Suceava: Recuperarea operei şi personalităţii cărturarului Procopie Jitaru

In a doua zi a Sfintei Sarbatori de Paste, incepand cu ora 14, la Scoala din comuna suceveana Berchisesti va avea loc o manifestare culturala prilejuita de implinirea a 40 de ani de la moartea carturarului Procopie Jitaru, transmite corespondentul AMOS News.

Nascut in anul 1886, in leaganul comunei Berchisesti, Procopie Jitaru a fost, in perioada interbelica, profesor gimnazial, prefect de Campulung, istoric si folklorist. A lucrat, intre 1926 si 1929, pentru revista literara si de folclor “Fat Frumos”, condusa de Lecca Moraru, a carei redactie functiona in Pavilionul al doilea al Spitalului Vechi din Suceava.

Cu toate ca a avut o contributie definitorie la descoperirea si conservarea folclorului romanesc autentic, fiind unul din cei mai importanti oameni de cultura ai tinutului bucovinean, prea putini stiu astazi de carturarul Procopie Jitaru. Unul dintre cei care s-au straduit sa-i afle adevarata valoare si s-o redea literaturii romane este scriitorul si jurnalistul sucevean Ion Dragusanul. El si-a propus sa recupereze opera si personalitatea  Procopie Jitaru.

Dupa ce, anul trecut, a ingrijit si lansat o valoroasa “Monografie folclorica a satului Berchisesti, judetul Suceava”,  semnata de Procopie Jitaru, ziua de 28 aprilie  va fi un nou prilej de a-i cinsti memoria si opera. La evenimentul de la Berchisesti, initiat de Ion Dragusanul, vor lua parte notabilitatile comunei, reprezentanti ai institutiilor de cultura sucevene, scriitori, profesori si elevi din Suceava.

domeniu: 
categorie: