Ovidiu Nicolescu (CNIPMMR): Programul 'Prima casă' trebuie să evite speculaţiile imobiliare

Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, susţine că proiectul "Prima casă" trebuie să vizeze susţinerea şi relansarea construcţiilor, dar să evite speculaţiile financiare şi imobiliare.

"CNIPMMR sprijină necesitatea măsurii susţinerii creditării, relansării consumului şi susţinerii domeniului construcţiilor, însă aşteaptă ca executivul să iniţieze consultări cu partenerii sociali, patronatele şi sindicatele, să valorifice propunerile acestora, astfel încât procedurile din acest program să aibă o eficacitate maximă, să evite speculaţiile financiare şi imobiliare", a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu.

Nicolescu apreciază că, prin programul "Prima casă" trebuie sprijinită industria construcţiilor, pentru ca aceste fonduri să nu ajungă la societăţile imobiliare ce au deja locuinţe finalizate, dar duc lipsa clienţilor. Nicolescu mai afirmă că normele de aplicare nu ar trebui să permită băncilor să modifice dobânzile la creditele destinate achiziţionării de locuinţe.

"Nu vrem ca în doi-trei ani dobânzile să crească de două sau trei ori, ci să se stabilească un plafon maxim pentru băncile care participă la implementarea programului. Vrem ca banii să ajungă la constructori, nu la închirierea de case deja construite pentru că astfel vor fi avantajate doar agenţiile imobiliare", a mai spus preşedintele CNIPMMR.

La rândul său, vicepreşedintele CNIPMMR, Florin Pârvu, a afirmat că programul "Prima casă" este un program de criză.

"Prin vânzarea locuinţelor, vor începe să se adune şi bani la bugetul de stat, prin impozite şi taxe", a precizat acesta.

Cristian Nicolau

domeniu: 
categorie: