Remember: 11 ani de la dispariţia lui Ion Raţiu

Acest text  a fost scris – şi publicat – după trecerea în nefiinţă – mult înainte de vreme – în urmă cu zece ani a celui care a fost Ion Raţiu (n. 6 iunie 1917, Turda – d. 17 ianuarie 2000, Londra).
Vi-l propunem spre rememorare:

Democratul

Cu câteva zile în urmă s-au împlinit zece ani de la reîntoarcerea în ţară, după un exil de aproape o jumătate de secol, a lui Ion Raţiu.

Ion RatiuA apărut, la scara avionului, cu celebrul său papion ce avea să devină veritabil element de identificare şi cu o doză de optimism care ne-a contrariat. N-a fost singurul motiv.
Stilul său electoral, cu baloane şi insigne, banii proprii cheltuiţi, declaraţiile şocante n-au făcut să curgă voturile nici spre el şi nici spre partidul pe care-1 reprezenta cu autoritatea averii făcute în Anglia.

Era limpede că venerabilul om politic vorbea o limbă pe care românii rămaşi acasă n-o prea înţelegeau.
După cum nu-i înţelegeau unele gesturi: limbajul ziarului partizan pe care-l edita, solicitarea demisiei primului-ministru Roman (semăna chiar cu un soi de fluierat în biserică!), depunerea candidaturii proprii în biroul Convenţiei pentru a doua ediţie a prezidenţialelor...

Câte ceva au început românii să priceapă din discursul politic al lui Ion Raţiu la mineriada din septembrie '91, când a avut curajul să-i înfrunte pe ortaci la Parlament, şi decenţa de a nu profita, din punct de vedere politic, de impasul în care se afla Puterea.
Gesturile sale au fost tot mai bine înţelese când am început să pricepem limbajul democraţiei. A fost o limbă pe care el a vorbit-o cursiv şi elegant, la fel de cursiv şi de elegant ca engleza, franceza şi româna pe care le stăpânea la perfecţie.

Se mândrea, pe bună dreptate, cu bagajul său conceptual, chiar dacă acesta nu l-a ajutat prea mult într-o vreme în care sechelele mentalităţilor totalitare erau încă puternice.
A fost consecvent cu propriile sale principii, chiar dacă această consecvenţă l-a adus într-o situaţie de conflict cu partenerii politici, consecvenţa aceasta mergând – în cazul ziarului său - dincolo de limitele îndeobşte acceptate.

Scriu aceste rânduri cu un puternic sentiment de tristeţe.
Am avut privilegiul să discut în repetate rânduri cu Ion Raţiu.
Am realizat mai multe interviuri – pentru ziar şi pentru televiziune - al căror conţinut rămâne valabil. L-am frecventat în situaţii festive şi informale, constatând că ştie să fie un amfitrion desăvârşit.
Am discutat în contradictoriu, realizând că poate să-şi apere punctele de vedere cu argumente şi cu bun-simţ.

L-am simţit aproape prin pasiunea pentru gazetărie ce nu l-a părăsit nici un moment.
Ion Raţiu a plecat dintre noi ducând cu el un model greu de egalat în politică şi în societate: acela al unui autentic democrat.

 

domeniu: 
categorie: