'Ora presei cu Ion Cristoiu' - File din istoria presei româneşti cu Octavian Andronic

Octavian AndronicCristoiuIonInvitat la „Ora presei cu Ion Cristoiu”, de la Antena 2, jurnalistul Octavian Andronic a vorbit despre „Libertatea”, primul ziar liber al Revoluţiei, şi despre evoluţia presei în perioada postdecembristă. AMOS News redă integral textul emisiunii difuzate in data de 8 iunie 2007..

I.C. Vom discuta despre Libertatea, primul ziar liber al Revoluţiei.

La ora 12.45, 22 decembrie, Octavian Andronic este deja un stâlp al presei româneşti post-decembriste, a fost după asta mult timp director, apoi la Tele 7 abc. A fost şi o discuţie cu Cronica Română. 

O.A. Şefii tăi de la Antenă ştiu că m-ai invitat?I.C. Eu nu-i întreb. De ce?

O.A. Am crezut că-i întrebi. Pentru că am avut sentimentul, timp de un an de zile, cât am făcut parte din trustul Intact, prin agenţia de presă AMOS News, că am un  embargo pe televiziunile trustului. Nu am fost invitat niciodată, la nicio emisiune. I-am exprimat această nedumerire părintelui fondator. Nu te plac oamenii, a fost răspunsul. M-am întrebat atunci care vor fi criteriile pentru care să poţi fi plăcut aici, şi să poţi avea acces.   

I.C. Când au de făcut un talk-show, fetele din echipă,  îţi dau o listă redusă în carneţelele lor, de câteva pagini, probabil era o filă cu numele tău care a căzut. O.A. Am pus invitaţia de astăzi pe seama faptului că exact din această săptămână agenţia AMOS News nu mai face parte din trust.

I.C. Nu ştiam nimic. Discutam cu Mihaela , producătoarea, să discutăm o dată cu Octavian Andronic despre Libertatea. Gata, a ieşit AMOS News din trust?

O.A. Ne-am separat. A fost o asociere care a durat un an şi ceva. Nu a mers, pentru că din nefericire, agenţia nu a beneficiat de niciun suport din partea grupului. În timp ce la grupul Realitatea s-a promovat NewsIn până peste cap, aici nu s-a întâmplat deloc acest lucru. Nu am o explicaţie. Şi nu mai are acum nicio importanţă.

I.C. Şi eu m-am mirat că AMOS News nu este inclusă, în sensul să fie folosite ştirile. O.A. Ba din contră, erau folosite ştirile celorlalte agenţii.

I.C. Şi cu Cronica Română?O.A. La sfârşitul săptămânii trecute instanta s-a pronunţat la recursul făcut de Standard Media SRL, firma care editează Cronica , recursul a fost respins, sentinţa a rămas definitivă, în virtutea ei ar trebui să fiu repus în funcţie.

I.C. Trebuie explicat, ce a fost acolo? Erai director?O.A. Am fost director executiv la Cronica Română din martie anul trecut. În septembrie am fost „dat afară”. A fost o desfacere de contract de muncă total nelegală, pe care instanţa a sancţionat-o, şi a dispus repunerea mea în funcţie şi plata drepturilor salariale pe toată perioada care s-a scurs până în acest moment. Se pare că nu mai există acum la Cronica Română nu mai există nici postul de director, nici Horia Alexandrescu nu mai este director executiv, cel care a venit după mine. Cred că a păţit şi el acelaşi lucru, cred că l-a supărat cumva pe omul din umbră al acestei gazete. Culmea este că această gazetă are un om din umbră, pe Dinu Săraru, eternul Dinu Săraru, profitorul tuturor regimurilor.  

I.C. De ce este omul din umbră?O.A. El este şeful pe linie masonică al proprietarului, Şindilaru, un domn de la Iaşi, un om dealtfel cumsecade, care nu are treabă nici cu presa, nici cu alte lucruri.

I.C. Este mason?O.A. Domnul Săraru este mason, are chiar un rang înalt. Au fost şi comunicate oficiale.

I.C. Câţi patroni post-decembrişti ai schimbat?O.A. Nu am schimbat prea mulţi. Perioada cea mai fastă a fost aceea fără patron, cea de la Libertatea, din 89 până prin 95, când am făcut acea asociere cu grupul Ringier, care a achiziţionat pachetul majoritar. L-am avut apoi  patron pe Sârbu, la Pro Tv şi la ziarul Informaţia de prânz, pe care l-am scos acolo, am mai avut un patron la Tele 7abc, Robinson, şi pe acest domn Şindilaru, de la Iaşi.

I.C. Crezi în teoria cu mogulii?O.A. Nu prea cred. Şi am să-ţi spun de ce. Cunosc cel puţin un caz, foarte bine. Al lui Dan Voiculescu. Nu l-am văzut pe Dan Voiculescu dând indicaţii. Din contră, dacă ar fi să-i reproşez ceva, ar fi tocmai această lejeritate cu care tratează grupul pe care l-a fondat. Nu cred, nu-l văd nici pe Vântu chemându-l pe Tatulici şi spunându-i, 'mâine îl buşeşti pe ăla sau dă-i în cap celuilalt'. Vântu e un om pragmatic, am avut prilejul să-l cunosc şi pe el, îl interesează să câştige bani dintr-o afacere, ştie să şi piardă, dar nu-l văd cu o direcţie politică. Sârbu este poate singurul manager adevărat de presă pe care îl are ţara asta, este un tip deştept, are un talent înnăscut pt a face bani din presă şi pentru a face presă de calitate. ProTv a fost cea mai spectaculoasă construcţie media din România. Deşi este departe de a fi un democrat. E un dictator!

I.C. Crezi că trebuie un talent de manager de presă, sunt şi moguli netalentaţi?O.A. Da, trebuie. Cred că există şi moguli care nu au talent, dar nu-mi cere să nominalizez.  I.C. De ce au investit ei în presă?O.A. Există ideea asta, că prin presă poţi să-ţi ajuţi afacerile, poţi să-i sensibilizezi pe unii şi să-i buşeşti pe alţii şi să-ţi faci astfel loc în peisaj. După mine unul dintre aceştia, care nu merge pe această linie, deşi aparenţele sunt împotriva lui,  este Dinu Patriciu. Mi-a mărturisit acum un an, înainte să facă grupul de presă, că-i vine să-şi dea palme că nu a intrat în presă, în urmă cu 10-12 ani, când cheltuielile erau mai mici, erau mai ieftine ziarele, dar el spune că prietenii şi patronii  lui americani i-au spus să se ocupe de petrol şi să lase presa. Şi a ajuns să constate că presa devine din ce în ce mai mult o afacere, că aici se învârt bani mulţi, el ar fi putut să aibă un avans foarte mare de atunci. Probabil că nu şi-a pierdut speranţa ca să ia avansul ăsta şi de-acum. El a pus pe picioare foarte repede această afacere.

I.C. Dar nu se prea vede.O.A. Nici nu se poate vedea în câteva luni, deja a trecut acea perioadă fastă, când ne strângeam trei oameni, cu econimiile de-acasă, şi făceam un ziar şi exploda. Tu ai făcut cea mai elocventă experienţă de acest gen şi nu cred că Evenimentul l-ai început cu mulţi bani.

O.A. Nu, nu erau banii mei , erau cei care au ieşit de la Expres Magazin, iar ziarul l-am făcut într-o cameră.

I.C. Cred că aţi recunscut acest ziar, care nu mai are nicio legătură ce cel de-acum. Este Libetatea de sâmbătă, 23 decembrie. Chiar nu aveaţi nimic cu femei goale? O.A. A fost primul ziar care a apărut fără nicio aprobare.

I. C. Şi cum, cine a dat aprobare?O.A. Era 22 decembrie 89, elicopterul de pe CC decola, în redacţia Informaţia toată lumea stătea într-un birou şi urmărea emisiunea. În dimineaţa aceea eu îmi dădusem demisia de la ziar. M-am prezentat la fostul meu redactor şef, Dumitru Tîrcob îl chema, vă predau legitimaţia pentru că nu pot să stau şi să nu scriu nimic despre ce s-a întâmplat azi-noapte. El a făcut ochii mari, mai ales că în cabinetul lui era şi secretarul cu propaganda de la municipiu, Croitoru.

I.C. Nu era Croitoru chiar aşa de...O.A. Nu, nu era. M-am dus acasă, am plecat, convins că urma să vină Securitatea să mă umfle, deşi imi dădeam seama că la momentul acela Securitatea nu avea timp de mine. Şi pe la prânz am primit un telefon de la colegi, să vin la redacţie. Toţi stăteau într-un birou şi se uitau la televizor şi i-am întrebat atunci, 'de ce staţi, ce faceţi, haideţi, trebuie să scoatem ziarul'. Cineva a întrebat atunci 'ce ziar?', Au fost mai multe voci, toţi aveau în minte strigătul de „libetate”. Ăsta e, şi toţi s-au apucat să scrie. Tipografii au fost de  acord fără nicio ezitare. A fost primul ziar, de pânî în 22 decembrie, apărut fără nicio aprobare şi fără investitori. Investitorul era încă statul şi a fost gratis. Primele 300.000 de exemplare în acea zi care au fost distribuite de oamenii din redacţie, fiecare a luat cîte un teanc şi s-a dus la casa lui şi de maşinile Rodipet-ului, care au mers în toate zonele Bucureştiului.

I.C. De ce nu ai primul număr, că este un număr istoric?O.A. Nu l-am găsit acum. Am chiar şi placa de zinc.

I.C. N-ar trebui să facem un muzeu al jurnalismului?O.A. Ar trebui.

I.C. Nu eşti membru înclub. Ce face Clubul Român de presă?O.A. Eu nu sunt membru în Club. Mi-am dat demisia, în 97. 

I.C. Nici eu nu sunt. O.A. Formatul ăsta a fost marea noastră suferinţă, vreme de vreo doi ani de zile apăream cinci zile pe săptămână în patru păginuţe, în timp ce toată presa se lăfăia în formatul mare, pe noi ne făcuseră mici. Atât de adâncă a fost întipărită în mintea noastră imuabilitatea sistemului, că ne-au trebuit vreo 4-5 zile să ne dăm seama că putem să-l facem format mare şi nu întreabă nimeni nimic. Şi într-adevăr, din al cincilea sau al şaselea număr a apărut pe format mare. 

I.C. Cine dădea banii?O.A. Statul, editura Scânteia.

I.C. 'De la etajul 1 al Palatului Victoria al Frontului Salvării Naţionale', semnează Sorin Roşca Stănescu şi Horia Tabacu, semnează doi înşi? De ce doi?

I.C. Un alt articol din Libertatea, ăsta e reportaj, Octavian Andronic-'Noaptea în care nu s-a întâmplat nimic', de ce nu s-a întâmplat nimic?

O.A. În seara de 21 spre 22 am fost aproape de Piaţa Universităţii, la un coleg, de unde se putea vedea ce se întâmpla în Piaţă. Pe la ora 2.30 dimineaţa, după ce s-a terminat, când am plecat spre casă, am fost foarte mirat că am traversat o grămadă de baraje de poliţişti, fără să fiu întrebat nimic. Am ajuns acasă şi am început să scriu ce se întâmplase în noaptea aceea. Nu ştiu de ce. La ora 5 dimineaţa când a început radioul am aşteptat înnebunit să văd ce s-a întâmplat. O voce veselă spunea „Bună dimineaţa!”, deci nu se întâmplase nimic. La momentul acela, nu ştiu de ce, dintr-un soi de nebunie, la momentul acela nu avea nicio utilitate ceea ce scrisesem. Nici prin cap nu-mi trecea că va putea vreodată fi publicat.  

I.C. Pot să citesc aici 'Ultima oră'.'În timp ce se lucrează la scoaterea Libertăţii în Palatul Universul, în turn s-a declanşat un incendiu pus la cale de elemente criminale. Pompierii se luptă cu flăcările, suntem aici ziarişti, tipografi. Ediţia de azi apare sub gloanţele care împroaşcă Universul'.

O.A. Trăgeau în turn crezând că acolo sunt terorişti şi au tras până au dat foc. Gărzile, soldaţii.

I.C. Acum te uiţi cu ironie, cu nostalgie?O.A. Nu, mi s-ar părea o neghiobie să faci haz de nişte momente în care totul s-a schimbat. Dacă stau să mă gândesc bine pot să-mi reproşez nişte gesturi care pot părea azi teatrale, dar ele izvorau dintr-un sentiment care ne copleşise.

I.C. Ştim de Sorin Roşca Stănescu

I.C. Horia Tabacu este şi şef pe la Cancan.

I.C. Eugen Eftimiu?

I.C. Octavin Andronic este şi el o personalitate. 

I.C. Neli Papuc? O.A. A lucrat mult timp în presă, acum lucrează cred pe la Primăria sectorului 3.

I.C. Maria Rădulescu mai lucrează?O.A. Nu. 

I.C. Romeo Groapă? O.A. Nu mai ştiu nimic de el.

I.C. Ileana Coman?O.A. A murit.

I.C. Liviu Nistor?O.A. Nu mai ştiu nimic nici de el.

I.C. Florin Rădulescu Botică? Ce s-a întâmplat cu el? O.A. A avut o carieră uluitoare, el a fost secretar de partid la Informaţia, la apoape o lună de la înfiinţarea Libertăţii am făcut noi un fel de lustraţie naivă şi i-am sugerat că ar fi bine să plece în altă parte. A plecat la Dimineaţa (Ziarul FSN-ului), acolo s-a afirmat şi a ajuns apoi parlamentar, în două sesiuni, după a doua trebuia să plece ambasador în Elveţia, numai că s-a schimbat regimul. A venit regimul Constantinescu. Era un gazetar o­norabil.

O.A. Dacă dai pe prima pagină o să găseşti un nume care ţi-e cunoscut.

I.C. Da, Stelian Moţiu. O.A. Care a venit la Informaţia de la Viaţa Studenţească, izgonit pentru poeziile Anei Blandiana. Era un gazetar talentat. Păcat că a murit. 

I.C. Mircea Popa? Este cel cu agenţie, cu Uniunea Sovietică.

I.C. Sorin Roşca lucra la voi atunci?O.A. Da. Lucra de câţiva ani.

Încă un nume. Val Voiculescu?Val Voiculescu a lucrat cu mine la Libertatea, până în 1998.

O.A. O să-ţi spun o poveste interesantă, şi ai să vezi de unde mi se trage chestia cu Cronica Română. În timp ce se pregătea primul număr al ziarului a venit la mine Dumintru Târcob, fostul redactor şef şi mi-a zis: „E Săraru la mine cu un articol, scapă-mă de el, e cu un articol vrea să-l publice. Avusesem cu Săraru nişte experinţe neplăcute. Îi ceruse o dată unui fost redactor-şef al meu să mă dea afară pentru că l-aş fi vorbit de rău într-o cârciumă. Săraru scrisese un articol pentru primul număr al Libertăţii. Mi-am luat inima în dinţi şi i-am spus: „nu aveţi autoritatea morală şi de niciun alt fel să semnaţi alături de noi în acest număr”. 'Cum, eu, scriitorul Săraru? Nu, dumneavoastră, nu puteţi. Cine spune asta? Eu vă spun'. Ne-am mai împăcat noi, dar când a avut prima ocazie...

I.C. Ce înseamnă „reintegrat prin hotărâre judecătorească”? N-am mai auzit de un şef reinegrat. O.A. Aşa a hotărât instanţa, să fiu repus în funcţia de director executiv.

I.C. Înseamnă că te duci cu executorul?O.A. Da, mă voi duce cu executorul judecătoresc.

I.C. Mai sunt câteva nume interesante aici. Emil Jurcă?O.A. Da, Emil Jurcă a fost adjunctul meu la Libertatea până în 1995, când am făcut combinaţia cu Elveţia.

I.C. De ce aţi făcut combinaţia aia? Aţi făcut-o SRL la un moment dat. Aţi câştigat suficienţi bani?O.A. Nu, i-am câştigat, i-am pierdut, timpurile au fost mai nefavorabile, iar noi nu aveam experienţa managerială.  Am avut o ofertă din partea trustului Ringier, care deschisese în România capitalul, cu un an în urmă, şi am vândut trei sferturi din pachetul de acţiuni. Libertatea ca SRL nu a putut să facă nicio mişcare pentru că era o cooperativă, eram circa 30 de inşi în acea redacţie, toţi cu drepturi egale, şi toţi putând să dea veto la orice decizie. În mintea tuturor era ideea că orice iniţiativă ar duce la un câştig ilicit pentru cel care o promovează, şi o lăsai baltă. Mărturisesc că atunci am avut mai multe oferte din partea unor „moguli” naţionali, însă am considerat că un editor de meserie cum era Ringier oferă mai bune şanse ziarului, pentru a rezista.

I.C. Era specificat în contract să rămâi director?O.A. Da, trei ani.

I.C. Ştiai că au de gând să schimbe?O.A. Nu.

I.C. Libertatea era un ziar serios. O.A. Da, era chiar un ziar serios. Prin 98 a venit o delegaţie de la Zurich cu un dosar, şi au spus că noi vrem ca ziarul să arate aşa. Făcuseră un mic studiu, deci vroiau să arate ca Blick-ul lor, era un ziar de mare succes, există şi acum. Sincer, m-am opus. Credeam că la noi încă nu merge aşa ceva, un ziar de tip mc-paper pentru că cititorul român era un cititor şcolit de-a lungul timpului, nu poţi să-i arunci o chestie ca asta. 'Făceţi-l, dar eu vă spun la revedere', şi am plecat. Din păcate ei au avut dreptate. Cititorul a înghiţit produsul asta ca pe cea mai mare momeală. Uite că Libertatea este şi astăzi ziarul cu cel mai bun tiraj.

I.C. Când venise planul, erau şi femeile alea goale?O.A. Era, era totul prevăzut acolo. Eram convins că nu ţine o astfel de formulă, plecând de la ceea ce făcusei tu cu Evenimentul Zilei. Evenimentul Zilei nu a fost un tabloid, a fost o mixtură de elemente de tabloid cu cele serioase. Aud că se face băşcălie acum de găina cu pui vii, dar a fost un brand în presă găina aia. Acum se pare că e vremea acestor tabloide. A apărut acest Click care este aproape identic cu Libertatea, este programatic identic.

I.C. Se mai poate trăi azi din tiraj? O.A. Nu ca altădată, nu ca pe vremea celor 600.000 de exemplare ale tale. Se poate trăi şi eu cred că e necesar. Să luăm exemplul Elveţiei. Acolo sunt doi poli, este Blick-ul cu 300.000 de exemplare, ceea ce pentru Elveţia este o performanţă, şi Neue Zuricher Zeitung, care are doar 50.000 de exemplare, dar este considerat la ora actuală cel mai puternic ziar din Elveţia, pentru că face o presă de calitate,  atrage o publicitate de calitate, de valori mari  şi de-asta rezistă în formula asta. La noi este o inflaţie de titluri, sunt prea multe ziare pentru un popor atât de mic. Puţine din ele rezistă pe baze economice naturale, din încasări, publicitate şi vânzare, restul sunt susţinute pe alte căi, să servească unor interese când va fi nevoie de ele, dacă este nevoie de ele. 

I.C. Ai fost trecut printre dinozauri?  O.A. Cred că da, inevitabil. Cred că şi ăsta a fost un fenomen normal. Pentru că se schimbă un lucru fundamental în presă, nu mai este vremea vedetelor în presă, ci a gazetarilor mai mult anonimi, a echipelor. De exemplu la Libertatea, spune-mi un nume de ziarist de-acolo. Nu sunt, dar echipa a fost şi este eficientă împreună.

I.C. Nu prea e bine că nu mai ai nume, semnături.O.A. Nu, dar probabil că ăsta e cursul, trendul, din ce în ce mai mult ziarul devine o marfă, un produs.

I.C. Aşa este. Am văzut şi Blick-ul e la fel, şi la Praga e o Libertate, toate sunt la fel. Va fi presa ca un fel de gumă de mestecat?

O.A. Cred că da. Deja locul presei, cotidiane în general, l-a cam luat televiziunea. Ea face ediţii taboide tot mai des şi mai multe, cred că e şi mai comod pentru individ, decât să citească ziarul, mai bine stă în faţa televizorului cu o cafea şi primeşte toate impulsurile, fără să facă niciun efort.      

Partea II

I.C. Iată cum arăta numărul 2 al Libertăţii.O.A. Este prima atestare documentară a Revoluţiei, acest ziar.

I.C. Ai lucrat înainte la Informaţia, cât?  Era un ziar bun?O.A. 20 de ani. Era cel mai bun ziar din vremea aceea. .

I.C. De ce?O.A. Pentru că, după fiecare şedinţă de sumar, secretarul de redacţie întreba: „Pentru cititor ce dăm astăzi?”

I.C. Da, asta nu ştiu mulţi astăzi.O.A. Informaţia a avut şansa de a nu fi obligată precum celelalte ziare să găzduiască toată încărcătura de materile oficiale, ideologice, şi toate cele de genul ăsta. În Informaţia se mai scria şi pentru cititor. Erau problemele sociale. Eu am lucrat acolo 20 de ani ca reporter, scriind reportaj economic, anchetă socială, de toate, cu mare plăcere, fără să simt presiunea ideologică. Iar când era de pus un citat din tovarăşul Ceauşescu în capul unui articol, avea grijă redactorul şef –adjunct sau secretarul de redacţie, nu trebuia să-mi bat capul cu asta. Eu personal am avut un regim special din cauza faptului că fusesem catalogat că nu am cap politic,  deci nu sunt bun să scriu discursuri, materiale politice, iar asta imi dădea posibilitatea de a scrie ce-mi plăcea.

I.C. Astă era un noroc până la urmă. O.A. Un noroc, pentru că altfel nu mai scăpai de conferinţe şi congrese şi asta îmi dădea posibilitatea să scriu exact ce-mi făcea plăcere. Nu cred că sunt multe lucruri pe care le-am scris de care să mă jenez.

I.C. Era un ziar de prânz?O.A. Da.

I.C. La cât apărea?O.A. La ora 12, 12.30 trebuia să fie pe piaţă. Ţin minte, el intrase într-un fel de reflex al cetăţeanului. Era, într-un fel, şi revanşa faţă de presa de dimineaţă. Toată lumea citea un ziar de dimineaţă: Scânteia, Scânteia tineretului, Munca sau România Liberă. Pe-astea le citea mai mult printre rânduri. Venea Informaţia, la prânz, în care putea să citească direct nişte lucruri, şi cred că asta a fost principala explicaţie pentru care după Revoluţie, Libertatea nu a mai putut să apară la prânz, foarte multă vreme. Dealtfel, prin 94 sau 95 s-a mutat de dimineaţă. Era bătălia prea mare dimineaţa pe evenimente ca să mai poţi veni cu ceva la prânz. Aici am avut o discuţie foarte aprinsă, prin 98, cu Sârbu, când am făcut „Informaţia de prânz”.

I.C. De ce a eşuat ideea? De ce nu a mers?O.A. El a vrut să facă un ziar de prânz. N-a mers pentru că nu mai putea să meargă ideea de prânz. I-am adus şi exemple. În Hamburg era un ziar, „Ziarul de prânz”, care apărea dimineaţa, pentru că nu mai exista nicăieri un ziar de prânz. Nici în Paris. I-am spus că pierdem, pierdem şi bani, dacă ne încăpăţânăm să apărem la prânz – cu atât mai mult cu cât difuzarea unui singur ziar necesită cheltuieli pre mari. El nu a avut tăria să renunţe atunci la spaţiul tipografic, avea tipografie, la spaţiul de dimineaţă, de o oră jumătate, două, ca să scoată Informaţia de prânz, împingând mai devreme sau mai târziu Ziarul financiar, care a fost dragostea lui totală, şi pentru ea a sacrificat aproape tot. A sacrificat practic şi toţi banii pe care i-a băgat în Informaţia de prânz.

I.C. Când a apărut?O.A. În 99.

I.C.Cât timp?O.A. A apărut 6 luni.

I.C. De ce nu a mers? De ce nu merg la noi ziarele de prânz? În perioada interbelică erau ziarele de prânz. Era Le Monde în Franţa. O.A. Nu s-a vândut. Tocmai pentru că dimineaţa se dă bătălia, de dimineaţa până la prânz nu-ţi mai rămân multe lucruri pe care să le adaugi şi costa prea mult difuzarea.

I.C. Şi Le Monde cum apare?O.A. Nu mai apare la prânz, nu mai apare niciun ziar de prânz.

I.C. La un moment dat se discuta la Zig Zag, Octavian Mitu vroia să facă un ziar de seară – „Seara”. O.A. A făcut o lună şi ceva, dar nu a mers. Oamenii cumpără ziarele de dimineaţa, s-a întărit acest reflex. 

I.C. Va supravieţui presa la concurenţa cu televiziunea?O.A. Trebuie să supravieţuiască, probabil nu la nivelul de acum, însă nu se exclud. Ţin minte că a fost o dispută foarte mare în străinătate despre concurenţa dintre televiziune şi cinematograf. Şi cinematograful şi televiziunea nu cred că sunt genuri care se vor exclude vreodată total, sau cartea. Cartea, bineînţeles că este în suferinţă, pentru că geneaţia noastră cel puţin a citit enorm. Stau şi mă crucesc cât de puţin am citit după Revoluţie, mi-e şi jenă de foarte multe ori. Dar asta nu înseamnă că nu există cartea şi nu rezistă. Mi-aş fi vândut şi sufletul atunci pentru o grămadă de titluri pe care le văd acum pe tarabe, şi pe care atunci nu le găseam. Ţin minte ce satisfacţie era atunci să scotoceşti prin librărie şi găseşti o anumită carte. Presa se va restrânge, îşi va restrânge aria şi va deveni mult mai specializată.  Revoluţia asta se va produce în detrimentul ziarelor generaliste.

I.C. Spuneai ceva interesant mai înainte că ziarele le fac echipele. Dar nu ai impresia că, cu excepţia lui Sorin Roşca Stănescu, nu mai e nicio vedetă-gazetar şef? Hai să-i luăm pe ziarişti: etapa asta nu mai există, adică în fruntea gazetei nu mai e ăla, nu mai e ziarul lui Andronic, lui Cristoiu, a dispărut asta?O.A. Nu, a dispărut asta, acum e ziarul proprietarului

I.C. Se scot bani din presă?O.A. Eu cred că 5-6 ziare scot bani din vânzări şi publicitate.

I.C. Dar dintre televiziuni?O.A. Şi dintre televiziuni, tot atâtea.    

I.C. De ce a eşuat tele 7abc?O.A. Tele 7 a avut o istorie foarte interesantă, nu a eşuat, s-a târât spre dispariţie. Tele7 a fost prima televiziune alternativă, de reuşită. E drept că atunci, patronul, Marcel Avram, a băgat bani şi a beneficiat de personal specializat din TVR, a fost primul loc unde s-a deversat excesul de personalul specializat din televiziunea, numai că acestă chestiune nu a durat din cauza fricţiunilor interne, din cauz faptului că intervenise în management răposatul Opriş, care nu era foarte talentat şi care avea o nevastă care-l cenzura foarte mult, şi oamenii s-au împrăştiat. Odată cu oamenii a căzut şi postul. Ţin minte că Tele 7 a fost al doilea post de televiziune. După el a explodat Pro Tv-ul, iar pe bătălia dintre ProTv şi Tele 7 a apărut Antena 1. Momentul de vârf al Antenei 1, când a sărit în audienţă, a fost alegerile din 96, când Antena a găzduit „Turneul candidaţilor”. Atunci a fost singura oară când un post de televiziune a beneficiat de prezenţa tuturor candidaţilor, a tuturor formaţiunilor, a reuşit să adune toate forţele politice, ba mai mult, toată presa a cooperat, majoritatea ziarelor au contribuit la acest turneu al candidaţilor. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat de atunci. Atunci tu făceai introducerile zilnice, în care făceai un comentariu. Era primul tău comentariu de televiziune.

I.C. Cum moare un post de televiziune? De ce nu ia nimeni Tele 7 abc?O.A. Pentru că este plin de datorii. Domnul Robinson a sperat, când l-a luat de la Marcel Avram, că va putea face ceva. A jucat totul pe Florin Călinescu. Mai ţii minte, cu mega  emisiunea aceea, cu premiul de 1 milion care nu mai venea niciodată. Deci nu a reuşit decât să mai piardă, tot vreun milion.

I.C. Ar fi un brand?O.A. Eu cred că ar fi. Când l-am întrebat pe Tatulici de ce l-au numit aşa, nu a ştiut să-mi dea o explicaţie.  Aşa i-a venit la vremea respectivă.

I.C. Deci el acum există? Mai are licenţă?O.A. Nu mai emite. Nu cred că mai are nici licenţă. De un an şi ceva. Dar are datoriile, un munte de datorii, în special pe asigurări sociale, oamenii de acolo plecau, nu li se închideau cărţile e muncă.

I.C. Ai fost şi moderator la Senso? Mai există?O.A. Senso există, însă a avut un mare ghinion. Doamna Anca Vlad s-a luat la trântă dreaptă cu Anderson, patronul de la UPC. Avea un contract nu foarte clar, l-a ameninţat că-l dă în judecată şi îi cere despăgubiri enorme, iar atunci doamnul respectiv a scos-o din grila de cablu.

I.C. De ce nu mai faci talk-show?O.A. În primul rând pentru că agenţia mi-a captat în foarte mare măsură atenţia şi forţele. Are deja 5 ani. Am creat-o plecând de la nimic. În momentul de faţă, deşi nu cred că pot fi comparate, dar Mediafax este o agenţie foarte bună, dar are o vechime, nu pot să uit că am fost primul abonat al lui Sârbu, NewsIn, s-au băgat acolo o grămadă de bani, gurile rele spun că ar fi vreo 2 milioane de euro până acum. Este foarte bine susţinută.

I.C. Dar nu a spart  avioane.O.A. N-a spart, probabil că o agenţie nici nu reuşeşte să spargă. 

I.C. E greu să concurezi cu Mediafax. O.A. Este foarte greu şi din punct de vedere al structurii, al organizării. Dar, vreau să spun că AMOS News este prima dintre agenţiile de presă în clasamentul pe care-l face Traffic, de pe Internet. Avem în jur de 8000-9000 de cititori unici zilnic. Mai mulţi decât multe ziare cu pretenţii.

I.C. Aveţi un contract cu Kappa?O.A. Nu. Ei monitorizează intrările pe site-uri.

I.C. Editorialul pe care-l publici în fiecare zi, în Azi, este pe site?O.A. Nu este în site-ul agenţiei.

I.C. Îl dai doar la Azi sau şi la alte gazete?O.A. Apare în 5 sau 6 gazete: în Agenda la Timişoara, la Braşov, la Vaslui, la Curtea de Argeş.

I.C. E bun, eu îl citesc. Nu pentru că este la „Azi”, ziar care îmi place, ci pentru că este pe ultima pagină, pentru că e scriitură, chiar dacă spui că viitorul presei va fi al roboţilor, adică îl citesc cu plăcere. Suntem amândoi de acord că nu suntem împotriva celor care laudă, dar  ei nu laudă argumentat. După primele fraze ştii despre ce e vorba.

I.C. Te surprind aceste laude aduse lui Traian Băsescu sau în general preşedinţilor?O.A. Mă surprinde faptul că după 17 ani, de când am ieşit din sistemul ăla, se mai poate practica o astfel de gazetărie, devoţiunea asta de tip stalinist, numai Stalin mai era iubit  în halul ăsta, necondiţionat.

I.C. Dar chiar e iubit?O.A. Probabil că da, n-am niciun motiv să cred că Traian Ungureanu nu e sincer, că face jocul cuiva. Cred că e foarte sincer.

I.C.  Am citit că ai scris ieri un editorial despre Năstase. Parcă la un moment dat nu-l simpatizai?O.A. Nu, cred că el nu mă simpatiza prea tare. Era alimentat foarte des de Dorina Mihăilescu, ştiu sigur, care reuşise să-i bage în cap că eu sunt unul din inamicii lui, datorită faptului că aş fi un apropiat al lui Iliescu. Eu îl stimez foarte mult pe Iliescu şi cred că e un politician eminent, poate singurul „animal” politic din galeria care a defilat până acum. Dar asta nu mi-a adus niciun beneficiu şi nu am avut nicio obligaţie faţă de domnia sa, cu atât mai puţin mă face să am o rezervă nefirească faţă de Năstase. Am scris şi l-am criticat când am crezut că face boacăne.

I.C. Dar spuneai că acum ai încredere. Mi-a plăcut. Cred că eşti al doilea om, alături de mine, care pariezi pe el. De ce?O.A. Îi simt lipsa. A lăsat un gol. Nimeni n-a reuşit să-i ocupe locul. După mine este cel mai bun produs politic de după Revoluţie. Iliescu vine de dinainte. El a fost o emblemă şi cred că s-a schimbat şi percepţia publică despre el, toate boacănele astea cu termopane, cu aiureli au reuşit să întoarcă, pentru că aroganţa lui şi faptul că pierduse la un moment dat contactul cu realitatea, i-au creat o rezervă.

I.C. Ai fost la lansarea cărţii lui?O.A. Da, am fost.

I.C. Nu te-a surprins că erau mulţi politicieni? Te aşteptai să vină atâţia?O.A. Ba da, m-a surprins.  Mulţi au venit cred din curiozitate. Să-l vadă, să simtă ce  se mai întâmplă, alţii pentru că ţin la el în mod efectiv, alţii cred în el. Cred în revenirea lui. Şi eu cred că va reveni, este nevoie de el. Şi cred că a învăţat ceva, a devenit mai realist şi poate mai uman.

I.C. Mai faci caricaturi? Unde apar?O.A. Da, sigur că da. Apar tot în ziarele de care am amintit. Am înţelegeri cu mai multe publicaţii din ţară şi din Bucureşti, şi le public în fiecare zi.

I.C. Dacă aş face un cotidian ţi-aş da caricatura în centrul paginii întîi, pentru că în perioada interbelică acolo era. O.A. S-ar putea să se revină. Din păcate caricatura a suferit un declin datorită faptului că până în 89 caricatura servea unui tip de comunicare, complice. Nimeni nu putea să garanteze că ceea ce spui tu în desenul ăla e chiar aşa şi nu ceea ce interpretează cineva. Aluzia era gustată sau mişcarea a doua, planul doi, unde putea să ducă chestiunea asta.  Saloanele de umor, cele anuale, erau adevărate evenimente. Lumea venea tocmai ca să vadă, să mai guste ce mai „pişcă” ăştia. Acum când poţi să spui totul în gura mare totul, nu mai e nevoie de aluzii, a pierdut din capacitatea de comunicare pe care o avea.

I.C. Ai făcut vreodată vreo emisiune cu Traian Băsescu? Când?O.A. Da, am făcut mai multe. Am făcut la Antena 1 prima emisiune cu el după ce şi-a dat demisia din Parlament, în 95, şi s-a pus la dispoziţia Parchetului. Atunci a putut să-şi spună pentru prima dată părerea, era boicotat de celelalte televiziuni. Apoi am făcut şi la ProTv.

I.C. S-a perfecţionat?El a fost întotdeauna un excelent actor de televiziune. Făceai rating cu el, indiferent despre ce era vorba. Ultima emisiune am făcut-o la Tele 7 când se pregătea să-l dea jos pe Roman. Ştiu că i-am spus înainte de emisiune că vreau să-l întreb şi chestia asta şi m-a rugat să nu spun că nu se ştie încă şi e foarte delicată chestia asta.

I.C. Te-ai mai întâlnit cu el? O.A. Nu.

I.C. Ai face o emisiune acum cu el?O.A. Aş face.  

I.C. Ai curaj?O.A. Da, deşi este redutabil, este interlocutor care te poate călca în picioare, dacă nu eşti atent.

I.C. A fost Octavian Andronic, deja un maestru al presei româneşti.

domeniu: 
categorie: