Octavian Stireanu: Dicţionar Politic - I de la Iliescu

Luni, la sediul Fundaţiei „Titulescu“, s-a lansat cartea „I de la Iliescu“, semnată de Octavian Andronic. Este al doilea volum dintr-o serie de „dicţionare politice“ pe care cunoscutul publicist intenţionează să le construiască în jurul câte unei personalităţi politice.

Primul volum al seriei s-a chemat „B de la Băsescu“ şi a apărut în perioada campaniei prezidenţiale. Cel de faţă – „care, în ordine de valoare, ar fi trebuit să fie primul“, spune autorul – a apărut în preajma aniversării zilei de naştere a fostului preşedinte al României, Ion Iliescu. De altfel, însăşi lansarea cărţii respective s-a constituit într-un distins şi civilizat omagiu adus acestei remarcabile personalităţi a istoriei noastre contemporane.
Cartea cuprinde editoriale scrise de-a lungul ultimelor două decenii de Octavian Andronic despre evenimente, fapte şi întâmplări legate, într-un fel sau altul, de Ion Iliescu. De asemenea, sunt incluse acolo transcrieri ale dezbaterilor televizate pentru alegerile prezidenţiale din 1996.
Din această perspectivă, este greu de stabilit dacă această carte este scrisă de autorul ei sau de personajul ei.
Luate fiecare separat, tabletele lui Octavian Andronic puteau avea transparenţa apei de mare luată în căuşul palmei. Puse, însă, laolaltă, între coperţile unei cărţi, aceste tablete sugerează tumultul unui ocean de gânduri, preocupări şi trăiri dintre cele mai semnificative pe care cu toţii le-am avut în acest răstimp al tranziţiei şi în centrul cărora, nu de puţine ori, s-a aflat personajul cărţii, dl. Ion Iliescu.
Într-una dintre aceste tablete, Octavian Andronic sintetizează, cu acuitatea graficianului cu acelaşi nume, esenţa personalităţii personajului său: „Spre deosebire de aproape toţi cei care s-au perindat pe scena politică românească de la redescoperirea democraţiei, dl. Iliescu are marea calitate de a fi mereu acelaşi. De a nu se îmbăta din vinul puterii şi de a nu suferi mai mult decât este cazul de pe urma gustului amar al eşecurilor. Are calitatea de a-şi păstra intacte trăsăturile de caracter care au făcut din el un reper de echilibru într-o perioadă atât de supusă dezechilibrelor. Preşedintele se află spre finalul unei cariere politice îndelungate şi complexe, care l-a purtat, şi într-un timp şi în altul, spre suişuri sau spre abisuri. A primit şi succesele şi insuccesele cu naturaleţe şi cu înţelepciune. A ştiut, însă, să facă din fiecare înfrângere (indiferent căror cauze s-a datorat) platforma următorului succes“.
Citând ce scrie Octavian Andronic despre dl Ion Iliescu, am dat deopotrivă autorului ce este al autorului, şi Cezarului ce este al Cezarului.
Cartea se cheamă „I de la Iliescu“, dar acest I poate să vină de la intransigenţa în apărarea unor principii de moralitate şi corectitudine în relaţiile interumane; de la indulgenţa în a lua oamenii aşa cum sunt, stimulând în fiecare ce are mai bun, şi nu ce are mai rău; de la inteligenţa în a gestiona situaţii dintre cele mai dificile pentru ţară, pentru societate, pentru o colectivitate sau alta, cum au fost atâtea în această perioadă a tranziţiei; de la imaginaţia remarcabilă în a construi soluţii la probleme complicate şi delicate cu care statul român s-a confruntat pe calea reconstrucţiei democratice; de la insistenţa în a susţine că politica are nevoie de morală şi că societatea românească, în general, are nevoie de o nouă tablă de valori, fără de care nicio construcţie economică şi socială nu este posibilă.
Deci, în acest I de la Iliescu pot să intre destul de multe virtuţi, pe care fostul preşedinte al României le-a ilustrat cu prisosinţă în viaţa politică a României şi pe care, acum, numele său le trage după sine, într-un dicţionar ce trebuie răsfoit şi dincolo de slova tipărită propriu-zisă.
Ion Iliescu este înconjurat acum de oamenii cărora le-a înfăţişat tabloul unor asemenea virtuţi şi care au consimţit la recunoaşterea şi respectarea lor.
Ion Iliescu are bucuria să fie înconjurat acum – spre deosebire de anii trecuţi – de oameni îndeosebi numai de caracter. Pentru că dl Iliescu nu mai este în situaţia să mai dea cuiva vreo funcţie, vreo dregătorie, vreo sinecură; el nu mai poate „să mai dea“ nimănui nimic, în afară de un lucru de o rarisimă importanţă: propriul său exemplu!

domeniu: 
categorie: