilor Români de la Erevan a fost luată în urma semnalărilor făcute de domnul Ara Demirkhanyan, directorul Muzeului de Arheologie din Erevan, a informărilor primite de la Ambasada României din Republica Armenia şi a concluziilor delegaţiei Oficiului, care a efectuat o misiune de documentare, în iunie 2005. Lucrările au început la 15 august şi s-au încheiat la mijlocul lunii octombrie a.c. Monumentul este amplasat lângă parcela în care sunt înhumaţi militarii germani internaţi în acelaşi lagăr cu cei români.

În timpul Campaniei din Est, desfăşurate de România în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Armata Română a înregistrat 71.585 morţi, 243.622 răniţi şi 309.533 dispăruţi.

Evenimentul se înscrie în strategia Oficiului privind comemorarea celor căzuţi pentru ţară şi valorificarea, în plan educativ, a memoriei acestora.

Derularea unor astfel de proiecte constituie o convingătoare dovadă a respectului statului român faţă de Eroii Neamului.

domeniu: 
categorie: