Noua Biserică a Mănăstirii Lainici a fost sfinţită

Biserica a nouă a Mănăstirii Lainici cu hramurile Izvorul Tămăduirii şi Sfântul Cuvios Irodion a fost sfinţită în această dimineaţă de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor impresionant de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoţi şi diaconi şi în prezenţa a mii de credincioşi.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit şi un cuvânt de învăţătură în care a arătat importanţa sfinţirii unui locaş de cult în viaţa credincioşilor.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu am săvârşit slujba de târnosire sau sfinţirea cea mare a bisericii acesteia cu hramul Izvorul Tămăduirii şi Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici. Această biserică este deosebit de frumoasă, impunătoare şi arată frumuseţea sufletului credincioşilor şi în primul rând a obştii acestei mănăstiri. Înaltpreasfinţitul Mitropolit Irineu a pictat această slujbă de sfinţire e bisericii celei noi şi mari din Sfânta Mănăstire Lainici în ziua de astăzi când vom avea la sfârşitul Sfintei Liturghii şi proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Irodion, fost stareţ al Mănăstirii Lainici. Aşa cum se ştie, numai în ziua sfinţirii bisericii, toţi credincioşii ortodocşi, bărbaţi şi femei, pot intra în Sfântul Altar pe uşa dinspre miazănoapte şi săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă, colţul drept al Sfintei Mese unde se află chipul Sfântului Evanghelist Ioan. Cerem Preasfintei Treimi să sfinţească viaţă noastră şi să o înnoiască, să o înfrumuseţeze, aşa cum a fost sfinţită această frumoasă biserică nouă. Cerem ajutor de la Dumnezeu ca să devenim şi noi templu al Duhului Sfânt”, a spus Preafericirea Sa, după cum informează Radio TRINITAS.

„Sfinţirea unei biserici este cea mai mare lucrare din lumea aceasta deoarece biserica reprezintă Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu pe pământ. Biserica aceasta este icoana Ierusalimului ceresc. De aceea, cântăm la sfinţirea bisericii Înnoieşte-te, înnoieşte-te noule Ierusalime! Această casă a Preasfintei Treimi este o binecuvântare. Până acum, ea a fost un dar al acestei obşti monahale, o ofrandă frumoasă adusă lui Dumnezeu spre sfinţire. De astăzi înainte, este darul lui Dumnezeu spre noi. Noi am oferit lui Dumnezeu lucruri din lumea aceasta, limitate şi trecătore. Acum, după ce biserica s-a umplut de harul Preasfintei Treimi, ea devine casa Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Am oferit daruri pământeşti şi primim daruri cereşti. Aici primim arvuna vieţii veşnice şi iertarea păcatelor”, a mai spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, după cum informează „Ziarul Lumina”.

Biserica a fost construită între anii 1990 şi 2011. Piatra de temelie a fost pusă pe 20 aprilie 1990, de către vrednicul de pomenire mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei, iar coordonator al lucrărilor a fost numit ing. Ioan Sălăjan, care la puţin timp a devenit călugăr şi stareţ al acestei mănăstiri. După ce a fost ales ca Episcop al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, lucrările au fost continuate de părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu. Toate aceste lucrări s-au desfăşurat sub purtarea de grijă a trei mitropoliţi ai Olteniei: vrednicul de pomenire Înaltpreasfinţitul Nestor Vornicescu, Înaltpreasfinţitul Teofan Savu, actualul mitropolit al Moldovei, şi Înaltpreasfinţitul Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei.

domeniu: 
categorie: