Presa din Mediaş (SB) sărbătoreşte 130 de ani

Forumul Democrat al Germanilor din Mediaş (SB) în colaborare cu Primăria şi Asociaţia Istoricilor din Mediaş organizează la Casa Schuller, în perioada 10 – 11 octombrie a.c., simpozionul intitulat ‘130 de ani de presã medieşeană’. Până la jumătatea secolului al XIX-lea, Mediaşul nu dispunea de nici un fel de mijloc tehnic de publicaţie. Medieşenii care aveau preocupări literare sociologice, ştiinţifice şi avea intenţia de a scrie şi a tipări creaţia lor, erau nevoiţi să apeleze la tipografiile orşaelor mai mari : Sibiu, Cluj, Braşov.

‘La iniţiativa unor localnici saşi, sprijinţi de obştea locală cu frumoase sume băneşti, apare în 1871 tipografia Reissenberger, prin care se va edita şi primul ziar la Mediaş, în 1893, săptămânalul german Mediascher Wochenblatt’, scrie în cartea ‘Mediaş – natură – istorie – economie’, prof. dr. Ioan V. Raica .

La aniversarea primei publicaţii în municipiul de pe Târnava Mare, Forumul Democrat al Germanilor din Mediaş (SB) în colaborare cu Primãria şi Asociaţia Istoricilor din Mediaş organizeazã în perioada 10 – 11 octombrie a.c., simpozionul intitulat ‘130 de ani de presã medieşeană’. Vineri, 10 octombrie a.c. va avea loc vernisajul unei expoziţii de ziare medieşene.

Printre referenţii care vor participa cu acest prilej îi amintim pe Ion Mihai Ionescu, Iszlay Laszlo, Helmuth Julius Knall, Krisztian Zoltan, Szilagy Deszo, Gheorghe Buşoiu, Gunther Schuster, Szabo M. Attila, Ana Bobei, Martin Bottesch, Ingmar Brandsch, Reinhart Guib, Mircea Ţiplea, Mircea Vîlcu, dr. Peter Weber şi dr. Aniko Mitruly.

domeniu: 
categorie: