Trebuie să uităm de superstiţii în ziua de Crăciun

Crăciunul este, probabil, sărbătoarea cea mai bogată, atât în semnificaţii strict religioase, cât şi folclorice. De această sărbătoare sunt legate o mulţime de superstiţii şi obiceiuri.

Se spune că de Ajun trebuie să postim pentru că Maica Domnului a fost supărată şi nu a mâncat nimic. Nu se mănâncă nici peşte pentru că are sânge şi Fecioara Maria era plină de sânge în acea zi. Norocul îl poţi pierde dacă împrumuţi ceva din casă în noaptea de Ajun.

De asemenea, se spune că nu trebuie să laşi pe cineva să-ţi închidă uşa de Crăciun pentru că s-ar putea să aibă mână rea şi ar putea să-ţi alunge norocul din casă.

De Crăciun, fetele nemăritate roagă mamele să-l determine pe preot să zăbovească un timp pe laiţă şi să mănânce câte ceva, ca astfel peţitorii lor să nu întârzie. 

În unele zone ale ţării, gospodinele care bagă pâinea în cuptor au obiceiul să spună „cum e cuptorul şi lopata plină de pâine aşa să fie copacii, pomii plini de poame”.

Crăciunul a început să fie serbat de către creştini pe 25 decembrie, după cel puţin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor. Naşterea Domnului a fost sărbătorită începând cu secolul al IV-lea în Vest şi începând cu cel de-al V-lea secol în Est.

Imaginea mitică de semizeu a Bătrânului Crăciun este aceea a unui moş cu o vârstă nedeterminată şi cu o fizionomie de mască milenară. Cuvântul Crăciun nu este întâlnit, în afara graniţelor etnice româneşti, decât la slavii din imediata vecinătate: bulgari, ucrainienii carpatici, la cehi şi slovaci, la unguri.

Imaginea lui Moş Crăciun care, de ziua naşterii Domnului, împarte daruri copiilor, se suprapune cu imaginea celor trei magi care aduc daruri pruncului Iisus. Câtecele de bucurie cântate de slugile lui Crăciun, după ce fecioara Maria lipeşte mâinile Crăciunesei, s-au transformat în colinde care glorifică naşterea lui Iisus.