Portret Cezar Ivănescu

Comentariu realizat de Costin Tuchilă – Numărul 5/2008 al revistei bimestriale „Dacia literară”, editată de Muzeul Literaturii Române din Iaşi şi Societatea Culturală „Junimea” ’90, este dedicat în întregime poetului Cezar Ivănescu (6 august 1941, Bârlad – 24 aprilie 2008, Bucureşti). Ideea de a alcătui un întreg număr de revistă cu caracter comemorativ este întru totul lăudabilă, mai ales că poetul, una dintre cele mai semnificative voci lirice din ultimele decenii, a fost strâns legat de mediul literar ieşean, de la debutul său literar şi până în anii din urmă, fiind în ultima perioadă a vieţii director al Editurii Junimea. Apoi, Cezar Ivănescu a fost o figură suficient de controversată, în jurul căreia se formulau opinii contradictorii, de la aprecierea superlativă la denigrare, de la aşezarea justă din punct de vedere valoric a operei sale la un fel de „legendă” neagră, alimentată absurd.

Numărul din „Dacia literară” este cu atât mai binevenit, cu cât cuprinde, pe lângă comentarii critice, evocări, amintiri, mărturii ale celor care l-au cunoscut sau i-au fost apropiaţi. Cezar Ivănescu trecea adesea drept un fel de „insurgent”, un scriitor cu păreri radicale, şocând uneori prin opiniile sale, polemizând vehement de pe poziţii ce păreau ireconciliabile. Dar o dreaptă aşezare a omului şi poetului, plecat timpuriu dintre noi, în plină putere creatoare, este absolut necesară iar acest număr al revistei ieşene, bogat ilustrat, este un excelent început.
Într-o primă secţiune a numărului intitulat „Arca lui Cezar Ivănescu”, citim evocări de Alexandru Zub, Basarab Nicolescu şi Simona Modreanu, poeme de Emilian Galaicu-Păun şi Tiberiu Brăilean. Cu un titlu incitant, „Poetul şi vânătoarea de oameni”, Basarab Nicolescu îi face un portret din câteva linii, foarte semnificativ: „Vânătoarea de oameni nu este niciodată bună. Ea face întotdeauna victime inocente. Dar vânătorii au inima împăcată. Ei nu au în mâinile lor nici puşti, nici pistoale. Ei doar se joacă cu sufletul oamenilor. Hămesiţi de sân­gele celor puri, îi hăituiesc îmbătaţi de propria lor putere. Geniul îi scandalizează, inocenţa li se pare o anomalie diabolică şi demnitatea – o ridiculă pretenţie.

dacia lit cop 

Desigur, mi se va spune că exagerez, din motive sen­timentale. Vânătorii de oameni au întotdeauna inima împăcată. Vor spune că Cezar Ivănescu a murit în urma unei banale operaţii şi nu pentru că trupul îi era epuizat de nemiloasa hăituire.

Noi nu putem păstra tăcerea când o pagină ruşinoasă a istoriei literaturii române s-a scris acum, la începutul secolului 21. Cerneala acestei pagini este sângele cald încă al sufletului unui mare poet.

2 cezar 
Foto: Cezar Ivănescu

L-am cunoscut pe Cezar la Paris, acum aproape zece ani. Cezar era invitat de doamna Simona Modreanu la Centrul Cultural Român. Îi cunoşteam, bineînţeles, poe­zia dar nu ne întâlniserăm niciodată. M-am cutremurat ascultându-l cântând. Vocea sa mi se părea că vine de foarte departe, din timpurile imemoriale ale istoriei noas­tre. Recunoaşterea noastră a fost imediată, ca şi cum ne-am fi cunoscut dintotdeauna. O prietenie spirituală rară s-a născut atunci.

3 c ivanescu 
Foto: Cezar Ivănescu în aprilie 1986. Fotografie de Constantin Liviu Rusu

Am descoperit în Cezar nu numai o fiinţă în conformitate cu imaginea sa de mare poet, dar şi un om cu o profundă cunoaştere filosofică, mai ales în domeniul filosofiei orientale. Un om bun, de o bunătate aproape de neimaginat în lumea de astăzi. Am aflat că a ajutat o mulţime de oameni să îşi actualizeze potenţialităţile lor în domeniul literaturii. Unii au devenit scriitori cunoscuţi, ca Aura Christi, căreia i-a inventat de altfel minunatul pseudonim. O memorabilă întâlnire, la Lido, cu Clara, fiica sa adoptivă, mi-a arătat cum această bunătate a lui Cezar se exercita nu numai în literatură dar şi în domeniul vieţii de fiecare zi.

4 c ivanescu 
Foto: Cezar Ivănescu, portret de Doru Maximovici

Era atât de generos, încât era incapabil să conceapă răutatea, trădarea, mârlănia. În sinea lui era un copil inocent şi timid. Această afirmaţie poate surprinde. Toţi ne amintim de redutabilul polemist, de setea lui de a vorbi şi  povesti fără încetare, de accesele lui de mânie. Dar aceste manifestări erau cele de auto-apărare ale unui mare timid, surprins de tulburata lume în care trăim şi de nemilostiva trecere a timpului care ne apropie de moarte.”

Revista publică fragmente din „Cursul general de poezie” al lui Cezar Ivănescu, ţinut la Muzeul Dosoftei din Iaşi în 1993, fragmente dintr-un interviu realizat de Constantin Coroiu, intitulat „Limba română din «Oda, în metru antic» este eternă”, un eseu al lui Aurel Rău, „Poetul de foarte departe”. În „Scrisul. Scrisa”, criticul Ioan Holban consideră că „poezia lui Cezar Ivănescu este o continuă încercare de a exorciza frica, spaima urâtă unde se dizlocă zâmbetele”. Moartea, tema fundamentală a poeziei lui Cezar Ivănescu, apare ca „exerciţiu zilnic de respiraţie, joc, mod de a trăi.” (Valeria Manta-Tăicuţu, „Gladiator”). Pentru Theodor Codreanu, autor al unei monografii dedicate poetului, autorul „Rodului” este un „trubadur transmodern”. Pentru Grigore Ilisei, Cezar Ivănescu este „Insurgentul candid”: „Iubirea lui Cezar pentru semeni nu răzbea uşor la lumină din armura de insurgent nativ. Candorile existau din belşug înlăuntrul făpturii sale şi cine avea organ să le perceapă se putea bucura de splendoarea lor.” Evocările dar şi textele analitice insistă asupra originalităţii aparte, uneori stranii, pe care are o avea modul său general de a concepe, în contextul de astăzi, literatura şi punerea ei în practică, poezia. Cezar Ivănescu pare într-adevăr desprins din lirica medievală dar, la o lectură atentă, se observă că forma acoperă un conţinut cât se poate de actual, că frământările sale sunt ale omului contemporan, chiar dacă tonul baladesc şi muzicalitatea specială a versurilor trimit la alte veacuri.

În totul – şi acest număr din „Dacia literară” o confirmă – Cezar Ivănescu reprezintă un capitol cu totul special în poezia de astăzi, pe cât de rapid clasificabil, la rigoare, pe atât de greu de surprins cu adevărat.

domeniu: 
categorie: