Turnul de la fosta exploatare Dâlja a fost demolat

Procedeul demolării prin implozie face parte din programul de ecologizare a fostelor zone miniere şi a perimetrelor afectate, finanţat de Banca Mondială şi Guvernul României. În cadrul acestui proces, care este unul de durată, la fel au mai fost demolate şi alte clădiri aparţinând minei respective. Turnul puţului cu schip, vizibil încă de la intrarea în Petroşani, era un adevărat simbol al mineritului din Vale, aşa că şi demolarea sa a fost privită ca un moment simbolic, ce ar putea marca 'începutul sfârşitului' pentru industria minieră.

Pentru minerii din Valea Jiului, Mina Dâlja trezeşte nostalgii aparte, aceasta fiind una dintre cele mai mari şi mai rentabile pe vremuri. Tot Dâlja este cunoscută ca fiind prima mină închisă din această regiune, decizia din 1998 a Guvernului generând o serie de proteste sindicale în Valea Jiului. Unul dintre directorii care a condus mai mulţi ani exploatarea minieră Dâlja a fost şi actualul primar Carol Schreter, care îşi aminteşte cu plăcere de perioada în care această mină era una dintre cele mai productive şi apreciate.

Decizia demolării acestui turn simbolic a generat şi nemulţumiri, mulţi considerând că turnul trebuia păstrat, măcar pentru generaţiile viitoare, care, probabil, vor cunoaşte mineritul numai din cărţi. Unul dintre cei care aveau planuri mari cu Mina Dâlja e şi Lucian Iftimie, un om de afaceri din Petroşani, care ar fi vrut să facă din fosta exploatare minieră un uriaş muzeu. Proiectul expus de el în urmă cu câţiva ani prevedea amenajarea mai multor case de colonie în regim hotelier şi asigurarea unei galerii în care turiştii să fie mineri pentru o zi.

Turiştii urmau să doarmă în case de colonie, intrau în şut la fel ca orice miner, dădeau la lopată în subteran şi, în plus, plăteau pentru asta, după modelul celebrei închisori Alcatraz, unde plăteşti pentru a înnopta. Planul lui Iftimie nu a avut şanse de reuşită din cauza complicatelor avize ce urmau să fie obţinute de la Ministerul Economiei şi Comerţului, însă după ce terenul şi facilităţile fostei mine au trecut în patrimoniul primăriei, ideea a fost reluată, de data aceasta de către un consultant german în afaceri, care a găsit că Dâlja e o mare oportunitate turistică. Din motive obscure, ideea a fost lăsată baltă, iar turnul a fost făcut una cu pământul.

domeniu: 
categorie: