Primul număr al revistei 'WET' s-a lansat aseară

Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia a fost, aseară, gazda lansării primului număr al revistei lunare de 'entertainement' 'WET'. Mai bine de 200 de invitaţi, toată crema lumii mondene bucureştene, ziarişti şi alte personalităţi s-au înghesuit să pună mâna pe primul număr al revistei, abia ieşită de sub tipar. Petrecerea a început cu o prezentare de lenjerie intimă 'Cătălin Botezatu'. Modelele, fete şi băieţi, au avut parte de fluierături apreciative din partea invitaţilor. La apariţia lui Bote, în finalul prezentării, aplauzele l-au ţinut pe creatorul de modă pe scenă mai bine de cinci minute. A urmat o mică prezentare a revistei, făcută de unul dintre fondatori, Ronald Shane Flynn, care a remarcat că 'cele mai frumoase femei sunt în România', apoi de directorul Misha Pigulea, care a încercat să desfăşoare un banner reprezentând coperta revistei, acţiune ratată dar recuperată spectaculos, de către prezentator, înainte de concertul Direcţiei 5. Raluca Foldes, fata de pe coperta primului număr al revistei i-a îndemnat pe cei prezenţi să citescă revista din scoarţă în scoarţă. A urmat concertul Direcţiei 5, frumoasa Raluca fiind invitată pe scenă de Cristi Enache, care a încercat să o convingă să cânte... fără succes însă.

Până spre miezul nopţii, invitaţii au răsfoit cu interes noua revistă, menită să 'spargă gura târgului'. Catica şi Oana Roman, aceasta din urmă însoţită de streape-rul consort, care a dansat frenetic pe acordurile Direcţiei 5, fetiţele de Bambi, Manuela Hărăbor, manechinul Vali Pungă cu soţia, Mihai Mitoşeru s-au numărat printre cei care au ţinut să participe la lansarea oficială a revistei 'WET'.

Din sumarul primului număr, vă recomandăm: 'Paul McCartney, Gica Petrescu al englezilor', 'Filmele momentului', 'SAG, îngerul păzitor al artiştilor', 'Cascador român în Cetatea Filmului', '10 locuri pentru sexcapadă', 'Interviu cu Cătălin Botezatu', 'Clubbing - California Love'. Din primul număr nu lipsesc prezentări ale unor fotomodele de succes, fete sexy care încearcă să ajungă faimoase şi pe alte meleaguri.

domeniu: 
categorie: