Subiectele serii de Marţi, 27 Decembrie 2011

Principalele subiecte ale zilei, reflectate în ediţiile emisiunilor de ştiri din această seară:

Euro sărbătoreşte zece ani de existenţă într-un climat de criză. Care va fi viitorul monedei unice?
Euro s-a impus în ultimii zece ani în portofelele a milioane de europeni fără să reuşească însă să cucerească simpatia acestora şi nici a pieţelor financiare, care îi pun în prezent existenţa sub semnul întrebării.Utilizată din 1999 pe pieţele financiare, moneda unică a fost lansată în 12 state europene la 1 ianuarie 2002, dată la care francii, mărcile germane şi alte monede şi-au încetat existenţa. În prezent, zona euro include 332 de milioane de persoane din 17 ţări. La jumătatea acestui an, erau în circulaţie 14,2 miliarde de bancnote şi 95,5 miliarde de monede, în valoare de 870 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Centrale Europene (BCE).Liderii politici şi economiştii nu încetează să sublinieze beneficiile monedei unice."Mai multe oportunităţi, preţuri stabile pentru consumatori, mai multă siguranţă pentru companii şi pieţe, un semn tangibil al identităţii europene", se arată pe site-ul Comisiei Europene.Odată cu declanşarea crizei datoriilor în Grecia, în 2010, şi extinderea ulterioară în toată zona euro, vechile resentimente au revenit la suprafaţă, euroscepticii sunt la modă, iar neîncrederea între ţările nordice şi cele sudice nu a fost niciodată mai mare. (Money.ro)

Verdict: Spitalul Bucur va plăti despăgubiri de 200.000 euro familiei bebeluşului ars în incubator
 Verdict în cazul bebeluşului ars în incubator în 2009 la Spitalul Bucur: unitatea trebuie să plătească despăgubiri de 200.000 de euro pentru familia copilului. De asemenea, asistenta în a cărei grijă se afla bebeluşul a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare.Instanţa Judecătoriei Sectorului 4 a dispus ca daunele morale de 200.000 de euro să fie plătite în solidar de asistenta Emilia Baron, Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Ioan" din Capitală şi alţi trei inculpaţi care trebuiau să asigure funcţionarea aparatului.Spitalul "Sfântul Ioan" a fost obligat să plătească o amendă penală de 300.000 de lei.Totodată, judecătorul a dispus ca cei doi ingineri care trebuiau să supravegheze funcţionarea aparatelor să plătească 10.000 de lei şi, respectiv, 8.000 de lei.Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi contestată la Tribunalul Bucureşti.Asistenta Emilia Baron are o asigurare profesională de 10.000 de euro, bani care ar putea fi folosiţi dacă decizia rămâne definitivă, potrivit unor surse judiciare.(Realitatea TV)

România, ridiculizată la Moscova: suntem în anticamera centrului de comandă pentru scutul anti-rachetă
Vicepremierul rus, Dimitri Rogozin, a ridiculizat România pentru că a permis Statelor Unite să amplaseze unele componente ale scutului antirachetă pe teritoriul său. Fostul ambasador al Rusiei la NATO a apreciat că ofiţerii români nu vor avea niciun fel de putere de decizie în operararea instalaţiilor radar instalate pe teritoriul lor naţional. Rogozin a spus chiar şi comandantul bazei, un militar român, va avea acces doar în anticameră. În centrala de comandă propriu-zisă vor sta numai ofiţeri americani. (TVR 1)

Atenţie la factura de mobil: Hackerii pot da telefoane şi trimite mesaje de pe toate telefoanele GSM
O vulnerabilitate a tehnologiei folosite de reţelele GSM permite hackerilor să preia de la distanţă controlul asupra telefoanelor şi să iniţieze apeluri sau să trimită mesaje text (SMS), potrivit unei firme germane de cercetare, informează Reuters. Tehnologia GSM acoperă circa 80% din piaţa mondială a telecomunicaţiilor mobile. Hackerii ar putea folosi această breşă a tehnologiei GSM pentru înşelătorii prin care ar iniţia apeluri şi mesaje către servicii cu tarife ridicate, a declarat şeful firmei germane Security Research Labs, Karsten Nohl.Atacuri similare asupra unui număr restrâns de smartphone-uri au mai avut loc în trecut, însă acum ar putea fi expsuse toate telefoanele mobile care folosesc tehnologia GSM."Putem face asta într-un interval redus de timp cu sute de telefoane", a declarat Nohl pentru Reuters înaintea unei prezentări la o convenţie despre hacking la Berlin.Atacurile asupra sistemelor de telefonie fixă ale companiilor sunt obişnuite şi în cele mai multe cazuri includ folosirea unor linii telefonice pentru servicii cu valoare ridicată, înfiinţate de hackeri în Europa de Est, Africa şi Asia.(Antena 3)

Locuitorii din Arabia Saudită nu ştiu ce înseamnă cuvântul 'criză'
În timp ce o lume întreagă tresare la auzul cuvântului criză, locuitorii Arabiei Saudite par să nu cunoască semnificaţia acestei noţiuni. Ministerul saudit de Finanţe a anunţat un excedent bugetar de peste 80 de miliarde de dolari. Arabia Saudită este cel mai mare furnior de petrol din lume. Acest sector generează 45 de procente din Produsul Intern Brut. Forma de conducere a ţării este monarhia absolutistă, iar guvernul menţine un control strict asupra principalelor activităţi economice. Arabia Saudită deţine una dintre cele mai moderne reţele de transport din regiune şi, totodată, de pe continent. (Neptun TV)

 

domeniu: 
categorie: