Poliţiştii români aflaţi în misiuni în Italia au primit felicitări

Poliţiştii români aflaţi în misiuni operative pe teritoriul Italiei au primit, din partea Şefilor Brigăzilor Mobile pe lângă care îşi desfăşoară activitatea, felicitări pentru modul în care contribuie la buna desfăşurare a acţiunilor poliţieneşti de prevenire şi combatere a criminalităţii.

Cei patru poliţişti români participă la misiuni operative de poliţie în sistem integrat în patru oraşe principale din Italia - Brescia, Catania, Foggia şi Nuoro - în cadrul proiectului ITA.RO, iar pentru contribuţia şi rolul lor la obţinerea unor rezultate bune în domeniul siguranţei publice, autorităţile italiene au solicitat prelungirea misiunii cu încă o lună.  

Prin intermediul canalelor specifice Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, poliţiştii români au verificat peste 500 de persoane în vederea stabilirii identităţii, iar în colaborare cu autorităţile de aplicare a legii din Italia, au participat la aproximativ 40 de acţiuni poliţieneşti.
De asemenea, la solicitarea autorităţilor italiene, poliţiştii români au desfăşurat activităţi de asistenţă privind traducerile în cazul persoanelor audiate.
Activităţile desfăşurate au vizat, în special, grupuri organizate implicate în traficul de persoane şi furturi de cabluri din reţelele de electricitate şi telefonie.

Una dintre cele mai importante acţiuni operative la care au participat poliţiştii români aflaţi în misiune operativă în Italia, în cadrul proiectului ITA.RO – 9, este destructurarea unei reţele de criminalitate compusă din cetăţeni români, albanezi, italieni şi pakistanezi, implicaţi în activităţi infracţionale de traficare şi exploatare sexuală a mai multor tinere în zona Brescia / Italia.

Acţiunea intitulată „NO BORDER”, declanşată la data de 19 noiembrie a.c., a necesitat un volum însemnat de verificări şi investigaţii, iniţiate ca urmare a solicitării reprezentanţilor Chesturii din Brescia, Brigada Mobilă, şi a condus la punerea în executare a mandatelor de arestare preventivă pentru doi cetăţeni români şi trei albanezi suspectaţi de comiterea infracţiunii de trafic de persoane. Pentru faptele comise, suspecţii erau cercetaţi într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Brescia.

Membrii acestei grupări infracţionale de trafic de persoane au racolat, transportat şi exploatat în Italia 19 victime provenite din România, Albania şi Republica Moldova. Victimele traficate erau obligate sa practice atât prostituţia stradală, cât şi în două locaţii închiriate în localitatea Brescia.

În cauză s-a dispus sechestrarea, în vederea confiscării, a trei autoturisme şi a două locuinţe închiriate care aparţineau membrilor albanezi ai grupării.

Misiunile desfăşurate în comun cu autorităţile italiene au început din anul 2006, în baza unui Protocol de cooperare între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Ministerul de Interne din Republica Italiană, semnat la Bucureşti, la data de 19 decembrie 2006, având ca scop combaterea criminalităţii comise de cetăţeni români pe teritoriul Italiei.

În prezent, Proiectul  ITA.RO se află la cea de-a noua fază şi s-a desfăşurat în perioada 17 octombrie – 16 decembrie a.c., fiind detaşaţi în Italia patru poliţişti români.

Scopul misiunii îl constituie acordarea de sprijin şi asistenţă Poliţiei Italiene care instrumentează cazuri în care sunt implicaţi cetăţeni români şi facilitarea schimbului de informaţii pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor.

Numărul total al poliţiştilor români detaşaţi în Italia, în perioada 2006-2011, atât în cadrul proiectului ITA.RO, cât şi în cadrul operaţiunilor comune de tip “task-force”, este  de 108. 
 

 

domeniu: 
categorie: