A murit ziaristul Viorel Sălăgean

Ziaristul şi publicistul Viorel Sălăgean a încetat din viaţă aseară. Avea 61 de ani şi era unul dintre cei mai apeciaţi jurnalişti din presa românească. În acelaşi timp, este al doilea membru fondator al cotidianului 'Adevărul' care moare anul acesta, după Dumitru Tinu. Viorel Sălăgean a murit, după ce ieri a suferit un al treilea infarct şi a fost internat la secţia de Reanimare a Spitalului Fundeni. În vârstă de 61 de ani, el s- a numărat printre membrii fondatori ai ziarului Adevărul. În 1992 a fondat Adevărul economic, iar în 1993 Romanian Business Journal.

Pe lângă miile de articole şi studii, Viorel Sălăgean a publicat şi 11 cărţi, între care Meridianul Mississippi, Cartea cu evenimente sau Cartea de călători. Între 1992 şi 1996 a fost senator, preşedinte al Comisiei de privatizare. În 1997 a făcut parte din Biroul Executiv al PDSR, apoi a fost membru fondator al Alianţei pentru România. Viorel Sălăgean era membru al Clubului Român de Presă şi al Societăţii Scriitorilor Români.

domeniu: 
categorie: