Un bebeluş născut astăzi a primit exoticul nume de Ştefan

Într-un Decembrie cu aromă de brad, vin fiert şi scorţişoară, Moşul a fost deosebit de generos cu o familie din Sectorul 4, aducându-i cel mai de preţ dar: acela de a fi părinte.

Chiar în Ziua de Crăciun, o tânără mămică din Sectorul 4 a adus pe lume un băieţel, tăticul prezentându-se astăzi, de Sfântul Ştefan, la Serviciul Naşteri din cadrul Primăriei Sectorului 4 pentru a-l înregistra pe micuţ.
  
Şi, la praznicul unei mari sărbători creştine, părinţii au decis ca micuţul să poarte prenumele “Ştefan”.
  
"Constatând că este îmbucurător faptul că tot mai mulţi părinţi se reîntorc spre alegerea unor prenume tradiţionale nou-născuţilor, îi urăm „Bun venit pe lume!” acestui micuţ, dar şi „La MULŢI ANI!”,  lui şi tuturor celor care îşi sărbătoresc azi ziua onomastică", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.

domeniu: 
categorie: