Proiecte economice comune între România şi Republica Moldova

Guvernele României şi Republicii Moldova vor începe demersuri concrete pentru realizarea unor proiecte comune în domeniul economic, au convenit primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu şi omologul său din Republica Moldova, Vasile Tarlev, într-o întâlnire desfaşurată astăzi la Bucureşti. Discuţiile au avut loc în marja participării summit-ului de la Bucureşti al premierilor din Europa de Sud-Est, dedicat extinderii simultane şi amendării CEFTA.

România şi Republica Moldova vor susţine în comun proiecte în domeniul infrastructurii energetice: unul privind interconectarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice, şi un altul referitor interconectarea reţelelor de gaze. Cei doi premieri au decis să fie demarate discuţii la nivel de experţi pentru accesarea de fonduri europene în vederea susţinerii acestor proiecte.

"Sunt două proiecte pe care dorim să le realizăm în aşa fel încât Republica Moldova să aibă posibilitatea unor soluţii alternative de aprovizionare cu energie electrică şi cu gaze", a afirmat premierul român la finalul întâlnirii.Un al treilea proiect este în domeniul infrastructurii feroviare, respectiv modernizarea căii ferate din Republica Moldova, de la graniţa cu România până la Tighina, respectiv adaptarea ei la ecartamentul european.

"Aceste proiecte vor contribui în mod decisiv la accelerarea schimburilor economice între cele două ţări", a afirmat premierul român.

Şeful Executivului de la Bucureşti a precizat că va face demersuri pentru promovarea produselor moldoveneşti, în special a celor viniviticole, pentru a avea acces pe pieţele europene.În timpul întâlnirii, şeful Executivului de la Bucureşti l-a asigurat pe premierul Guvernului de la Chişinău că România va sprijini Republica Moldova "să se apropie de Uniunea Europeană".

"Avem capacitatea să vă ajutăm, avem o experienţă pe care putem să o împărtăşim şi Republica Moldova poate conta pe sprijinul consistent al României. Puteţi fi convinşi că vom fi avocatul Republicii Moldova pentru aderarea la UE", a declarat premierul Tăriceanu la finalul întâlnirii cu premierul Tarlev.

În acest context, premierul Tăriceanu a subliniat sprijinul pe care România l-a acordat Republicii Moldova pentru începerea negocierilor de realizare a Acordului unic de comerţ liber în Sud-Estul Europei.

"Datorită demersurilor noastre şi sprijinului pe care l-am avut din partea UE şi a Pactului de Stabilitate am reuşit ca reuniunea la nivel înalt de astăzi să aducă la masă nu numai ţările din Balcani de Vest, aşa cum iniţial se preconiza, ci să aducem la această masă şi ţara soră, vecină, prietenă, care este Republica Moldova", a afirmat primul-ministru.

domeniu: 
categorie: