Primul portal de teatru radiofonic din România

O veritabilă enciclopedie a teatrului românesc şi universal dar şi o istorie a teatrului radiofonic românesc, spectacole din Fonoteca de Aur a Societăţii Române de Radiodifuziune dar şi spectacole de astăzi, cicluri tematice, serii dedicate unor mari dramaturgi din toate epocile, unor actori şi regizori celebri, de ieri şi de astăzi, portrete de dramaturgi contemporani: 24 de ore din 24, în fiecare zi a lunii, pe primul portal de teatru radiofonic din România: www.eteatru.ro.

sigla tnr

Aceasta este oferta Teatrului Naţional Radiofonic începând din 14 septembrie a.c. În paralel, aşadar, cu spectacolele difuzate la Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Antena Satelor, iubitorii teatrului radiofonic, un public foarte numeros, atât din România cât şi din străinătate, are acum posibilitatea de asculta spectacole de teatru şi emisiuni scenarizate la orice oră din zi. Programul fiecărei luni este conceput pe cinci zile, de la ora 0,00 la ora 12,00, repetându-se de la 12,00 la 24,00. Prima zi a lunii devine ziua şasea, a doua zi – ziua a şaptea ş.a.m.d, oferindu-i astfel ascultătorului oportunitatea de a alege ziua şi ora când doreşte să asculte o piesă din programul afişat. După primele zile de funcţionare, mesajele ascultătorilor au fost entuziaste. Structura repertoriului este construită în fiecare lună pe ideea de a alcătui prin înregistrări de referinţă portretul unui dramaturg clasic, al unui dramaturg contemporan, al unui mare actor, al unui regizor de teatru radiofonic. În septembrie – octombrie cei patru aleşi au fost Vasile Alecsandri,  Matei Vişniec, Radu Beligan, Mihai Zirra.
Pe fluxuri orare, programul este conceput astfel:
Orele 0,00 – 1,30 (respectiv 12,00 – 13,30): Comedii
1,30 – 3,00 (13,30 – 15,00): Dramaturgul clasic al lunii
3,00 – 4,30 (15,00 – 16,30): Dramaturgul contemporan
4,30 – 6,00 (16,30 – 18,00): Dramatizări
6,00 – 7,00 (18,00 – 19,00): Emisiuni din seria „Biografii, memorii, Biografia unei capodopere”
7,00 – 9,00 (19,00 – 21,00): Teatru pentru copii
9,00 – 10,30 (21,00 – 22,30): Mari actori
10,30 – 12,00 (22,30 – 24,00): Regizori.

caragiale

I. L. Caragiale

De la 1 noiembrie, ora 0,00, pe site va rula noul program. Alegerea este următoarea:

Dramaturgul clasic al lunii – I. L. Caragiale
Dramaturgul contemporan – D. R. Popescu
Mari actori – Mircea Albulescu
Regizori – Cristian Munteanu

d r p

D. R. Popescu

Vor putea fi ascultate, între multe altele, seria comediilor caragialiene în primele versiuni ale regizorului Sică Alexandrescu (1951 – 1952), Momente şi schiţe în interpretări celebre, drama Năpasta cu Olga Tudorache şi Emil Botta, în regia lui Constantin Moruzan (1964), Mofturi; Danton de Camil Petrescu cu Mircea Albulescu în rolul titular, regia: Paul Stratilat (1972); Othello de Shakespeare în regia lui Cristian Munteanu, cu Mircea Albulescu, Ştefan Iordache, Dana Dogaru în distribuţie (1983), Faust de Goethe cu Ştefan Iordache (Faust) şi Mircea Albulescu (Mephisto), regia: Cristian Munteanu (1985); Orestia de Eschil (1966) şi Broaştele de Aristofan (1976), în versiunea regizorală a lui Cristian Munteanu; Aceşti îngeri trişti, Baladă pentru nouă cerbi, Muntele, Robespierre şi regele de D. R. Popescu; Ieri după Shakespeare sau Visul unui preşdinte de Puşa Roth, în regia lui Mircea Albulescu, care interpretează şi rolul principal; La un pas de moarte de Ilf şi Petrov, regia: Mihai Pascal (1966); dramatizări de mare succes: Mantaua, Moartea lui Ivan Ilici, Zorba grecul, Duios Anastasia trecea (dramatizări de Puşa Roth după Gogol, Tolstoi, D. R. Popescu), Zorba grecul, dramatizare de Rodica Mandache după romanul lui Nikos Kazantzakis, cu Mircea Albulescu în rolul principal; Siegfried şi Krimhilde şi Răzbunarea Krimhildei, scenariu radiofonic de Sanda şi Vasile Socoliuc după epopeea germană Cântecul Nibelungilor, regia: Attila Vizauer; Aventurile lui Burattino, dramatizare de Mihnea Chelaru după romanul lui Aleksei Tolstoi, regia: Vasile Manta; emisiuni din seria „Biografia unei capodopere”, dedicate lui Caragiale: Procesul Caragiale – Caion, reconstituire de Romulus Vulpescu, înregistrată în 1972.

albulescu

Mircea Albulescu

Noul program şi celelalte detalii vor fi afişate în noaptea de 31 octombrie – 1 noiembrie 2009, odată cu postarea audio.

c munt m albulescu radu amzulescu

Cristian Munteanu (stânga), Radu Amzulescu, Mircea Albulescu în studioul „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii

Pe lângă paginile de program şi articolele de sinteză critică şi de prezentare a unor spectacole, din 30 octombrie site-ul are o nouă pagină, Colecţii. Accesând-o, veţi putea asculta recitaluri din seria Cinci personaje în interpretarea unui actor, emisiuni scenarizate de istoria teatrului universal (din seria Clasicii dramaturgiei universale ş.a.), emisiuni publicistice dedicate unor personalităţi ale teatrului românesc (Vorba de cultură, Cum vă place, Semnături celebre, Oglinda firii). Fişierele audio şi textele de prezentare vor rămâne permanent pe site în această pagină.
Echipa este alcătuită din: Attila Vizauer – redactor şef, Costin Tuchilă – coordonator de proiect, Daniel Popescu – referent de specialitate, Irina Soare – redactor, Simona Vasiliu – redactor.

domeniu: 
categorie: